Miscarea de rezistenta anticomunista de pe versantul sudic al muntilor Fagaras poate si trebuie a fi cunoscuta si prin intermediul marturiilor orale. In acest caz este vorba de investigatii printre satenii comunei Nucsoara Ð localitatea originara a fratilor Toma si Petre Arnautoiu, conducatorii grupului "Haiducii Muscelului" intre 1948 Ð 1958. Dintre marturiile consultate au fost neglijate tocmai cele ale ultimilor doi supravietuitori ai familiei Arnautoiu Ð Elena, nascuta in 1919, inca in viata, si Anton, nascut in 1924, decedat in 2000. Motivul Ð nu au avut nici un fel de legatura directa, vreme de zece ani, cu fratii retrasi in munti Ð dar aceasta nu presupune si o neglijare a marturiei lor, culeasa fie pe viu, – cazul Elena Arnautoiu, fie prin urmasi Ð cazul Anton Arnautoiu, prin fiica sa, Laurentia Georgeta, nascuta la 19.09. 1952.
Familia invatatorului Ion T. (Iancu) Arnautoiu a cuprins cinci copii: Ion (Nelut), Elena, Toma, Anton si Petre. Toti baietii s-au remarcat fie pe front (Nelut, Toma si Anton), fie in timpul desfasurarii rezistentei in munti (Petre) deoarece parintele le transmisese vocatia eroica.
Anton Arnautoiu se naste la 30.01.1924 stil nou, adica 17 ianuarie pe stil vechi, ziua Sfantului Antonie cel Mare, de unde si patronimicul. Ranit grav in august 1944, la Baneasa, in timpul stagiului militar la aviatie. Activist taranist in organizatia de tineret. Trei ani de drept. In 1948 afla de la fratele sau de planul organizarii rezistentei in munti. Arestat si torturat in 1950. Izgonit definitiv din Nucsoara in 1958, impreuna cu familia sa. Viata oscilanta, intre boala si grijile materiale. Dupa revolutie isi va inregistra, pe banda de reportofon si in scris, amintirile, si va contribui la realizarea unui film documentar pentru o televiziune locala, din judetul Arges. Moare impacat cu sine si cu lumea la data de 12.05.2000, ora 5.45 dimineata, in Saptamana Luminata, fiind in etate de 76 de ani. I-au rasunat in inima si-n minte, pana in ultima zi, cuvintele-testament ale fratelui sau Toma, scrise in august 1955 in timpul refugiului sau in munti: Eu sunt metal ramas/ Din lumi ce crima le-a facut cenusa/ Eu sunt ecoul vesnic sunator/ Din lumi, din lumi apuse.
Istoricul si activitatea gruparii de partizani anticomunisti "Haiducii Muscelului", activa intre anii 1948 Ð 1958 pe versantul sudic al Muntilor Fagaras au fost, deja, puse in evidenta de catre cercetatori, in baza documentatiei existente in arhivele CNSAS, de aceea nu voi insista asupra acestor probleme. Voi reaminti doar faptul ca numele acestei grupari se leaga pentru totdeauna de comuna Nucsoara, iar durata existentei sale in timp, de peste zece ani, se datoreaza curajului si energiei disperate a fondatorului, Toma Arnautoiu, sprijinit activ de catre fratele sau mezin Petre. Insa pana in prezent credem ca nu au fost suficient de temeinic investigate originea si mobilurile de actiune ale celor doi frati Arnautoiu; or acestea sunt determinante atat pentru pozitia de pe care au actionat cei doi sefi de partizani, cat si pentru motivul pentru care cauza lor a avut o atat de mare aderenta. De pilda, cercetarile specifice istoriei orale care s-au desfasurat in comuna Nucsoara nu au avut un caracter organizat si definitoriu, din punctul de vedere al mentalitatilor colective, al reflectarii fenomenului rezistentei in munti in declaratiile supravietuitorilor ori a descendentilor participantilor. Se ajunge astfel ca rude foarte apropiate lui Toma si Petre Arnautoiu sa fie omise din randul persoanelor intervievate si, implicit, din cadrul analizelor istoriografice, fie din necunoastere, fie din considerentul ca nu sunt chiar atat de necesare cercetarii istorice deoarece nu au mai avut vreo legatura directa cu partizanii din munti ulterior anului 1948. Toma si Petre Arnautoiu au avut trei frati Ð doi de sex masculin si unul de sex feminin. Ii vom preciza in ordinea nasterii Ð Ioan, Elena si Anton, cel din urma venit pe lume la trei ani dupa Toma. Dintre acestia Ioan (cunoscut drept Nelut, pentru cei apropiati) a murit eroic in Crimeea in martie 1944; Anton a murit in mai 2000, iar Elena a supravietuit fratelui sau si traieste la Campulung Ð Muscel. Scopul comunicarii de fata este cel al evidentierii destinului fratelui disparut de curand Ð Anton Arnautoiu (1924 Ð 2000).
