La scurta vreme dupa atacarea URSS de catre Germania, Prezidiul Sovietului Suprem a emis un decret privind deportarea populatiei din Republica Autonoma a Germanilor de pe Volga, infiintata in 1924. Conform recensamantului din 1939, in Uniunea Sovietica traiau 1427000 de cetateni de origine germana din care circa 370000 in "Republica autonoma" de pe marele fluviu. Decretul din 28 august 1941 se refera in mod expres la acestia – dar au fost deportati si etnicii germani din regiunile Saratov si Stalingrad. Ca si alte minoritati…
Motivatia deciziei este o capodopera de cinism: "Dupa informatii demne de incredere obtinute de autoritatile militare, populatia germana instalata in regiunea fluviului Volga adaposteste mii si zeci de mii de sabotori si spioni care, la primul semnal primit din Germania, trebuie sa organizeze atentate in teritoriul unde traiesc germanii de pe Volga. (…) Ca sa se evite o situatie atat de regretabila si grave varsari de sange, Prezidiul Sovietului Suprem al URSS a considerat necesar sa transfere intreaga populatie germana care traieste in regiunea de pe Volga in alte districte, dandu-i-se pamant si un ajutor de stat in noile zone. Districtele bogate in pamanturi din regiunile Novosibirsk si Omsk, din Altai, Kazahstan si alte regiuni limitrofe sunt afectate acestui transfer." Textul (reprodus in "Le livre noir du communisme. Crimes, terreur, répression", ed. Robert Laffont, Paris, 1977, pag. 241, trad. de Al. Mihalcea), de pura inspiratie stalinista foloseste eufemismul "transfer", desi este vorba de o deportare in masa care, cu germanii din alta parte decat de pe Volga, a insumat, din august 1941 pana in iunie 1942, nu mai putin de 1209430 de oameni, mai mult de 82% din germanii din URSS. Cati au murit in timpul "transferului" facut in vagoane de vite? Nu se va sti niciodata. Se stie, insa, ca doar 8304 deportati dintr-o transa de 29600 imbarcati in vagoane, au ajuns in Karaganda, regiune miniera, cu clima aspra, din Kazahstan.
Tema documentarului nostru este deportarea in masa a tatarilor din Crimeea. Am considerat, insa, ca este firesc sa incepem cu prezentarea actului normativ care, desi se refera, aparent, doar la primul esalon de deportati, germanii, deschide seria "justificarilor" invocate in cazul celorlalte etnii dislocate din teritoriile in care traiau de sute de ani. In general, publicul larg a auzit ca au fost deportati nemtii si tatarii. In realitate, intre noiembrie 1943 si iunie 1944 au mai fost dislocate inca cinci grupuri etnice: cecenii, ingusii, karatciaii, balcarii si kalmucii, cu destinatia Siberia, Kazahstan, Uzbekistan, Kargazstan, in zone aride, goale, sinistre. Pretextul: "colaborare masiva cu ocupantul nazist" (op.cit., pag. 243). Iar intre iulie si decembrie 1944 au avut aceeasi soarta grecii, bulgarii si armenii din Crimeea, turcii mesketi, kurzii si kemcinii din Caucaz.
Ordinul a fost dat de Stalin si colaboratorii sai cei mai apropiati, printre care Lavrenti Beria (ministru de Interne intre 1942-1946). Cine a condus nemijlocit operatiunile de deportare aflam de la Sudoplatov. Nimeni altul decat fostul sef al spionilor din perioada stalinista: Ivan Alexandrovici Serov (1905-1990), ofiter al NKVD. Cariera de exceptie: presedinte al KGB (1954-1958), organizator in 1956, impreuna cu Iuri Andropov, viitorul presedinte al URSS, al inabusirii insurectiei budapestane; in 1953 il ajuta pe Hrusciov sa-l rastoarne pe Beria. In 1958 este pus la carma GRU, spionajul militar. In 1939, dupa ocuparea Galitiei si Poloniei de est de catre sovietici – consecinta a pactului Ribbentrop-Molotov, Serov a devenit, in calitate de comisar la Interne, mana dreapta a lui Hrusciov in actiunea de sovietizare a teritoriului ocupat de Armata Rosie (cf. Pavel Sudoplatov – Anatoli Sudoplatov, "Missions spéciales", ed. Seuil, Paris, 1994, pag. 362). In opinia noastra, Ivan Serov nu este cu nimic mai putin vinovat decat Eichmann, nazistul care a transpus in viata "solutia finala". Nimeni nu i-a reprosat ceva vreodata.
