Curs valutar: €4.6321 $3.9175 £5.2408

Viața de film a luptătorului anticomunist Vasile Motrescu. Luptător în gherilele antisovietice, apoi agent dublu al Securității

Una dintre cele mai interesante figuri ale rezistenței anticomuniste a fost Vasile Motrescu. Viața lui este demnă de un film. Țăran sărac din Bucovina, el a fost recrutat și trimis pe Frontul de Est, apoi a devenit luptător anticomunist. A făcut parte dintr-un grup de luptători anticomuniști împreună cu Constantin Cenușă și cu Cozma Pătrăuceanu. În 1951, a crezut în promisiunile Securității, cum că toți haiducii care se vor preda vor fi grațiați.

Share

Claudiu Padurean 0 comentarii

Actualizat: 30.09.2017 - 15:57

Una dintre cele mai interesante figuri ale rezistenței anticomuniste a fost Vasile Motrescu. Viața lui este demnă de un film. Țăran sărac din Bucovina, el a fost recrutat și trimis pe Frontul de Est, apoi a devenit luptător anticomunist. A făcut parte dintr-un grup împreună cu Constantin Cenușă și cu Cozma Pătrăuceanu. În 1951, a crezut în promisiunile Securității, cum că toți haiducii care se vor preda vor fi grațiați.

Constantin Cenușă și Cozma Pătrăceanu au fost condamnați la închisoare pe viață. Primul a fost eliberat în 1964 și a fost găsit spânzurat la trei zile după eliberare. Cel de-al doilea a trăit până în 1992 și a reușit să relateze anii de luptă anticomunistă. Vasile Motrescu a acceptat să colaboreze cu Securitatea, iar de aici viața sa a luat o turnură extraordinară, până când a fost prins și executat, în 1958. Istoricii Theodor Bărbulescu și Liviu Țăranu au reconstituit faptele, în lucrarea „Existenţa cotidiană a unui «bandit»: cazul Vasile Motrescu“.

Luptător în gherilele antisovietice

Cei doi istorici afimă că Vasile Motrescu a avut parte de o pregătire militară excepțională. „Începând cu primăvara anului 1944 a intrat în componenţa primelor grupuri de partizani antisovietici – fosta grupare Macoveiciuc – aflate sub protecţia Comandamentului româno-german din Câmpulung Moldovenesc şi instruite în şcoala din comuna Sadova. În toamna anului 1944 este nevoit datorită acestei activităţi să se ascundă de teama trupelor sovietice. Revine apoi în localitatea sa de baştină unde îşi întemeiază o familie având şi doi copii. În primăvara anului 1949 află că este urmărit de Securitate pentru acţiunile sale antisovietice din vara anului 1944 şi se refugiază din nou în pădurile din zona Rădăuţi. A făcut parte apoi din grupul Constantin Cenuşă, care luptase şi împotriva sovieticilor; Vasile Motrescu şi Constantin Cenuşă au fost condamnaţi în contumacie de către Tribunalul Militar Iaşi la un total de 31 ani de închisoare datorită «activităţii desfăşurate în spatele trupelor sovietice în primăvara anului 1944».“

Agent dublu

După ce s-a predat Securității în anul 1951, „Vasile Motrescu a fost utilizat ca element acoperit infiltrat în grupul condus de Ioan Gavrilă, care acţiona în Munţii Făgăraş, având misiunea de a furniza informaţii referitoare la locul unde se afla această grupare şi de a crea condiţiile necesare capturării membrilor acesteia. După cum mărturiseşte chiar Ioan Gavrilă, Vasile Motrescu a dejucat în ultimul moment planul Securităţii, avertizându-i pe cei în cauză de iminenta lor capturare“, arată lucrarea citată. Informația este confirmată și de Ion Gavrilă Ogoranu, care relata în 1991: „Am fi căzut sigur [în capcană], dacă în acea grupă de falşi partizani nu s-ar fi aflat un bucovinean înalt, în haine naţionale, Vasile Motrescu, care ne-a salvat viaţa“.

Cei doi istorici afirmă că Vasile Motrescu a fost trimis de securiști într-o nouă misiune. „Este recuperat de către organele Securităţii şi folosit în altă operaţiune de deconspirare a unui fost membru al Rezistenţei – Macoveiciuc Silvestru – în a cărui celulă de la Penitenciarul Botoşani este introdus Vasile Motrescu.