O drama familiala
Se cuvine insa a multumi mai intai doamnei Laurentia Georgeta Arnautoiu, fiica lui Anton Arnautoiu, care cultiva cu abnegatie memoria tatalui sau. Anton Arnautoiu nu va scrie sau relata nimic in legatura cu situatia sa si a familiei sale inainte de 1989 datorita prevederii, cel mai bun sfetnic. Ulterior, incepand cu jumatatea anilor '90, amintirile sale vor fi inregistrate pe casete, audio si video; cu ajutorul celor din urma se va realiza, de catre o televiziune din judetul Arges, o emisiune referitoare la rezistenta din munti. Anton va si redacta, de mana, un text de treizeci si patru de pagini numerotate, datat 1 iulie 1996, in care va povesti, pe scurt, si in ordine cronologica, biografiile membrilor mai de seama ai neamului sau, precum si evenimentele in care vor fi implicati acestia, impreuna sau separat, intre 1935 si 1964. In acest interval el isi pierde, ca sub incidenta unui blestem, trei frati si parintii, impreuna cu prima sa sotie. O drama familiala creionata cu simplitate, dar cu mare forta evocatoare, destinata initial uzului exclusiv al fiicei Laurentia, fiului Toma, si nepotilor de fiica Antonela si Cristian. Prezentarea de fata se bazeaza, in principal, pe textul scris de catre Anton Arnautoiu cu patru ani inainte de moarte, informatia fiind completata cu relatarile verbale ale acestuia inregistrate pe caseta audio si cu faptele povestite de catre fiica sa, culese in cursul mai multor intalniri desfasurate in anii 2004 Ð 2006, sinteza materialului astfel acumulat fiind prelucrata in comun.
Familia Arnautoiu a facut parte, vreme de patru generatii, dintre fruntasii comunei Nucsoara. Preotul Petre Arnautoiu, strabunicul fratilor Arnautoiu, a ctitorit biserica din Nucsoara, iar urmasul sau, preotul Toma Arnautoiu, a renovat-o cu sprijinul enoriasilor. Fiul sau, Ioan (Iancu) T. Arnautoiu, este vreme de patruzeci de ani invatatorul si povatuitorul material si sufletesc al comunei, fiind secondat cu desavarsit devotament de catre sotia sa Laurentia. Ioan T. Arnautoiu a cultivat atat in copiii cat si in elevii sai dragostea pana la sacrificiu fata de tara, neam si credinta, intelegand sa fie intotdeauna un exemplu pentru comunitate : in urma evidentierii sale in luptele de la Marasti, Marasesti si Oituz este decorat cu "Steaua Romaniei" si Ordinul "Coroana Romaniei" in gradele Ofiter si Cavaler cu panglica de Virtute Militara, precum si "Crucea de Razboi", fiind avansat la gradul de locotenent de rezerva si apoi la cel de capitan de rezerva. Revenit la viata civila va fi unul dintre fruntatii PNT in judetul Arges si apropiat al copresedintelui Ion Mihalache.
Girant cu averea sa personala a multora dintre achizitiile de pamant intreprinse de catre consateni, riscand pierderea acesteia in cazul, frecvent, in care acestia nu-si puteau achita datoriile, a participat ca nas de cununie ori de botez la evenimente primordiale din viata majoritatii elevilor sai. Prestigiul sau, adaugat prestigiului inaintasilor sai, va sta la temelia sprijinului neconditionat pe care nucsorenii il vor da luptei de rezistenta anticomunista a fiilor sai.
Mostenitorii
Copiii sai au mostenit vocatia eroica de la el, ilustrata mai ales prin baieti.