Radacini istorice
«De la inceputul anilor 1930 pana la sfarsitul anilor 1950, oficialitatile de partid insarcinate cu arheologia sovietica au proiectat si au inaltat un zgarie-nori de imbecilitate sovina. Este vorba de afirmatia ca intreaga arie a Rusiei moderne, Ucrainei si chiar a Europei Centrale fusese locuita de populatii proto-slave de la mijlocul Epocii fierului: sa zicem anul 900 inainte de Christos. Stalin a tras in aer un foc de revolver si tot trecutul stepelor de la Marea Neagra, care fusese o istorie a migratiilor neintrerupte si a amestecului etnic, a inghetat inspaimantat pe traiectoria sa si s-a transformat intr-o istorie a dezvoltarii sociale statice. Iar impuscaturile n-au fost doar metaforice (…). Secolele de cucerire mongolo-tatara, incepand din secolul 13 timpuriu, raman pentru majoritatea rusilor "jugul mongol": un timp in care conducatorii Rusiei constituiau avanposturi ale civilizatiei crestine impotriva unui val de salbaticie extrema si de dezordine. Dar, aceasta versiune traditionala incepe sa dea semne tot mai vadite de mit ruso-centrist. Nu se poate nega ferocitatea mongolilor in razboi sau devastarea creata intr-o societate de venirea probabil a unei jumatati de milion de cai cu o singura armata nomada. si totusi mongolii erau stiutori de carte iar institutiile lor politice, militare si administrative erau in anumite privinte mai dezvoltate decat cele ale Rusiei din jurul Novgorodului» (cf. Neal Ascherson, "Marea Neaga. O calatorie printre culturi", ed. Univers, Bucuresti, 1999, pag. 52, trad. de Fraga Cusin). Hanatul de Krim (Crimeea) a luat nastere in 1420, dupa faramitarea imensului Imperiu al Hoardei de Aur. "Dupa victoria lui Timur Lenk asupra lui Toktamis Han la Kundacia (19 iunie 1391), Hoarda de Aur se destrama. Mai multe forte din afara aveau interesul s-o destrame ca, de pilda, imperiul in devenire al lui Timur Lenk, Cnezatul Moscovei, eliberat de o permanenta amenintare tatara si Ducatul Lituaniei, aflat in plina ascensiune." (cf. istoricului roman de obarsie tatara Mehmet Ablay – "Din istoria tatarilor de la Ginghis Han la Gorbaciov", ed. Kriterion, Bucuresti, 1997, pag. 187). Este, asadar, vorba de o formatiune statala obligata sa vietuiasca intre doi vecini puternici, Imperiul Otoman si Imperiul Rus, nu intotdeauna prietenosi. Specialistul Ablay prezinta, in lucrarea mentionata, istoria Hanatului de Crimeea sau Cramul, "intemeiat la 1420 de Hagi Ghirai si cuprindea intreaga peninsula Crimeea iar dincolo de istmul Perekop se intindea la est pana la Don, la vest pana la Nipru iar la nord pana la o linie destul de relativa trecand prin Jetetz si Tambor. In 1454, Hagi Ghirai si-a stabilit resedinta la Bahce-Serai, vechiul Karkyer. Dinastia Ghirailor a durat pana la caderea definitiva a Krimului sub stapanirea rusa in 1783" (op. cit., pag. 146) (Fiul lui Hagi-Ghirai, Mengli-Ghirai, i-a trimis, in 1502, un medic evreu de la curtea sa lui stefan cel Mare, "bolnav de boala pe care i-o daduse ostenelile sale razboinice", cum scrie Nicolae Iorga in "Istoria lui stefan cel Mare"; este o dovada ca relatiile Hanatului Crimeii cu statul moldovean nu au fost numai de ostilitate).
