30 ianuarie este Ziua mondială de luptă împotriva leprei, dată aleasă în memoria liderului indian Mahatma Gandhi, care a acordat o atenție aparte acestei boli. În privința ei, România este oul de cuc al Europei: la Tichileşti, la circa 40 de km de Tulcea, se află ultima colonie de leproşi de pe continent.
Fondată ca mănăstire în 1875, ea a fost transformată în leprozerie (legenda spune că una dintre fondatoare ar fi fost o prinţesă Cantacuzino, suferind și ea de lepră). În 1918, din motive care nu se cunosc azi, o parte dintre locuitorii coloniei Tichilești au fost strămutaţi la Lărgeanca, lângă Ismail, în Basarabia, restul fiind omorâţi iar trupurile lor arse. În 1929, însă, pacienții sunt mutaţi înapoi la Tichileşti, după ce, cu un an înainte, reporterul F. Brunea-Fox descria condiţiile teribile în care trăiau locuitorii lazaretului de la Lărgeanca, plecând de la cazul câtorva dintre ei care evadaseră din colonie.
„De la lazaretul din Lărgeanca din ostrovul Deltei au fugit zece leproși. Autoritățile sanitare și jandarmerești au reușit să-i găsească pe o parte din ei și să-i expedieze înapoi la lazaret. Având în vedere gravitatea maladiei, publicul e vizat să evite orice contact cu cei încă în libertate și să-i semnaleze autorităților”, scria într-un comunicat de atunci al Ministerului Sănătății.
Situația era însă mult mai gravă, după cum o semnala și Brunea Fox:
Fug pentru că se sting de foame. Pentru că suferă de o boală care îi consumă şi îi seacă, o boală ce reclamă pentru propria-i voracitate hrană abundentă şi substanţială, nu un tain sărăcacios şi drămuit. Hămesiţi, se duc să cerşească prin satele din împrejurimi, unde sunt luaţi la goană cu ciomege şi dulăi când sunt recunoscuţi de locuitorii îngroziţi. Intră în oraş, să-şi ogoiască durerile cu paharul cu rachiu, pahare din care pe urmă beau oamenii sănătoşi. Nimeni nu îi opreşte să părăsească lazaretul oricând. Nu există paznici. Văzând că nu obţin nimic de la serviciile sanitare locale, s-au aventurat mai departe, la Bucureşti, cu vaporul, cu trenul. Cine să-i împiedice? Mai mult, ei singuri mi-au mărturisit-o, li se dădeau din când în când concedii în regulă (de la patru la şase zile) ca să-şi vadă familiile din Oltenia sau din Deltă (singurele regiuni ce dau contaminaţi).
După reportajul lui Brunea Fox, pe care îl puteți citi integral în fișierul atașat acestui articol, la Tichileşti s-au construit un spital cu două pavilioane, finanţate de Regina Maria. Mai târziu, între 1952 şi 1957, în colonie ajung peste 280 de pacienţi.
În perioada regimului Ceaușescu, existenţa leprozeriei a fost un subiect tabu, localitatea fiind „ştearsă” de pe hartă. Chiar şi azi, mulţi locuitori ai Dobrogei nu ştiu de ea sau le vine greu să accepte ideea existenței unei leprozerii în proximitatea lor. Ironia sorţii face ca după licitarea unor obiecte personale ale lui Ceauşescu, în 1998 şi 1999, câteva dintre hainele dictatorului să fi fost donate locuitorilor coloniei.
În fine, conform Recensământului din 2002, leprozeria mai avea 20 de pacienţi, ultimul fiind primit în anul 2000. Astăzi, sunt mai puţin de o duzină.