Ioan (Nelut) Arnautoiu se naste in 1916. Sa dam aici, pentru o clipa, cuvantul fratelui sau mai mic Anton: "Imi amintesc ca in 1936, ca elev de liceu in Campulung a fost decorat de Regele Carol II-lea pentru curajul si eroismul sau in timpul incendiului dela Manastirea Negru Voda si imprejurimi in care Nelut a salvat Biserica Subesti din apropiere urcand pe acoperisul ei si cu haina si alte mijloace a stins focul." Va absolvi Scoala Militara de Ofiteri de Cavalerie din Targoviste, fiind repartizat Escadronului de Vanatori Calari din Dumbraveni, alaturi de care va lua parte la campania din rasarit de la 22 iunie 1941 pana la 8 februarie 1944, moment in care cade in Crimeea, la Bacciserai, fiind omorat de o mina. Marturie a comportamentului sau de pe front mai presus de orice elogiu sunt decoratiile : "Coroana Romaniei", "Steaua Romaniei" cu panglica de Virtute Militara, Crucea de Fier I si II, precum si Crucea de Aur a Vulturului German. Totodata a fost de opt ori propus pentru Ordinul "Mihai Viteazul". Faptele sale de arme sunt mentionate intr-un articol semnat de corespondentul de razboi sergent t.r. George Floroutiu, articol din care citam urmatoarele: "De el se leaga toate amintirile, incepand dela prima zi de razboiu. Atacul viguros impotriva pichetului de graniceri bolsevic dela Bilca. Inaintarea pana in apropierea Storojinetului, oras in care a pus cel dintai piciorul, sub barajul ucigator al artileriei inamice. Deacolo spre Cernauti, pe dealul Camenca, atunci comandantul cade ranit lasand in mainile lui viguroase destinul neinfricatilor calareti. Si, de aci inainte, fiecare zi de lupta, in iuresul victorios al escadronului, in goana cailor trece Nistrul urmarind inamicul ce se retragea de pe campiile intinse ale Transnistriei.
Ziua de 26 iulie 1941 va ramane nestearsa in amintirea tuturor. Escadronul primise misiunea sa faca legatura cu o divizie de infanterie. In fata satului Tibulevca, dupa o puternica pregatire de artilerie, sovieticii trec la contraatac, cu care de lupta, reusind sa faca o spartura in front. Monstrii de otel provoaca panica. Pericolul ameninta intregul escadron. Atunci, dandu-si seama de gravitatea situatiei, cu un avant nebun, Locot. Arnautoiu sare din sant, cu o sticla de benzina in mana si da foc primului car. Pilda lui salvatoare e urmata cu acelas elan, si vanatorii calari inscriu una din marile lor biruinti. In valtoarea luptei este ranit la picior, dar ramane acolo pana la restabilirea situatiei. Aceasta fapta de arme ii aduc rasplata primei decoratii, "Coroana Romaniei".
In ziua de 9 Octombrie 1941, cand rusii sunt incercuiti la Est de Nowo Ð Poltavca, in avantgarda cu o grupa de mitraliere patrunde in dispozitivul inamic si deslantuind un foc puternic de surpriza ii zapaceste. Peste 500 de prizonieri si un numeros material de razboiu capturat sunt fructul indraznetei actiuni, pentru care e decorat cu "Steaua Romaniei".
Luptele din Cuban, de pe Dolgaje Krenest, valea Lipki, Bakanskaja si altele, il gasesc tot atat de aprig si vitejia sa starneste admiratia camarazilor germani, a caror pretuire e concretizata prin conferirea "Crucii de fier".
Intors in Crimeea, neastamparul de luptator il stapaneste si se avanta in luptele de curatire a muntilor de partizani. Din proprie initiativa face pande, patrulari si recunoasteri, punandu-si viata in joc cu nepasare.
Intr-o ultima actiune, la SV de Sablin, pe cota 718, in ziua de 8 Februarie 1944, isi gaseste o moarte neasteptata si napraznica. Trupul lui frumos de calaret e sfaramat de o mina pusa de mana lasa a unui bandit, pe cararea unde-i urmarea, in fruntea escadronului sau.
Astazi, in desisul negrelor paduri, pe stancile colturoase, calaretii insetati de razbunare rascolesc cuiburile viperelor, pentru a plati cu sange moartea celui mai iubit comandant al lor…"
Familia, la randul ei, si-a exprimat durerea pentru pierderea suferita in cuvinte de o elocventa cutremuratoare :
"Cu inima sfasiata de durere si in veci nemangaiati: Laurentia si Iancu, parinti, Elena, Florea, Viorel, sora, cumnat si nepot, Toma, Anton, Petre, frati si rudele apropiate, au nemarginita durere a anunta pierderea ireparabila a scumpului si neuitatului lor
NELUT ARNAUTOIU
Locot. activ de cavalerie
Cazut eroic dupa 2 ani si 8 luni de front, in luptele din Crimeea la 8 Februarie 1944.