Sfruntata minciuna
a "masurilor umane"
Reputata publicista Sevghin Omer aduce precizari importante in legatura cu deportarea tatarilor din Crimeea. Daca decretul Sovietului Suprem din 28 august 1941 cu privire la dislocarea germanilor a avut caracter public, cel cu nr. 5859/11 mai 1944, emis de Comitetul de Stat al Apararii, semnat de Stalin si, pentru "luarea la cunostinta", de Beria, Molotov, Malenkov, Kosaghin, Andreev, Smirnov s.a., a avut caracter "strict secret". Motivul deportarii: "colaborarea tatarilor crimeeni cu armata germana de ocupatie, prin participarea la asa-numitele Comitete Nationale Tatare create sub directa indrumare a autoritatilor germane in scopul de a contracara activitatea si lupta partizanilor sovietici." ("Soarta tatarilor crimeeni in URSS", in Magazin istoric nr. 10 (439) din octombrie 2003, pag. 67). Nu s-a tinut seama de cei peste 20.000 de tatari inrolati in Armata Rosie. Autoarea atrage atentia asupra cinismului Kremlinului: «Un naiv care ar citi astazi acest document ar fi uimit de masurile extrem de umane legate de organizarea deportarii. Art. 2, lit. a spune ca "fiecare familie are dreptul sa ia imbracaminte, obiecte casnice, unelte si alte obiecte, plus pana la 500 kg de alimente». In timpul transportului fiecare tren trebuia sa aiba apa calda si hrana calda, un post de prim-ajutor dotat cu medicamente si un medic si doua asistente. Realitatea a fost cu totul alta, incepand cu momentul invadarii localitatilor tataresti de trupele NKVD: «Sistem cu totul dinamic in sensul ca decizia Tatucului Popoarelor este adusa la cunostinta populatiei nu pe calea unui proces-verbal incarcat de vorbe ci sub forma unei operatiuni de infanterie motorizata moderna: divizii inarmate invadeaza noaptea teritoriul poporului desemnat si ocupa pozitiile cheie, cand se trezeste, natiunea criminala vede un cerc de mitraliere si pistoale-mitraliera in jurul fiecarui sat. Douasprezece ore li se acorda bastinasilor (dar e prea mult tot timpul acesta mort, pentru rotile infanteriei motorizate, in Crimeea nu vor fi decat doua, chiar o ora si jumatate) ca sa-i permita fiecaruia sa ia cat poate duce cu mainile. Apoi se urca toti in camioane unde se inghesuie cu genunchii la gura, ca prizonierii (hai, babelor, haideti femei cu prunci la san, sus, e ordin!) si astfel sunt dusi, sub paza strasnica, la gara. De acolo, convoi de bou-vagoane pana la destinatie. si inca trebuie, acolo (ca tatarii din Crimeea pe raul Undja-taman pentru ei acele mlastini din Nord!) sa se inhame ca edecarii, si inaintand prin padurea salbatica (precum tatarii in amonte de Kologriv) sa traga, pe rau in sus, cale de o suta cincizeci sau doua sute de kilometri, plute pe care vor sta intinsi, imobili, batranii lor cu barba alba. Fara indoiala, vazut din avion, vazut de pe varf de munte, tabloul a avut o mare alura: dintr-o data, toata peninsula Crimeii (tocmai fusese eliberata, eram in aprilie 1944) se umplu de zgomotul motoarelor si, cu sutele, coloanele motorizate se pusera sa alunece ca serpii pe drumurile drepte ori intortochiate. Arborii tocmai isi scuturasera florile. Tataroaicele scoteau din sere rasadul de ceapa de apa si-l duceau in gradini. Incepuse repicatul tutunului (si asa a ramas. Asa ca tutunul disparu din Crimeea pentru multi ani). (…) Fusese dat ordin sa i se lase populatiei un ceas si jumatate ca sa-si faca bagajele dar vistavoii redusera timpul chiar si pana la patruzeci de minute cateodata pentru ca treaba sa fie facuta cum trebuie, ca grupul sa nu intarzie la punctul de adunare, si de asemenea ca in sat sa ramana cat mai multe lucruri de praduit pentru sonderkommando-ul (in germana in text; aluzie la lagarele naziste de exterminare – n.n.) pe care detasamentul special