1.3 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialUPDATE. Violențe și trafic blocat la un protest al revoluționarilor la Piața...

UPDATE. Violențe și trafic blocat la un protest al revoluționarilor la Piața Victoriei

UPDATE: Jandarmii au deblocat Bulevardul Aviatorilor, care a fost ocupat de unii dintre revoluţionarii care protestează în faţa Guvernului, iar o persoană de la protest a leşinat, fiind solicitat un echipaj SMURD în zonă. Mitingul revoluționarilor a degenerat în confruntări violente cu forțele de ordine, la Piața Victoriei și pe Bulevardul Aviatorilor din Capitală. Înfruntările au început după ce manifestanții, care aveau autorizație pentru protest, au părăsit trotuarul și au pătruns pe carosabil. 

Circulaţia a fost, până la urmă, reluată pe Bulevardul Aviatorilor, blocat pentru scurt timp de unii dintre participanţii la protest, a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache.

În acelaşi timp, în zonă a fost solicitat un echipaj SMURD pentru o persoană care a leşinat, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Daniel Vasile.

Câteva zeci de revoluţionari protestează în Piaţa Victoriei, la sediul Guvernului, cerând respectarea Legii 341/2004 a recunoştinţei faţă de luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei. Protestul revoluţionarilor este autorizat în intervalul 10.00 – 17.00, însă manifestanţii nu au respectat locul stabilit, blocând circulaţia pe Bulevardul Aviatorilor.

Jandarmeria Capitalei a solicitat Prefecturii Bucureşti acordul pentru a interveni în vederea deblocării circulaţiei, pe care l-a primit. Totodată, negociatori ai Jandarmeriei au discutat cu protestatarii înainte să intervină pentru deblocarea traficului, a mai spus acesta. „A fost o măsură extremă pe care am luat-o, ca să îl determinăm pe premier să discute cu noi”, a declarat unul dintre protestatari despre blocarea străzii.

Acesta a precizat că revoluţionarii îi cer premierului să respecte Legea nr. 341/2004 a recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989. „Domnia sa invocă faptul că nu sunt numai revoluţionari adevăraţi. Cerem ca legea să fie respectată în litera şi spiritul ei”, a mai spus bărbatul.

Gheorghe Grosu, referent în cadrul Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, a explicat că revoluţionarii sunt nemulţumiţi de faptul că Legea nr. 341/2004 a fost modificată de mai multe ori, astfel încât aceştia nu mai beneficiază de drepturile acordate iniţial prin actul normativ.

Astfel, printr-o Ordonanţă de Urgenţă dată de Guvernul Boc şi prorogată de următoarele guverne (aprobată prin Legea 283/2011), nu se mai acordă indemnizaţiile reparatorii persoanelor care au obţinut titlul de "Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite", atribuit celor care, în perioada 14-25 decembrie 1989, au mobilizat şi condus grupuri sau mulţimi de oameni, au construit şi menţinut baricade împotriva forţelor de represiune ale regimului totalitar comunist, decât dacă respectivele persoane au un venit mai mic decât salariul mediu brut pe economie, a arătat Grosu.

Totodată, Legea Sănătăţii a modificat Legea 341, în sensul că a eliminat dreptul revoluţionarilor de a beneficia de tratamente şi medicamante gratuite, a mai spus reprezentantul Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor.

Cele mai citite

Zi plină pentru salvamontiști: 88 de apeluri de urgență și aproape 100 de persoane salvate

Dispeceratul Național Salvamont a raportat vineri dimineață că, în ultimele 24 de ore, salvamontiștii au fost solicitați să intervină în 88 de situații de...

Parlamentul sud-coreean l-a demis pe președintele interimar Han Duck-soo

Parlamentul din Coreea de Sud a votat vineri pentru demiterea președintelui interimar Han Duck-soo, acuzat de „participare activă la insurecție” după tentativa eșuată a...

China dezvăluie un nou avion de luptă cu performanțe uimitoare

Un nou avion de luptă chinezesc cu rază lungă de acțiune a fost observat în zborul său inaugural, atrăgând atenția lumii datorită designului său...
Ultima oră
Pe aceeași temă