Decorat cu:
Virtutea cercetateasca ca elev de liceu, iar ca ofiter cu
Coroana Romaniei si Steaua Romaniei cu panglica de virtutea militara;
Crucea de fier cl. II si Crucea de aur a Vulturului German.
Propus de mai multe ori si pentru Mihai Viteazul.
Dormi in pace suflet nobil, icoana ta scumpa o vom pastra ca o floare nestinsa si nu te vom uita niciodata."
Elena Arnautoiu se naste in Campulung in 1919. Va fi implicata in procesul politic al fratilor sai Toma si Petre, fiind condamnata la sapte ani de detentie Ð 1956 Ð 1962. In timpul anchetelor va fi nu de putine ori confruntata cu parintii sai, decedati in inchisoare Ð Laurentia Arnautoiu la Miercurea Ciuc iar Iancu Arnautoiu la Botosani, unde va fi coleg de celula cu Corneliu Coposu. Va fi cea mai apropiata de fratele sau Anton Ð ii va aduce streptomicina la sanatoriul din Geoagiu in 1950, salvandu-l, in acel moment, de la moarte, il va vizita in 1962, dupa eliberarea sa din detentie, apoi in anii 1967 si 1974.
Toma Arnautoiu se va naste in 1921. Absolvent al aceleiasi Scoli Militare superioare ca si fratele sau, va efectua mai intai un stagiu in "Regimentul de Garda Calare", dupa care, in septembrie 1944, va pleca pe front. Aici, dupa numai o luna, va primi decoratia "Coroana Romaniei" ca urmare a faptelor sale de arme. Ranit grav in cursul bataliei pentru Budapesta, va fi transportat in tara unde va fi pus in disponibilitate ca urmare a refuzului sau de a sluji in armata comunista. Ar fi jurat, conform celor scrise de catre fratele sau, razbunarea fratelui sau mai mare Ioan, asasinat de catre uneltele sistemului comunist in Crimeea, unelte care acum incepeau infiltrarea in mediul politico-social romanesc. Petre Arnautoiu este absolvent al Liceului Comercial din Campulung, revenind la Nucsoara ca bun gospodar. Era singurul din familie care mai putea purta armele, in 1948, alaturi de fratele sau Toma. Casatorit in 1945 cu Victoria Nastase din Corbi. Are doi descendenti de sex masculin Ð pe Nelut, nascut in 1946, si pe Doru, nascut in 1947. Va fi impuscat impreuna cu fratele sau in 1959 la Jilava.
Anton Arnautoiu se naste la 30 ianuarie 1924 stil nou, 17 ianuarie stil vechi, ziua Sfantului Anton, de unde si patronimicul. Este absolvent al Liceulului "Dinicu Golescu" din Campulung-Muscel, sustinand bacalaureatul la Pitesti, in 1943, localitate unde fusesera comasati in vederea sustinerii examenului de maturitate candidatii liceelor din Campulung, Pitesti, Slatina, Targoviste, Curtea de Arges si Gaiesti. In acelasi an se inscrie in Bucuresti la Facultatea de Drept, reusind sa ii urmeze, vreme de trei ani, cursurile. Dorind sa isi slujeasca tara la aviatie devine si elev al Scolii de Aviatiei Pipera. In august 1944 va fi doborat la Baneasa, abia reusind sa iasa din resturile calcinate ale aparatului sau. O rafala de mitraliera de bord ii ciuruise pieptul in diagonala, de la umarul drept la baza stanga, act in urma caruia a devenit invalid de razboi mare mutilat. Va pastra pana la moarte un glont in sinusul diafragmatic stang, extractia neputand fi posibila deoarece starea sa de sanatate se va agrava de la un an la altul. Din acel moment nu-si va pierde, niciodata, speranta Ð fie in ameliorarea starii sale de sanatate, fie in schimbarea situatiei politice generale din Romania, mai ales dupa 1945. Speranta pastreaza intotdeauna treaza memoria si neingenuncheat spiritul si intr-un moment favorabil al istoriei ia forma cuvantului revelator. Pentru meritele sale in lupta va primi medalia "Barbatie si Credinta" cu Spade si "Crucea Serviciului Credincios" cu Spade, fiind avansat sublocotenent si apoi locotenent de rezerva de aviatie, pus in retragere ca invalid de razboi grad I cu procentaj 100 la suta, avand dreptul la o bonificatie alaturi de pensia de veteran si de mutilat datorata importantei decoratiilor primite. Ca presedinte al organizatiei de tineret taraniste din Nucsoara participa la organizarea alegerilor falsificate de catre comunisti in 1946. Activeaza in paralel si in organizatia taranista de tineret din Bucuresti, unde locuieste mai intai la generalul Negrescu, pe strada Matasari nr. 8, apoi pe strada Dr. Kalinderu, langa facultate si, in sfarsit, pe strada Vasile Lascar nr. 18, unde fratele sau Toma cumparase, impreuna cu sotia sa, un apartament.
