4.7 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăZig ZagFOTO. TELEGRAMELE care au schimbat cursul ISTORIEI

FOTO. TELEGRAMELE care au schimbat cursul ISTORIEI

Vreme de aproape 200 de ani, telegramele au fost cel mai eficient mijloc de telecomunicaţii şi chiar au influenţat, în anumite momente, cursul istoriei.

Primul mesaj telegrafic din istorie a fost expediat de Samuel Morse în anul 1844. Mesajul, cu textul “What hath God wrought?” („Ce a făcut Dumnezeu?”), a fost un citat din Biblie.

Publicaţia electronică Listverse a publicat recent un clasament format din zece telegrame, considerate că au avut cel mai mare impact asupra istoriei.

Deschideţi GALERIA FOTO de mai sus pentru a vedea autorii celor mai faimoase mesaje telegrafice.

Göring i-a transmis lui Hitler că vrea să preia puterea

Pe locul 10 este plasată o telegramă transmisă la data de 23 aprilie 1945 de Hermann Göring către Adolf Hitler. Göring fusese numit de Hitler, în anul 1941, drept înlocuitor oficial, în cazul în care Hitler ar fi ajuns  în incapacitate de acţiune sau ar fi fost ucis sau răpit.

La 23 aprilie 1945, Hitler era în bunkerul său din Berlin, încercuit de trupele sovietice, iar Göring stătea ascuns la Berchtesgaden (800 de kilometri spre sud). Iată textul mesajului lui Göring:

"Mein Führer:

Generalul Koller m-a informat astăzi despre comunicările primite de la Generalul Jodl și Generalul Christian, potrivit cărora ați menționat anumite decizii în privința mea și ați subliniat că, în caz că negocierile vor fi necesare, eu voi fi într-o poziție mai bună decât a dumneavoastră, la Berlin. Aceste păreri mi-au părut atât de surprinzătoare și serioase încât m-am simțit obligat să consider că, în caz că nu îmi va parveni niciun răspuns până la orele 22.00, rezultă că v-aţi pierdut libertatea de acțiune. Voi considera, deci, condițiile decretului dvs. ca fiind îndeplinite și voi lua măsuri pentru binele Națiunii și Patriei. Știți ce sentimente am pentru dumneavoastră în aceste ore atât de dificile din viața mea și nu pot exprima asta în cuvinte. Dumnezeu să vă protejeze și să vă permită, în pofida tuturor, să veniți aici cât mai repede posibil.

Al dumneavoastră loial, Herman Göring”.

Acest mesaj l-a adus pe Hitler în depresie, care l-a considerat pe Göring un trădător pornit să-i ia locul. Se presupune că mesajul primit de la Göring a fost unul dintre motivele sinuciderii lui Hitler, o săptămână mai târziu.

Comunişti în Departamentul de Stat al SUA

Pe locul 9 în topul celor mai importante telegrame este plasat un mesaj al senatorului american Joseph McCarthy, trimis în februarie 1950 preşedintelui Truman.

Senatorul McCarthy declanşase în SUA o adevărată vânătoare de comunişti. La 9 februarie 1950, senatorul a ţinut un discurs public incendiar, apoi i-a trimis lui Truman o telegramă în care îl informa că 57 de angajaţi ai Departamentului de Stat sunt comunişti sau simpatizanţi ai comuniştilor.

Preşedintele Truman a pregătit pentru McCarthy un răspuns în termeni duri, pe care însă, probabil, nu i l-a mai trimis. În textul de răspuns, preşedintele SUA îl acuza pe senator de insolenţă, de lipsă de onestitate şi de iresponsabilitate, atrâgându-i atenţia că este prima dată când un senator american încearcă să discrediteze Guvernul SUA.

Mexicul putea recupera Texasul, de la Statele Unite, cu sprijinul Germaniei

Pe locul 8 în topul telegramelor istorice se află un mesaj transmis, în ianuarie 1917, de ministrul de Externe al Germaniei, Arthur Zimmermann, către ministrul (ambasadorul) Germaniei în Mexic, von Eckhardt.

