A studiat la Praga şi la München, s-a specializat la Viena și, timp de 35 de ani, a lucrat în serviciul Casei Regale a României. Din 1904 a fost șeful Biroului Regal de Arhitectură. De numele lui se leagă, printre altele, reconfigurarea şi redecorarea castelului Peleş, proiectul şi construcția castelului Pelişor, refacerea tuturor clădirilor adminstrative de pe Domeniul regal Peleş și reamenajarea interioarelor castelului Bran, ca reședință a Reginei Maria. Sunt doar câteva din proiectele arhitecturale coordonate de Karel Zdeněk Líman, un ceh invitat de Carol I să imagineze clădirile Familiei Regale a României.
Arbore genealogic prelucrat de tâmplari
Pe fundalul afirmării tânărului regat al României, către finele veacului al XIX-lea și primele decenii din cel următor, un destin de arhitect central-european precum cel al cehului Karel Zdenek Líman este simbolic legat de fenomenul comenzilor pe care un prinț german (Carol de Hohenzollern) și o prințesă britanică (Maria de Edinburgh) înțelegeau să le inițieze, înzestrând țara de la gurile Dunării cu edificii de reprezentare. De altfel, pe întreg parcursul secolului romantic și până la Primul Război Mondial, în Europa, familiile regale, aristocrate sau cele din înalta burghezie au promovat construcția de castele în stil medieval sau renascentist, în dorința de a reînvia trecutul național și istoria familială.
Născut în Boemia, pe atunci provincie a Imperiului austriac, Karel Líman provenea, aşa cum se petrece în cazul multor arhitecţi şi artişti din secolul al XIX-lea, dintr-o familie de meşteşugari, originară din comuna Chotětov (Boemia centrală). Bunicul şi tatăl arhitectului au fost tâmplari.
Se poate presupune că în timpul studiilor liceale urmate la Malada Boleslav, Líman a demonstrat interes pentru desen şi, probabil, pentru meseria de tâmplar/ebenist, ce îi era apropiată prin tradiţia familială. Informaţii orale transmise prin familie menţionează înscrierea sa la Facultatea de Arhitectură a Politehnicii din Praga şi, în continuare, la Baukademie din München, prestigioasă instituţie de învăţământ universitar de profil.
Este însă mai mult ca sigur că tânărul aspirant la titlul de arhitect a vizitat, în 1876, tot în capitala Bavariei, importanta expoziţie de decoraţiuni interioare organizată de Kunstgewerbeverein (Asociaţia de Arte şi Meserii) din München, celebră în întreaga lume germanică. Poate nu întâmplător, în calitatea sa de arhitect al curţii regale a României, Líman va colabora mai târziu cu firme prestigioase prezente în expoziţia müncheneză.
Întâlnirea cu acest orizont stilistic, ca și zestrea lui personală privind arta prelucrării lemnului vor da roade câteva decenii mai târziu, când concepe planuri și detalii decorative pentru noul Peleș (1894-1914). Comanditar al castelului, Carol de Hohenzollern era un cunoscător al arhitecturii și artelor decorative, preferința sa fiind alimentată în continuare în România prin lectura revistelor de specialitate, la care biblioteca regală de la Sinaia era abonată. Și el practicase în adolescență arta lucrului în lemn, conform unei tradiții perpetuate din tată în fiu, în propria sa familie.
Patriot la Viena
Karel Líman se va stabili la Viena pentru cinci ani, lucrând în cadrul firmei Hellmer şi Felner, important atelier de arhitectură al vremii, fondat în 1873 și specializat în programe rezidenţiale şi de teatre şi care a furnizat Europei Centrale şi de Est numeroase proiecte. Sunt repere care aveau să-l formeze neîndoielnic pe Líman, să-l pregătească pentru sarcina sa de viitor arhitect regal. „Nu există altcineva ca Líman în ceea ce privește rapiditatea cu care înfăptuiește admirabil ideile cuiva”, aprecia Regina Maria în Însemnările ei din 1924, după decenii de colaborare cu arhitectul ceh.