avea sa-l lase la fata locului. Anumite sate turbate, ca Ozenbah, langa lacul Biiuk, a trebuit sa fie arse cu totul. Coloanele motorizate i-au dus pe tatari pana la gari si acolo, in trenuri, asteptara zile intregi, gemand, cantand sfasietoare cantece de adio. (Nota de subsol a lui Soljenitan: In anii 60 ai sec. al XIX mosierii si administratia provinciei Taurida facusera demersuri ca sa obtina deportarea tuturor tatarilor din Crimeea in Turcia; Alexandru al II-lea a refuzat. In 1943, gauleitarul Crimeii a repetat cererea; Hitler a refuzat). Frumoasa uniformitate! Iata avantajul de a exila in bloc natiuni intregi! Fara cazuri particulare! Fara exceptie, fara proteste individuale! Pleaca toata lumea si nu numai oamenii de toate varstele, barbati si femei, ci, loviti de acelasi ukaz, cei aflati inca in burta mamei! (…). Iar tot ce lasa deportatii in urma lor: casele deschise si calde inca, lucrurile claie peste gramada, fructul muncii de zeci sau douazeci de generatii – toate astea le revin agentilor operationali ai organelor de represiune, Statului, vecinilor apartinand natiunilor mai favorizate si nimeni n-o sa se duca vreodata sa-si ceara vaca, mobilele, vesela» (cf. L’Archipel du Goulag, vol. III, ed. Seuil, Paris, 1976, p. 314-315). O teribila similitudine cu deportarea banatenilor pe Baragan! Normal, din moment ce "modelul" preluat de Securitate fusese deja experimentat de NKVD.
… In seara zilei de 18 mai 1944, Ivan Serov si Bogdan Kobulov, tot general de NKVD, i-au telegrafiat lui Beria anuntandu-i bilantul primei zile: 90.000 de oameni dusi la gara, "fara incidente". A doua zi, Beria l-a informat pe Stalin ca, seara, la gara fusesera dusi 165.515 deportati din care 136.412 plecasera deja "spre destinatia fixata in instructiuni". La 20 mai, ziua finala, Serov si Kobulov ii raportara sefului direct, Beria, ca "operatiunea s-a sfarsit la ora 16,30." In total plecasera 63 de convoaie, cu 173.287 persoane. Cum au "calatorit"? Un supravietuitor, citat de J.J. Marie in "Les peuples déportés d’Union Soviétique" (Bruxelles, Complexe, 1995, p. 35-56) a declarat urmatoarele: "In vagoanele inchise etans oamenii mureau ca mustele din cauza foamei si a lipsei de aer: nu ne dadeau nici apa, nici mancare. In satele pe care le traversam, populatia fusese asmutita contra noastra: li se spusese ca trenul ducea tradatori de patrie si ploua cu bolovani, care faceau un zgomot ingrozitor, in usile vagoanelor. Cand le-au deschis, in mijlocul stepelor din Kazahstan, ne-au dat sa mancam ratii militare, dar nu si apa, ne-au ordonat sa ne aruncam mortii langa calea ferata, fara sa-i ingropam, apoi trenul si-a continuat drumul." La 1 iulie 1944, in Uzbekistan ajunsesera 35.750 de familii de tatari insumand 151.424 de oameni; dupa 6 luni, erau cu 16.000 de oameni mai putin! Se pune intrebarea: de ce a ordonat Stalin golirea Crimeii de tatari? Gasim o posibila explicatie in articolul semnat de Alexandre Billette – "Lungul drum al tatarilor catre Crimeea" ("Le Monde diplomatique", editia romana, nr. 9, decembrie 2006). "Persista intrebarea – scrie publicistul francez – daca deportarea avea vreun obiectiv strategic dincolo de acuzatia oficiala de antisovietism si colaborare cu inamicul german. Dupa parerea unora, Moscova dorea sa indeparteze de bazinul Marii Negre si de Caucaz populatiile a caror apropiere etnica si geografica fata de Turcia ar fi putut contracara ambitiile militare ale lui Stalin, care nu excludea pe termen lung un conflict cu Ankara pentru controlul stramtorii Dardanele. Prin urmare, era mai bine sa fie indepartate de prezumtivul conflict popoare a caror credinta fata de regim era estimata drept nesigura si a caror presupusa colaborare cu nazistii permitea stigmatizarea!".