Zimmermann îl informa pe ambasador că Germania consideră că SUA vor rămâne neutre pe timpul războiului. Conform textului telegramei, Germania urma să speculeze această conjunctură prin strângerea relaţiilor cu Mexic, căruia i-ar fi oferit suport financiar, precum şi sprijin pentru revendicarea unor teritorii pierdute în favoarea SUA – Texas, New Mexico şi Arizona.

Telegrama germană a fost decodificată de specialiştii britanici. O copie a acesteia i-a fost trimisă preşedintelui SUA, Wilson, prin intermediul ambasadorului britanic la Washington. Drept urmare, preşedintele SUA, care până atunci dorea neutralitatea SUA, a decis începerea pregătirilor pentru un război cu Germania.

Telegrama plasată pe locul 7 ca importanţă istorică a fost scrisă de Henry Cabot Lodge, ambasadorul american în Vietnamul de Sud, anunţând o bruscă schimbare a politicii lui Ngo Dinh Diem, preşedintele Vietnamului de Sud, faţă de SUA. Telegrama era datată August 24, 1963, după ce SUA îl susţinuse pe Ngo Dinh Diem timp de zece ani.

Ambasadorul informa SUA că preşedintele Ngo Dinh Diem îi dă prea multă putere colaboratorului său, Ngo Dinh Nhu, acuzat de reprimarea budiştilor.

Drept urmare, SUA i-a retras sprijinul preşedintelui Ngo Dinh Diem, care a fost asasinat în noiembrie 1963.

O altă telegramă importantă a fost cea din 11 mai 1857, prin care administraţia britanică a Indiei era anunţată de o răscoală a populaţiei locale. Ultima telegramă transmisă la 11 mai de William Brendish şi de J.W. Pilkington anunţa că telegrafistul şef Todd este mort şi că alţi nouă cetăţeni europeni au fost ucişi de rebeli. Ca urmare a acestei telegrame, trupele britanice conduse de generalul George Anson au pornit să lichideze revolta.

URSS – incapabilă să trăiască în pace cu Occidentul

Telegrama de pe locul 5 a fost expediată în anul 1946 de George Kennan, însărcinatul cu afaceri al SUA în URSS. A fost un mesaj foarte lung, de 8000 de cuvinte, în care diplomatul informa Departamentul de Stat al SUA despre situaţia din URSS şi despre modul cum urma să evolueze politica sovietică. Printre altele, Kennan arăta că URSS nu poate coexista paşnic, pe termen lung, cu ţările capitaliste, ci va încerca să le submineze. Kennan opina că, în relaţia cu URSS, presiunile economice şi militare vor fi mai eficiente decât diplomaţia.

Mesajul lui Kennan a stat la baza viitoarei politici a SUA faţă de URSS, iar însărcinatul cu afaceri Kennan a fost ridicat la rangul de ambasador în URSS.

Mickey Mouse, urmaşul lui Oswald

Primul personaj important al Studiourilor Disney a fost Oswald, “iepurele norocos”. Personajul a apărut în 26 de pelicule din anii 1927 – 1928. Studiourile Disney au pierdut însă drepturile de autor pentru Oswald. Walt Disney i-a trimis fratelui său, Roy, o telegramă în care îl anunţa despre situaţie şi îi cerea să-l pună urgent să lucreze pe animatorul companiei, Ub Iwerks, la un nou personaj, care să fie un şoarece.

Aşa s-a născut şoarecele Mortimer, redenumit, după foarte scurtă vreme, Mickey Mouse. Acesta a devenit ulterior mult mai faimos decât iepurele Oswald.

Prietenia capetelor încoronate: Willy şi Nicky

Împăratul Germaniei, Wilhelm al II-lea şi ţarul Rusiei, Nicolae al II-lea erau veri şi, în acelaşi timp, buni prieteni. Ei corespondau adresându-se unul altuia cu diminutive din limba engleză, Willy şi Nicky.

Totuşi, ei aveau viziuni şi interese politice diferite.

În iulie 1914, cei doi suverani au avut un schimb de telegrame pe tema viitorului război. Nicolae dorea ca Rusia să intre în război, dar Wilhelm ar fi preferat ca Rusia să rămână neutră.

