1.3 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăAldineTrenul Regal ajunge în Constanța. Familia regală vizitează fregata Regele Ferdinand

Trenul Regal ajunge în Constanța. Familia regală vizitează fregata Regele Ferdinand

Trenul Regal va parcurge simbolic drumul spre Dobrogea în cinstea împlinirii a 140 de ani de la alipirea Dobrogei la țara mamă, precum și a aniversării a 160 de ani de la inaugurarea lucrărilor liniei de cale ferată Cernavodă-Constanța.

Trenul Regal va opri în Fetești, Cernavodă, Medgidia și Constanța, unde Familia Regală va lua parte la scurte ceremonii de primire, în prezența autorităților locale și a locuitorilor orașelor vizitate.

Prima oprire a Trenului Regal va avea loc în Gara Fetești, la ora 13.23. Accesul publicului și al presei este liber.

A doua oprire a Trenului Regal va avea loc la Podul de la Cernavodă, la ora 13.56. Ceremonia de primire se va desfășura, în mod simbolic, pe platoul de la capătul podului dinspre Cernavodă, pentru a onora memoria Regelui Carol I, în timpul căruia a avut loc construcția podului realizat de inginerul Anghel Saligny. Accesul publicului și al presei este liber.

A treia oprire a Trenului Regal va avea loc în Gara Medgidia, la ora 14.33. Accesul publicului și al presei este liber.

Ultima oprire a Trenului Regal va avea loc în Gara Constanța, la ora 15.40. Accesul publicului și al presei este liber.

După încheierea călătoriei de la București la Constanța cu Trenul Regal, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, Alteța Sa Regală Principele Radu și Alteța Sa Regală Principesa Maria se vor întâlni cu marinarii militari și vor vizita fregata „Regele Ferdinand”, aflată la cheu în dana militară a Portului Constanța.

„Cu acest prilej, distinșilor oaspeți le vor fi prezentate misiunile executate de militarii din Forțele Navale, precum și proiectele de dezvoltare ale Marinei Militare Române pe termen mediu și lung.

Călătoria Trenului Regal în Dobrogea se înscrie în seria evenimentelor dedicate împlinirii a 140 de ani de la revenirea ținutului dintre Dunăre și Marea Neagră la Patria-Mamă (1878-2018), dar marchează și 160 de ani de la inaugurarea lucrărilor liniei de cale ferată Cernavodă – Constanța.”, au precizat reprezentanții Forțelor Navale Române.

Cele mai citite

Creștere moderată a creditării private în noiembrie: Împrumuturile în lei și valută, avansuri diferite

Conform datelor BNR publicate vineri, creditarea privată din România a atins în noiembrie 2024 un sold total de 418 miliarde lei, reprezentând o creștere...

Zi plină pentru salvamontiști: 88 de apeluri de urgență și aproape 100 de persoane salvate

Dispeceratul Național Salvamont a raportat vineri dimineață că, în ultimele 24 de ore, salvamontiștii au fost solicitați să intervină în 88 de situații de...

Noi reguli privind TVA pentru IMM-uri începând cu 2025

De la 1 ianuarie 2025, IMM-urile din Uniunea Europeană vor beneficia de un plafon maxim de scutire de TVA stabilit la 85.000 EUR. Măsura vizează...
Ultima oră
Pe aceeași temă