În cei cinci ani petrecuți la Viena, tânărul arhitect ceh s-a implicat și în alte activități decât profesiunea sa, majoritatea legate de problematica epocii privind afirmarea idntității naționale în ambianța austro-ungară. Líman s-a aflat în relații susținute cu comunitatea cehă din Viena, cea mai importantă ca mărime în afara teritoriului Boemiei și Moraviei, fiind membru al asociației politice „Sokol” (șoim), care milita pentru recunoașterea limbii cehe ca limbă de stat și alte drepturi politice. În spiritul promovării limbii cehe, Líman a practicat cu pasiune teatrul, devenind membru al asociației „Pokrok” (proges) a actorilor amatori cehi, în cadrul căreia participa la lecturi de texte literare naționale.
Cultura sa apreciabilă cuprindea și o bună cunoaștere a prozei și a poeziei cehe din epocă, un orizont pe care îl va valorifica și peste ani, în România, când va traduce, la cererea Reginei Elisabeta, poeme din limba maternă. Stabilit în România în 1884, va sprijini moral și financiar multiple societăți culturale cehe, până în momentul în fondării statului cehoslovac (1918). Proclamarea independenței de stat, la care contribuise prin militantismul său încă din anii petrecuți la Viena, avea să-l bucure nespus pe arhitectul în vârstă de 63 de ani. De la Sinaia, din România aflată sub ocupație germană, Líman va fi urmărit cu însuflețire vizita la Iași din 1917 (unde se aflau familia regală și guvernul), a viitorului președinte cehoslovac Tomas Masaryk.
Calea regală
În 1885, Karel Líman părăseşte Viena cu o recomandare conform cutumei, pentru a lucra la București. Se va stabili definitiv în România, unde va trăi 45 de ani până la moartea sa.
Aflat la începuturile modernizării, România a reprezentat, către mijlocul veacului al XIX-lea și în continuare, o destinație ce atrăgea o forță de muncă calificată, arhitecți din Europa Centrală cu precădere, sau din Franța, meseriași austrieci, constructori italieni care se stabilesc în țară, temporar sau definitiv. Lipsa unor școli specializate, care să formeze arhitecți, ingineri, meseriași etc. a fost o circumstanță ce a favorizat fenomenul. După proclamarea Regatului României (1881), importante instituții ale statului recent înființate cer sedii impunătoare, de alură europeană. Reședințele regale de la București și Sinaia necesită modificări pentru a corespunde statutului lor oficial.
Nu știm de ce recomandări a beneficiat Karel Líman pentru București. În tot cazul, s-a angajat la Serviciul de Arhitectură al Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, unde va rămâne timp de zece ani. Într-un articol publicat în 1907, publicația „Zlata Praha” precizează că arhitectul a contribuit la restaurarea bisericilor Sfântul Nicolae din Iași și a episcopalei de la Curtea de Argeș. O inedită fotografie, păstrată în arhiva de la Mlada Boleslav a familiei Líman, datorată desigur arhitectului, consemnează încheierea restaurării de la Trei Ierarhi, probabil resfințirea bisericii (1904).
Din 1894, Regele Carol I plănuise importante lucrări de amplificare și decorare a Castelului Peleș, o reședință pentru principii moștenitori (Castelul Pelișor), reconfigurarea celorlalte clădiri de pe domeniul regal Sinaia. Mai mult, Principesa moștenitoare Maria dorea să facă reamenajări ale apartamentului său din Palatul Cotroceni. Se impunea așadar angajarea unui arhitect cu experiență, care să fie capabil să pună în operă ideile ambițioase ale Regelui României.
Spre deosebire de 1873, anul în care încep lucrările la Peleș, la 1894 nu se mai punea problema angajării unui arhitect de renume, cum a fost André Lecomte du Nouÿ. Acesta a fost probabil rugat să recomande un confrate mai tânăr. Karel Líman va părăsi serviciul său din cadrul Ministerului Cultelor și Instucțiunii Publice pentru a se alătura personalului Casei Regale, în calitate de arhitect. La cererea regelui, din 1894 și până spre 1904, André Lecomte du Nouÿ își va asuma și rolul de supervizor al lucrărilor de arhitectură comandate de Familia Regală.
Din 1904, după circa opt ani de activitate în serviciu regal, lui Líman i se încredinţează conducerea Biroului Regal de Arhitectură, funcție ce o va deține până la moartea sa în 1929. În cadrul expoziției jubiliare din 1906, Karel Líman se va ocupa de amenajarea în Pavilionul Regal a unui stand dedicat Castelului Peleș prezentând și o machetă a acestuia. În același an, Líman petrece o vacanță pe Coasta de Fiori și pe Coasta de Azur. Vacanța avea semnificația unei călătorii de documentare privind arhitectura de vilegiatură a epocii, dar și una mai largă de completare a formației sale de arhitect (popasul la Veneția). Călătoria i-a fost utilă pentru ceea ce avea de realizat în continuare la Sinaia, nu doar reședința regală de reprezentare, dar și de loisir.