La 29 iulie, Nicolae i-a scris lui Wilhelm că “un război ruşinos a fost declarat împotriva unei ţări slabe” (Austro-Ungaria declarase război Serbiei). “Indignarea în Rusia este enormă. Foarte curând voi fi obligat de această presiune să iau măsuri extreme care vor conduce la război. Pentru a evita calamitatea unui război la scară europeană, te rog, în numele vechii noastre prietenii, să faci tot posibilul pentru a-ţi opri aliaţii să meargă prea departe”.

 

După 45 de minute, Wilhelm i-a răspuns lui Nicolae: “Agitaţia din Serbia, care durează de ani de zile, a dus la o crimă cumplită, a cărei victimă a fost arhiducele Franz Ferdinand. Toate persoanele vinovate moral de această crimă trebuie să primească pedeapsa pe care o merită. Pe de altă parte, înţeleg cât de greu este pentru tine şi guvernul tău să rezistaţi presiunii opiniei publice. Deci, pe baza vechii noastre prietenii, îmi voi folosi influenţa asupra austriecilor pentru a-i determina să ajungă la o înţelegere satisfăcătoare cu tine”.

Chiar dacă Germania şi Rusia au intrat ulterior în război, una împotriva celeilalte, schimbul de mesaje de mai sus este considerat un exemplu de efort diplomatic menit să evite un război.

Germania felicită Republica Transvaal

La 3 ianuarie 1896, împăratul Germaniei, Wilhelm al II-lea, a aprobat expedierea unei telegrame către Paulus Ohm Kruger, preşedintele Republicii Transvaal din Africa – un stat nerecunoscut de Marea Britanie, care îl socotea colonie britanică.

După ce trupele lui Kruger au înăbuşit o răscoală, ucigând 65 de britanici, Wilhelm îl felicita pe liderul din Transvaal pentru faptul că a reuşit, fără să apeleze la „ajutorul puterii prietenilor”, “să restabilească pacea şi să menţină independenţa” statului Transvaal.

Guvernul de la Londra şi opinia publică britanică au fost extrem de nemulţumite de limbajul folosit de Germania, care considera Transvaal un stat legitim, dar şi de faptul că Germania sugera că i-ar putea acorda sprijin militar împotriva Angliei. Marea Britanie a decis să ia măsuri dure împotriva separatiştilor din Transvaal, care au condus la “Războiul burilor”, din anul 1899.

Ultimele telegrame

În anul 2006, compania Western Union a oprit serviciul său telegrafic, după o funcţionare neîntreruptă de 155 de ani. Ultimele zece telegrame trimise în SUA au conţinut urări de la mulţi ani, condoleanţe, precum şi informări despre anumite probleme urgente.

În anul 2013, Serviciul Telegrafic al Indiei s-a oprit şi el, după 163 de ani de funcţionare. Această reţea de comunicaţii, denumită TAAR, a fost ultima din lume care a trimis telegrame. Ultima zi de funcţionare a fost neobişnuit de aglomerată, pentru că foarte mulţi oameni au dorit să trimită rudelor şi prietenilor ultimele telegrame.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Exporturile de carne tocată și salamuri crud-uscate către Marea Britanie și SUA blocate din cauza pestei porcine

Exporturile de carne tocată şi de salamuri crud-uscate către Marea Britanie şi SUA sunt blocate din cauza pestei porcine africane care încă evoluează pe...

David Popovici, mesaj pentru turul doi al alegerilor prezidențiale! „Votați inteligent pentru viitorul nostru”

Campionul olimpic David Popovici a transmis un îndemn clar românilor în contextul turului doi al alegerilor prezidențiale, subliniind importanța votului ca mijloc de apărare...

Medaliații României la Jocurile Olimpice și Paralimpice au fost premiați în cadrul Galei COSR!

Sportivii români care au urcat pe podiumul Jocurilor Olimpice și Paralimpice din 2024 au fost recompensați în cadrul Galei „110 ani de Olimpism în...
Ultima oră
Pe aceeași temă