Prima arestare
In 1947 va cunoaste o prima internare, in sanatoriul de la Moroieni si o prima arestare de catre securitatea din Domnesti, desigur in legatura cu activitatile fratelui sau Toma menite sa dea nastere, mai tarziu, grupului de partizani "Haiducii Muscelului", caruia i s-ar fi alaturat, fara discutie, daca i-ar fi permis starea sa de sanatate. Slabit de boala si mereu pe drumuri in cautare de tratament adecvat starii sale precare de sanatate, Anton Arnautoiu putea, oricand, sa pretinda in fata organelor de ancheta ca nu mai are nici un fel de veste de la fratele sau, de luni sau chiar ani de zile, in functie de circumstante, si faptul ar fi fost adevarat; dar pe de alta parte ar fi avut rostul sa disimuleze planurile secrete de organizare a rezistentei anticomuniste puse in opera de fratele sau incepand cu acel an si pe care le cunostea in amanuntime. A fost ultima oara cand l-a mai vazut pe fratele sau Toma, viu sau mort.
In 1949 se interneaza la sanatoriul Toria, judetul Trei Scaune (Covasna). Aici o va cunoaste pe prima sa sotie, Georgeta, pacienta si apoi functionara la oficiul Internari. Darul sau de Pasti Ð asistarea neputincioasa la arestarea tatalui sau de catre sinistrul capitan de securitate Carnul. Dupa cateva luni, in ianuarie 1950, sufera la randul sau a doua sa arestare, la sanatoriu. Numele de Arnautoiu determina legitimarea sa sub amenintarea armelor de foc, fata de colegi, legitimati fara aceasta precautie. La un moment dat, din intamplare, se stinge lumina Ð fapt urmat de un zgomot puternic, similar caderii unui corp de la etaj. Cand acesta se reaprinde Anton descopera ca securistii plonjasera sub paturile colegilor pentru a nu fi omorati de catre Toma Arnatutoiu care, chipurile, ar fi coborat din munti ca sa-si scoata din necaz fratele. A fost transportat intr-o masina descoperita la sediul securitatii Brasov, pe un ger cumplit, de Ð 25 de grade. Nu avea decat haine subtiri asupra lui deoarece intre timp ii fusese arestata si mama, sub acuzatia de "omisiune de denunt" dat fiind ca refuzase sa-si "toarne" fiii aflati in munti, si din aceasta cauza Anton nu putuse cere, prin corespondenta, cele necesare depasirii in bune conditii a anotimpului friguros. Securistii au facut un popas la Sf. Gheorghe, chipurile ca sa se mai incalzeasca, in vreme ce, si aici il voi lasa pe memorialist sa isi depene povestea Ð "mie imi degerasera urechile sub palarie si balonzaid. In continuare spre securitatea Brasov pe acelasi ger cumplit, am ajuns pe la ora cinci dimineata, m-au bagat intr-o celula la subsol, descult, fara fereastra doar cu miros de D.D.T.
Interogatoriul
Dupa cateva ore chemat la etaj la interogatoriu, de o duritate si barbarie inimaginabile. Trei "gorile" m-au legat de maini si de picioare trecandu-mi pe sub genunchi o bara de fier, asa cum duc ciobanii oile la jupuit. Au ridicat ranga de care atarnam cu capetele pe doua mese si m-au conectat la aparatul de tortura electric (magnetou). Simteam socurile electrice in creier cu o intensitate imposibil de suportat. Cu mici pauze pentru a raspunde la interogatoriu in legatura cu partizanii in general si familia mea in special. Ca sa nu pot tipa de durere imi bagase in gura ciorapii cu praf D.D.T. Dupa sedinta de tortura privindu-ma in geamul unei biblioteci ma vedeam vanat la fata, tot sangele congestionandu-se in plamanii pe care i-a afectat iremediabil, caci dupa tortura varsasem sange.