Condamnat la 23 de ani și 6 luni de închisoare

Şi în acest caz se deconspiră în faţa celui vizat de securişti. În urma acestor «eşecuri» este judecat şi condamnat la un total de 23 de ani şi şase luni pentru tâlhărie, instigare publică repetată şi asociere contra liniştii publice.În urma acestei sentinţe, la 29 mai 1952, pentru a treia oară, se refugiază în pădure, având asupra sa şi o armă Z.B. din timpul războiului. O lună mai târziu, se alătură lui Gavrilă Vatamaniuc (fugar din 1948) şi fraţilor Chiraş Ioan şi Gheorghe – aceştia din urmă împuşcaţi ulterior, în timpul unei ciocniri cu trupele de securitate aflate pe urma lor. Alături de ceilalţi membri ai grupării din care făcea parte, Vasile Motrescu a răspândit manifeste şi a contribuit la întărirea ideii, în rândul populaţiei din regiunea Bucovinei, că un nou război este în pregătire şi că Occidentul va răsturna regimul nou instalat de către sovietici“, mai afirmă Theodor Bărbulescu și Liviu Țăranu, care adaugă că „în toată această perioadă (1952-1958), Vasile Motrescu trimite autorităţilor o serie de scrisori în care arată motivele pentru care s-a refugiat în munţi, prezentând totodată şi starea de nemulţumire existentă în rândul ţără-nimii din Bucovina, în faţa colectivizării forţate. El cere graţierea deţinuţilor politici şi eliberarea, în special, a lui Constantin Cenuşă, promiţând că dacă aceste cereri vor fi îndeplinite, el va ieşi din clandestinitate. Un caiet, de 38 de pagini, cu însemnările şi poeziile sale, din anul 1953, este depus la Miliţie. În toamna anului 1954, grupul Vatama-niuc construieşte un bor-dei bine aprovizionat, în pă-du-rea Bercheza de la Bât-ca Corbului, în care Gavril Vatamaniuc şi Vasile Motrescu îşi petrec cea mai mare parte din iarnă.

Descoperit fiind alături de Gavril Vatamaniuc la 18 ianuarie 1955 de soldaţi ai trupelor de securitate, Vasile Motrescu nu a ezitat să tragă în cei doi ostaşi care i-au tăiat orice posibilitate de fugă. În bordeiul părăsit de către partizani s-au găsit, alături de alimente, arme sau muniţie şi două caiete cu însemnări, precum şi un petic de hârtie cu un text intitulat „Către călăii Neamului Românesc“, semnat „partizan V. Motrescu“.

După acest moment, Vasile Motrescu s-a despărţit de restul grupării, preferând să acţioneze singur şi să fie ast-fel mai greu de depistat şi capturat de către Securitate“.

Viața zilnică de luptător din munți

Pentru documentarea existenței zilnice a luptătorului din munți este foarte util jurnalul său, păstrat de Securitate. „M-am sculat de dimineaţa am mâncat, am luat o bucată de mămăligă şi trei cepe şi am plecat cu ajutorul lui Dumnezeu după vânat căci am terminat alimentele de o bună bucată de vreme, ne chinuim mai mult cu mămăliga friptă, cir şi ceapă căci zăpada pe unele locuri trece de un metru. De la bordei de la grădină am plecat la Stâncile Sfredelului pe faţă căci se vedea gol. Aceste rânduri le scriu chiar pe Stânca Sfredel la soare, cânta sturzul şi păsări de primăvară. Astăzi am auzit sturzul întâi şi chiar când scriu aceste rânduri pe stâncă un fluturaş roşu saltă jucăuş în jurul meu povestindu-mi bucuria primăverii. De la «Stâncile Sfredel» spre făgetul pârâului Pădureţ e cald şi frumos, adevărată zi de primăvară, când scriu aceste rânduri aud bătând un ţap pe coasta Pădureţului, mă face atent că el e gata de pus în oală, cum am plecat de la stânci spre făget, am simţit cerbul, am găsit urma trecută în Ursoaia tot la Sfredel în pădure am tras un foc de armă pe la orele… dimineaţa într-o pricăjită de căprioară fiindcă nu am avut vizibilitatea bună şi fiind prea dorit de carne nu am lovit-o.

Din Făget am trecut în Ursoaia în slag la Tcaciuc m-am pus în faţa soarelui m-am dezbrăcat de cămaşă şi haina de blană goală şi mi-am uscat rufele fiind ude, e cald, e frumos, zăpada se topeşte. După ce mi-am uscat rufele am plecat în Gruetul Pădureţului unde stau la soare şi scriu rânduri de la orele 12 ziua, după ce mi-am uscat rufele am plecat de–a lungul pârâului Pădureţului pe coasta cu trasul în al doilea Gruet, am mai făcut vreo trei ore de pândă, urma este mult, am găsit o păsărică îngheţată de frig din astă iarnă.

Din Pădureţul am plecat la Ursoaia, am găsit o urmă de bocanci suspectă pe calea coborâtă în vale de pe râul Ursoaiei, am plecat de unde venea urma m-am dus cu ea până la baraca Ursoaia unde lucrează feciorii lui Ifrim a Babii din Voivodeasa am făcut pândă puţin să văd ce mişcare este în baracă, m-am scoborât în marginea pârâului Ursoaia unde trage lemne Negru, am făcut pândă la marginea pârăului până ce au trecut cu lemnele la vale fără să mă arăt la ei, foarte obosit m-am dus de am dat târcoale la baracă la Negru fiindcă îngheţasem de frig vărsam venin verde şi mă durea grozav capul, m-am dus de la baracă fără să mă mai simtă cineva flămând, bolnav şi amărât, am început să plâng şi în acele momente eram bucuros să [mă] şteargă Dumnezeu de pe pământul celor vii, de la baraca de la Negru m-am dus pe coasta Ursoaiei şi fără nimic am făcut puţin foc de m-am încălzit la picioare. Pe lângă tot necazul şi durerea mea am mai ars şi pătura. După ce m-am încălzit pe la 24 noaptea am plecat mai la deal, îmi era frică să nu se vadă focul din drum, nu puteam să stau jos căci mă duceam pe coastă la vale, puţin mai la deal mai făcui puţin foc, am tras zăpada şi având lemne pe foc şi obosit am adormit pe zăpadă ca căprioara fără foc până în zori de zi“.

Citește totul despre:

Comentarii

Loading...
loading...