O fază distinctă din activitatea sa în serviciul regal o constituie statutul său de director al Domeniului regal Peleș, exercitat pe fundalul politic al războiului și al retragerii conducerii statului la Iași, în intervalul 1917-1918. Un moment aparte în timpul ocupației germane l-a reprezentat primirea făcută împăratului Wilhelm al II-lea al Germaniei în vizită la Castelul Peleș, în 1917. Felul în care Líman și-a îndeplinit atribuțiile, loialitatea sa au fost recunoscute de Regina Maria la întoarcerea sa la Sinaia: „Cât de bine a fost totul păstrat de credinciosul Liemann”.
Comanditarii, Regele Carol I și Principesa Maria, personalități puternice, aparțineau unor generații diferite și aveau altă educație artistică. Líman se pliază opțiunilor estetice ale regelui, adoptând formule specifice eclectismului sintetic (coexistența stilurilor istorice), dar va absorbi și soluțiile de decorație interioară propuse de Principesa Maria, mai legate de gustul momentului pentru Sezessision și exotism.
După 1898, echipa biroului va fi responsabilă pentru două proiecte majore: construcția Castelului Pelișor (1898-1903) și amplificarea și refacerea integrală a decorațiunilor interioare din Castelul Peleș (1896-1914). Pe lângă aceste șantiere de anvergură, biroul de arhitectură răspunde solicitărilor și gustului principesei moștenitoare, concepând atât unele interioare cu accente neo-bizantine, norvegiene și celtice de la Palatul Cotroceni (1905-1909), cât și micile folies: Cuibul Principesei (1894) din pădurea de la Sinaia și două cabane Maori (1909), în parcurile palatelor Cotroceni și Pelișor.
În perioada Românie Mari, Líman și echipa sa vor avea ca proiect principal reamenajarea interioarelor Castelului Bran (1924-1929) ca reședință de locuit pentru Regina Maria, operațiuni ce se desfășoară în respectul monumentului istoric. Între anii 1922-1929, Líman și echipa sa vor avea ca sarcină și proiectul „casei lui Carol”, constând în transformarea prin unificare a caselor Bibescu și Iarka din Șoseaua Kiseleff, în reședința Principelui moștenitor Carol. Lucrări de mai mică amploare realizate tot la cererea reginei, dar destinate Regelui Ferdinand, vor fi două cabane de vânătoare în județele Mureș (Lăpușna) și Argeș (Bahna Rusului), amplasate în pitoreștile peisaje montane de pe văile Gurghiului și Doamnei, semnificând legătura Coroanei cu țara.
La Marele Arhitect
Karel Líman a murit la 29 iulie 1929. „Întreaga zi am fost întristată de vestea proastă despre Líman. El chiar pare că se duce. Pentru mine aceasta este o mare durere. Ceea ce apreciez la el, dincolo de slujitorul devotat, este prietenul si extraordinarul aliat, cu talentul său de neînlocuit şi dragostea lui pentru Bran, acea dragoste ce ne-a unit atât de mult”, scria Regina Maria în ultimele zile de viață ale arhitectului.
Fire prietenoasă și amabilă, Karel Líman putea fi adesea văzut în compania unui grup format din persoane aparținând mai multor generații sau căutând compania celor tineri. Conștiincios, loial, devotat, persoană cu bun gust, prudent în anumite situații sunt câteva dintre caracteristicile portretului său moral relevate de contemporanii săi. „Era un om cult, colindase toată Europa și vorbea două trei limbi la perfecție. Suferea de singurătate și cu sănătatea cam delicată, era scund, cu părul sur și cu mustața mică, cu fața brăzdată de cute timpurii, cu privirea prietenoasă, manierat și întotdeauna îngrijit îmbrăcat. Tare simpatic.”, scria, în 1908, prietenul său Eugeniu Buchman, secretar al familiei regale.
Acest text a apărut cu sprijinul igloo.ro.
Sursă: Beldiman R., Hortopan M., Ion N.D. și Vasilescu S. (2013) Arhitectul ceh al Casei Regale a României: Karel Zdenek Liman. București: iglooprofil.