Odata spunandu-le sa ma impuste caci nu am ce le spune, ei mi-au replicat ca nu e nevoie sa ma impuste caci cu tortura lor si asa am sa mor. Deci urmareau oricum exterminarea mea fizica chiar daca eram invalid de razboi si din declaratiile mele nu ma puteau implica si nici acuza."
Pe Anton l-au chinuit asadar cu magnetoul electric si, vazand ca nu-l pot face sa vorbeasca, l-au trimis la securitatea din Pitesti. La Pitesti s-a simtit foarte mandru cand escorta a strigat : " L-am adus pe Arnautoiu !" si cei cinci securisti din birou, printre care se afla si Carnul, s-au ridicat in picioare, cu pistoalele-n maini. Nici un fel de rezultat. Din inregistrari rezulta ca a fost dat chiar si pe mana faimosului Branzaru Ð dar bataile nesfarsite nu l-au putut determina sa vorbeasca. Au fost nevoiti sa il elibereze fara a putea formula vreo acuzatie impotriva lui; vreme de aproape patruzeci de ani, ori de cate ori se petrecea ceva suspect pe raza judetului Mures, era chemat la Securitate sa raspunda la intrebari. Incepand cu deceniul noua le era penibil pana si celor de la securitate sa il mai cheme pe acest om imbatranit de timpuriu, insa explicau de fiecare data, jenati, cum ca "acestea sunt ordinele".
In 1951 se casatoreste cu draga sa Georgeta; in 1952, la 19 septembrie, se naste fiica sa Laurentia Georgeta; in 1954, la 13 iunie, de Rusalii, se va naste fiul sau Toma la maternitatea din Oradea. Douazeci de ani va alterna perioadele de somaj cu perioadele de asa-numita "incadrare in munca", reusind in paralel sa aiba grija si de copii, mai ales dupa decesul sotiei, in 1960. Prin 1958 mama, eliberata de putina vreme, primeste acceptul securitatii Arges de a ramane, definitiv, in Nucsoara, dupa ce aceasta se convinsese ca nu are nici un fel de legatura cu rezistenta din munti. Anton va reveni in sat, convins de aceasta data ca se va putea stabili definitiv in Nucsoara, avand cu sine intreaga sa familie. Insa pe data de 24 august 1958 Anton Arnautoiu afla de prinderea fratilor sai de la un militian din partea locului, un cunoscut, Ionescu; a plecat din comuna sa natala impreuna cu ai sai noaptea, asemeni unui fur, fara ca sa fie simtit de nimeni. Reconstituind acel moment, ochii Laurentiei Georgeta Arnautoiu se umplu si azi de lacrimi, dupa trecerea a patruzeci si sapte de ani. Isi aminteste luna enorma, alba, asemeni unui far, ce domina peisajul candva atat de familiar dar coplesit dintr-o data de o uscaciune straina, la fel de intunecat ca si o groapa de mormant; dar luna lumina drumul fugarilor asemeni unei stele calauzitoare, si azi Laurentia Arnautoiu crede ca a fost o minune dumnezeiasca acea noapte Ð o evadare precipitata, dar necesar, dintre tenebre catre viata. Pentru a doua oara Anton Arnautoiu a supravietuit.
Pe data de 8 noiembrie 1962 se va recasatori cu Evelina, care aducea o fiica din prima casatorie, Lucia. In anul 1968 ii va fi repartizat, in cele din urma, un apartament de trei camere la Sighisoara. Fiica sa, Laurentia, va absolvi Scoala Tehnica Sanitara si de Igiena de la Craiova. Toma, dupa efectuarea stagiului militar de la Transmisiuni, va intra la Facultatea de Constructii de Masini Bucuresti. Laurentia se va casatori in 1985, daruind tatalui sau doi nepoti, Antonela si Cristian; Toma se casatorise in 1977, daruind tatalui pe nepotul Alexandru, nascut in 1981. Anton Arnautoiu se va stinge din viata la 12 mai 2000, ora 5.45 dimineata, in Saptamana Luminata, fiind in etate de 76 de ani.
Anton Arnautoiu a murit asa cum a trait, ca un om liber. I-au rasunat in inima si-n minte, pana in ultima zi, cuvintele-testament ale fratelui sau Toma, scrise in august 1955 in timpul refugiului sau in munti:
Eu sunt metal ramas
Din lumi ce crima le-a facut cenusa
Eu sunt ecoul vesnic sunator
Din lumi, din lumi apuse.
(text prezentat la Seminarul International de la Fagaras,26 martie 2006 )