Este posibil – crede publicistul francez – sa existe inca o motivatie de data aceasta de ordin psihologic. "In cazul tatarilor – spune Alexandre Billette – incarcatura istorica a avut si ea un cuvant de spus. De pe vremea marilor invazii ale Hoardei de Aur, tatarii au reprezentat in ochii rusilor Asiaticul, mandru razboinic din campanii militare devastatoare. Unele clanuri care faceau parte din Hoarda de Aur si-au continuat drumul pana in Crimeea, traversand versantul nordic al peninsulei. Blocate apoi de lantul muntos care separa campiile neprielnice din nord de coastele meridionale cu clima mediteraneana, grupurile tataro-mongole se vor stabili in aceste locuri, adaugand inca un strat etnic unei populatii amestecate in urma invaziilor precedente (goti, huni, bulgari …)".
Ce a facut Ecaterina a II-a?
Tatarii crimeeni nu au fost persecutati doar de Kremlinul comunist. Intrat sub influenta rusa in urma tratatului de la Iasi (1774), semnat la incheierea razboiului ruso-turc, hanatul va fi anexat definitiv in 1783, sub Ecaterina a II-a. "Colonizarea rusa a Crimeeii va antrena primele valuri ale exodului: Banuiti de o apropiere de dusmanul otoman, mai ales in timpul razboiului Crimeeii (1853-1856), numerosi tatari vor fi deposedati de bunuri si izgoniti din satele si orasele din Crimeea. Conform datelor, din 1873 pana la sfarsitul sec. al XIX-lea intre 100000 si 400000 de tatari ar fi parasit peninsula pentru a se stabili in alte regiuni ale Imperiului Otoman, ceea ce ii va aduce pentru prima oara la statutul de minoritari in Crimeea (cf. Al. Billette, in ziarul citat). Una dintre provinciile de atunci ale Imperiului Otoman era Dobrogea.
Dobrogea romaneasca,
liman al salvarii
Desi incomparabil mai redusa fata de genocidul dezlantuit de bolsevici, reprimarea tatarilor crimeeni sub tarism a lovit puternic comunitatile din peninsula. Intre 1805 si 1914, din 1556 de moschei mai ramasesera 729; de la 5139 de clerici, numarul acestora scazuse la 942. Numeroase lacasuri de cult au fost vandalizate: "Cazanciev, guvernatorul orasului Chefe, a pus sa darame una dintre cele mai frumoase moschei precum si baia turceasca din vecinatatea ei, folosind pietrele taiate la propriile constructii (…) Aflandu-ne pentru o vreme in Chefe, am vazut cum soldatii rusi, dornici sa obtina niste bani, daramau moscheile frumoase si vindeau plumbul. Unele moschei devenisera magazii, prin daramarea minaretelor superbe, plumbul din cismele si robinete era smuls (…) Multe din cismelele si depozitele daramate erau construite din marmura, pe ele existau lucraturi si inscriptii artistice din epoci anterioare. Ocrotite si intretinute de musulmani, operele grecesti si romane, distruse acum de catre rusi, provocau tristete …" (cf. calatorului francez Dubois, in cap. "Guvernarea rusa in Crimeea", pag. 99-100, din vol. "Tatarii – turci crimeeni", ed. Golden, 2006, autor Müstecip Ülküsal, trad. de Güner Akmolla).
