Flota de jucării de baie și-a continuat călătoria ani de zile, ajungând pe plajele din întreaga lume. Tot răul spre bine: accidentul i-a ajutat pe oceanografi să cunoască mai bine complicata lume a curenților oceanici, să facă hărți mai bune ale lor și să-i găsească mai ușor pe cei dispăruți de pe radar.
Ianuarie 1992
Boutros Boutros-Ghali devine noul secretar general al ONU, iar Jeliu Jelev, președinte al Bulgariei; Germania permite accesul publicului la arhivele STASI; Slovenia și Croația își câștigă independența, iar liderii europeni semnează, la Maastricht, tratatul care punea temelia Uniunii Europene. În România, evenimentul notabil al începutului de an a fost organizarea primului recensământ al populației de după comunism.
A mai existat, însă, un moment cu valoare istorică în prima lună a aceluiași an: pe 10 ianuarie, trei containere ale unui cargo prins, în noapte, de o furtună puternică au căzut în Pacific, „lansând la apă” nu mai puțin de 28.904 jucării din plastic, din cele cu care se joacă copiii în cadă. Nu era nimic ieșit din comun. Botezate „Friendly Floatees“, jucăriile erau fabricate de compania chineză „The First Years“ și urmau să fie transportate din Hong Kong în Statele Unite. Printre ele: castori roșii, țestoase albastre, broaște verzi și clasicele rățuște galbene. Cunoscând capacitatea distructivă a celor mici, jucăriile au fost fabricate ca să dureze. Și au durat.
Uneori accidentele aduc și progres. Prinse de apele oceanului, rățuștele de plastic, circa 7.000 la număr, și‑au continuat călătoria ani de zile, pe rute nebănuite. Singurul care a simțit importanța științifică a monitorizării itinerarului lor a fost Curtis Ebbesmeyer, oceanograf cu fler și experiență, specializat în studierea curenților oceanici. Aventura flotei galbene a durat mai bine de două decenii, iconicele jucării ajungând pe coastele din întreaga lume: din Hawaii în Alaska, din Australia în Oceanul Arctic și din America de Sud până în Europa.
Odiseea a fost următoarea: cam 19.000 dintre jucăriile scăpate din container au luat-o spre sud, ajungând, printre altele, în Australia, Indonezia și în Chile. După zece luni de scăldat în apa oceanului, rățuștele au albit, castorii au îngălbenit, dar broaștele și țestoasele și-au păstrat cromatica neschimbată. Celelalte circa 10.000 de jucării au fost duse de curenții oceanici spre nord, până în Alaska (noiembrie 1992), după care s-au întors taman de unde au plecat (începutul anului 1995). Dintre acestea, unele au luat-o iar spre Alaska și, prin Strâmtoarea Bering, au ajuns în Oceanul Arctic. Aici, înghețate într-un iceberg, au călătorit, spre est, un întreg cincinal (1995-2000), până când au ajuns în Atlantic. Gheața s-a topit, iar ele și-au continuat nestingherite aventura. În 2001, au trecut nevătămate și prin zona în care se scufundase Titanicul, iar în iulie 2007, după mai bine de 15 ani și aproape 30.000 de km de navigare, au ajuns și pe plajele reci ale Scoției. Prezența lor a fost însă semnalată și la mai bine de 20 de ani de la neprietenoasa noapte de 10 ianuarie 1992.
Supa de plastic
V-ați putea salva aruncând un mesaj într-o sticlă în ocean, naufragiat fiind pe o insulă? Oamenii de știință spun că depinde în ce parte a lumii vă aflați. Există o hartă interactivă care ne arată pe unde navighează un obiect plutitor dacă este aruncat în ocean. De exemplu, dacă se nimerește să aruncați sticla pe Coasta de Est a Statelor Unite, cu puțin noroc, în
câțiva ani ea ar putea ajunge în Franța, în Spania sau în nordul Africii, dar la fel de bine s-ar putea întoarce și să fie prinsă în vârtejul oceanic din centrul Atlanticului, scrie BBC.
Înainte de a ajunge la vreo destinație, obiectele pot
pluti pe apele oceanului ani de zile sau chiar decenii. De exemplu, un mesaj lansat într-o sticlă în 1906 a fost găsit după mai bine de un secol, intrând astfel în Cartea Recordurilor. Călătoriile foarte lungi nu sunt ceva neobișnuit: pe plajele din New York, localnicii au dat peste lucruri care păreau să nu mai fi văzut uscat de ani buni. Printre ele: oase de animale, proteze, chiar mâna unui robot. De asemenea, în ultimele decenii au fost aruncate în ocean 34.000 de mii de mănuși de hochei și vreo cinci milioane de piese Lego, scrie CNN.
Pisica blândă zgârie rău! Rățuștele de baie au contribuit enorm la înțelegerea complicaților curenți oceanici, dar ne ajută un pic și la cunoașterea poluării cu plastic a oceanelor. Pe lângă suratele lor mai norocoase, care se odihnesc în Hawaii ori degustă un single malt îmbătrânit în tihna scoțiană, circa 2.000 dintre ele, cele mai longevive și mai năpăstuite, au rămas prinse în marea insulă de gunoaie din Pacific sau supa de plastic, cum i se mai spune.
Mai multe despre aventura celebrelor rățuște puteți citi în cea mai importantă carte dedicată subiectului, „Moby-Duck: The True Story of 28,800 Bath Toys Lost at Sea“ , semnată de jurnalistul Hohn Donovan, sau în articolul publicat de același autor, în ianuarie 2007, în Harper’s Magazine.
Articolul a fost preluat de pe Savantgarde.ro – proiect susținut de Combridge, membru Deutsche Telekom Group.
