0.3 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăEconomieFoto interviuŞerban Huidu îşi va relua curând activităţile

Şerban Huidu îşi va relua curând activităţile

 Realizatorul de radio şi de televiziune Şerban Huidu scrie, pe blogul lui, că face recuperare o dată pe zi şi „trage tare” pentru a-şi relua cât mai curând activităţile, informează Mediafax.

„Am citit mesajele de încurajare şi pe cele cu răutăţi, dar nu mă afectează, nu le bag în seamă. Oricum sunt puţine. Fac recuperare o dată pe zi. Merg la bazin şi fac recuperare. În această perioadă am învăţat mult. Care sunt valorile vieţii şi pentru ce trăim! Familia şi prietenii. O să fiu cât mai curând alături de voi. E o promisiune!”, scrie Şerban Huidu pe blogul lui, într-un post intitulat „Trag tare!”.

Şerban Huidu a revenit pe 4 februarie în România. La momentul respectiv, reprezentanţii Prima TV au declarat că Şerban Huidu se simte bine şi îşi continuă recuperarea.

În 14 februarie, Şerban Huidu şi-a vizitat colegii din studioul Kiss FM şi a intrat în direct câteva minute la emisiunea „Cronica Cârcotaşilor”.

Pe 29 decembrie 2010, realizatorul TV Şerban Huidu a fost internat în stare gravă la Spitalul Universitar din Innsbruck, după ce a suferit un accident pe o pârtie de schi din apropierea staţiunii austriece. El a fost menţinut un timp în stare de comă indusă, pentru a i se face investigaţii medicale. Lui Huidu i s-a făcut, pe 30 decembrie, o tomografie computerizată, în urma căreia s-a observat o sângerare minimală internă şi o fractură exterioară a cutiei craniene, spunea, la momentul respectiv, într-o conferinţă de presă, medicul Erich Schumtzhard. El preciza atunci că în următoarele ore starea lui Huidu va rămâne, cel mai probabil, stabilă şi că medicii vor începe treptat să îl trezească din comă.

Huidu a ieşit pe 1 ianuarie din coma indusă, s-a ridicat pe pat şi a vorbit cu familia şi cu medicii Spitalului Universitar din Innsbruck. Medicii au spus atunci că refacerea completă a lui Şerban Huidu este o chestiune „de săptămâni”, însă s-au declarat optimişti. De asemenea, medicii au precizat că, datorită faptului că purta o cască de protecţie, Huidu nu a suferit o accidentare mai gravă, chiar fatală.

La aproximativ o săptămână după internare, Şerban Huidu a părăsit secţia de Terapie Intensivă şi a fost mutat într-o rezervă a spitalului din Innsbruck. Totodată, Şerban Huidu a început atunci exerciţiile fizice de recuperare.

Şerban Huidu are 34 de ani şi este realizator de radio şi de televiziune. El prezintă, împreună cu Mihai Găinuşă, show-ul matinal de la postul de radio Kiss FM, precum şi emisiunea săptămânală de la Prima TV „Cronica Cârcotaşilor”.

Cele mai citite

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...
Ultima oră
Pe aceeași temă