Care a fost politica statului roman fata de musulmanii din Dobrogea dupa 1878? De respect fata de acesti cetateni loiali, dovada actul guvernului de la Bucuresti de a finanta constructia marii moschei "Melik" ("Regala") de la Constanta. In anul 2003 «s-au implini noua decenii de cand in urbea tomitana s-a savarsit cel mai semnificativ si pilduitor act al raporturilor Statului Roman (in perioada moderna) cu cetatenii sai dobrogeni de etnie turca si tatara, respectiv de confesiune musulmana – anume inaugurarea vineri, 31 mai 1913, a Moscheii (…). Solemnitatea a avut loc in prezenta Suveranilor Romaniei, regele Carol I si regina Elisabeta (…). O lunga cuvantare a avut muftiul judetului Constanta, Hafuz Rifat Abdul Gelil care il asigura pe Suveran "de dragoste si devotamentul supusilor musulmani» (cf. dr. Stoica Lascu, "Prezente ale turco-tatarilor in viata spirituala a Dobrogei (1913-1915)" in "Tatarii in istoria romanilor", sub egida UDTTMR si a Universitatii "Ovidius", ed. Muntenia, Constanta, 2004). De remarcat ca aceasta moschee este prima constructie din beton armat din Romania.
…La cativa ani de la aceste evenimente din Romania, bolsevicii au invins armata generalului alb Wrangel si dupa ce in prealabil il executara fara judecata la 23 februarie 1918 pe Numan Ielebi Gihan, intaiul presedinte al tatarilor crimeeni (Republica Populara Crimeea) au infiintat in cele din urma Republica Socialista Sovietica Autonoma Crimeea. In fruntea guvernului bolsevic a fost instalat Bela Kuhn, una dintre cele mai sinistre figuri ale comunismului anilor ‘20, refugiat la Moscova dupa intrarea trupelor romane in Budapesta, in 1919, actiune care pune capat Republicii Sovietice Ungare. Dupa cum afirma Müstecip Ülküsal (op. cit. p. 165), "despotic si crud, el a inceput sa-i sperie, sa-i chinuie, cu forta, cu tortura, pe tatarii turci din Crimeea. El a omorat aproximativ 60.000 de oameni." Foamete (1921-1922, 1932-1933), rusificare fortata (ca in Basarabia!), tot cortegiul de dezastre adus de comunism. In consecinta, este firesc ca tatarii din Crimeea sa-si caute salvarea pe alte meleaguri. Foarte multi – in Dobrogea romaneasca.
"Lotul tatar"
Cati se vor fi refugiat? Nu se cunoaste numarul exact, dar, oricum, relativ multi. Sursele sunt cat se poate de autorizate: Securitatea si Procuratura Militara. La 27.02.1953, procurorul lt. Zamfir Bolohan, de la Procuratura Militara Teritoriala Bucuresti, intocmeste rechizitoriul nr. 81 privindu-i pe: IRSTAMAMBET IUSUF, MUSTEGEP HUSEIN, MEMET MENDU, ALI OSMAN BECMAMBET, MEMET ALIM VANI, ABDULA TEOFIC IZLEAM, SERAFEDIN IBRAIM, SULTAN FAZÂL, SALIA MEMET MENDU, GEANACAI NAZIF, GEAFER IUSUF, SAIB VELI ABDULA, AMET MUSTAFA, MALIC CADIR, ENAN CURTMOLA, sTEFAN CaRUNTU, trimisi in judecata Tribunalului Militar sub invinuiri deosebit de grave, mergand de la crima de inalta tradare, delict contra sigurantei statului strain, uneltire contra ordinii sociale, pana la complicitate la delictul contra sigurantei statului strain (!). Au fost arestati, anchetati si judecati 16 cetateni romani – 15 de "nationalitate tatara" (dintre care doua femei – Salia Memet Mendu si Sultan Fazal) si un roman, tamplarul stefan Caruntu. Condamnarile: munca silnica pe viata pentru trei inculpati (care se puteau socoti fericiti ca nu fusesera osanditi la moarte), 20 de ani (unul), 15 ani (unul); ceilalti – intre 10 si 5 ani. Invinuirile le aflam, in parte, din procesul-verbal de incheiere a anchetei, semnat de locotenentul Petre Crisan (Securitatea Constanta) si din rechizitoriu. Lt. Crisan: "Numitii se fac vinovati de participare la constituire in organizatii contra revolutionare, Miscarea Nationala Tatara care a desfasurat o propaganda pentru asa-zisa eliberare a Crimeii si formarea unui stat independent tatar, colectare de bani, alimente si gazduire a elementelor nationaliste crimeene care au colaborat cu trupele germane in timpul razboiului si fugisera pe teritoriul tarii noastre, precum si actiuni de spionaj duse in favoarea serviciului de spionaj turc."
Din rechizitoriu: "Inca de multi ani in urma, in Regiunea Constanta au luat fiinta o serie de organizatii nationaliste tatare, care aveau drept scop lupta pentru eliberarea Crimeii si formarea unui stat independent tatar. Pana in 1943, aceste organizatii aveau doar un caracter cultural (…). Dupa aceasta data, aceste organizatii s-au transformat in comitete de ajutorare a elementelor nationaliste crimeene, care colaborasera cu trupele germane (…) si care se refugiasera pe teritoriul tarii noastre dupa 23 August 1944. Membrii acestei organizatii au dus o lupta activa pentru crearea unui stat independent tatar, chiar si dupa 23 August 1944, prin tinerea de sedinte secrete cu caracter subversiv, sedinte in care se critica dusmanos regimul nostru de democratie populara, se ascultau posturile de radio imperialiste si faceau planuri de viitor in legatura cu eliberarea Crimeii si formarea unui guvern din randurile lor (…)." (Datele au fost luate din studiul conf. dr. Marian Cojoc "Anul 1953 in istoria tatarilor dobrogeni", in "Tatarii in istoria Romanilor"). "Radacinile" procesului mentionat se afla in vanatoarea declansata, la porunca autoritatilor sovietice de ocupatie, impotriva fugarilor din U.R.S.S. in Romania, tatari crimeeni sau romani basarabeni (cum este cazul familiei marelui scriitor anticomunist Paul Goma). Dupa deportarea in masa a germanilor in Donbas (in ianuarie 1945, a nemtilor constanteni), Siguranta comunista s-a ocupat de refugiatii din Crimeea, in care sens a fost emis Ordinul 58,120 S/ 31.01.1948 prin care erau dati in urmarire generala 24 de crimeeni. Cum nu au putut fi gasiti, intrucat parasisera demult Romania, a fost arestat, in 1952, "lotul tatarilor", alcatuit, in majoritate, din invatatori dintre care cativa aveau si calitatea de hoge.
(…In crunta iarna a anului 1959, in lagarul de exterminare de la Salcia am cunoscut cativa membri ai "lotului tatarilor". Politicosi, binevoitori dar zgarciti la vorba, erau grupati, in lumea pestrita a coloniei penitenciare, in ceea ce s-ar putea numi o "société close". Langa ei, o prezenta insolita era romanul stefan Caruntu, scund, cu obrazul emaciat si priviri sfioase. Retractili, tatarii nu vorbeau despre ancheta. Tarziu, dupa ‘89, am aflat de la "nea Caruntu" ca fusesera anchetati cu o duritate exacerbata de furia sovieticilor. Nu ma indoiesc ca instructia a fost supervizata de consilierii rusi. Chestiunea era prea importanta – dovada condamnarile. stefan Caruntu, tamplar de meserie, a fost arestat la 20 aprilie 1952 si condamnat la 10 ani de inchisoare pentru "infractiunea de complicitate la delictul contra sigurantei Statului strain." Altfel spus, a fost pedepsit pentru omenia de care a dat dovada ajutand un semen aflat la ananghie. In termenii procesului-verbal, "susnumitul cunoaste pe Mustegep Husein inca din anul 1942 ca unul ce a avut pravalie de coloniale, mergand la el dupa anumite cumparaturi. Mai bine il cunoaste pe acesta din anul 1950, cand se muta cu locuinta in apropierea lui, dupa putin timp devenind buni prieteni. In luna august 1951, intr-o discutie avuta cu Mustegep Husein, acesta ii propune sa gazduiasca pe un fugar crimeean care este urmarit de organele de stat intrucat este fugit din Uniunea Sovietica din anul 1943, sus-numitul cade de acord si-l gazduieste pana la inceputul lunii noiembrie 1951, cand pleaca din nou la Mustegep Husein. In luna decembrie 1951, avand din nou discutii cu Mustegep Husein referitor la situatia lui Asanov Mansur, sus-numitul cade de acord sa gazduiasca si sa alimenteze pe fugarul crimean Asanov Mansur si, astfel, il gazduieste pana la sfarsitul lunii aprilie 1952, cand este descoperit si arestat de organele de stat." Nu se facea, fireste, ca locotenentul anchetator Petre Crisan sa dezvaluie, in document, si metodele folosite fata de arestati, nici cine se afla in spatele Securitatii Romane. A.M.)
O familie risipita din Siberia
pana la Eforie
Cu greutate, punand cap la cap franturi de informatii, cosemnatarul Marian Moise a reusit sa gaseasca un refugiat din Crimeea care, gratie unui concurs fericit de imprejurari, desi a fost arestat de mai multe ori, a reusit sa ramana in Romania scapand de deportarea in U.R.S.S. Viata domnului ABLALIM MEDJITOV, un batran vioi, simpatic, care s-a stabilit in orasul Eforie, este un adevarat roman: "M-am nascut la 1 ianuarie 1930 in satul Bescutca-Vakuf din Crimeea, gubernia Simferopol, cum i-au zis rusii vechiului oras-capitala tataresc Akmescit. Pe tata l-am cunoscut prea putin. Cand m-am nascut, il dusesera intr-una din puscariile imensei Siberii, ridicat de-acasa fiindca fusese «kulak», cum le ziceau rusii taranilor instariti. Pe cand aveam 13 ani si mersul razboiului incepuse sa se intoarca in favoarea rusilor, Bescutca-Vakuf a devenit camp de batalie, ca intreaga Crimee, de altfel. Lupte grele! Imi amintesc, de pilda, ca in 1943 in satul nostru de cinci ori au navalit rusii si tot de cinci ori revenisera nemtii, respingandu-i in lupte incrancenate. Ingrozita, mama a luat singura hotarare posibila, aceea de a ne refugia. Asa ca, pe 26 octombrie 1943, ne-am urcat intr-o caruta, mama, eu, fratele mai mic si cele trei surori mai mari, si am pornit-o catre Sevastopol. De acolo, sub bombardamente, am facut o noapte cu vaporul pana la Odesa. Aici am stat o saptamana intr-un lagar. De acolo, dupa cum a hotarat mama, ne-am indreptat catre Romania, de care auzisem ca este o tara ospitaliera. Ne-am fi dus in Dobrogea, tinut stravechi in care, cum aflase, se aflau tatari de-ai nostri care traiau in liniste, nesuparati de nimeni. Asa ca ne-am imbarcat in trenul cu destinatia Constanta unde, impreuna cu alte vreo zece-cincisprezece familii de refugiati tatari, am ajuns in luna decembrie. Familia noastra si inca una am fost gazduiti, pentru inceput, timp de cateva zile la Asi Iasar, un negustor renumit din Piata Grivitei. De acolo, ne-a preluat un delegat tatar care ne-a dus la Azaplar, sat al carei nume fusese schimbat in "Tataru". La Azaplar am stat la familia Zia pana in 1945, pana a venit avocatul Abibula, care ne-a dus la Topraisar, gazduindu-ne in casa lui pentru inca vreo cinci-sase luni. Tocmai atunci, insa, a inceput teroarea. A inceput vanatoarea, scotocirea Dobrogei dupa crimeeni. Administratia romaneasca stalinizata primise ordin strict sa-i captureze pe toti tatarii refugiati ca sa fie trimisi, chipurile, in Crimeea natala. Toti stiau, insa, ca-i paste Siberia! Din refugiati, am devenit peste noapte fugari. Ne-am ascuns, pana in 1946, la Ibram Nuredin, in satul Miristea, comuna Mereni. Intre timp crescusem, trebuia sa muncim. M-am intors, cu fratele meu, la Topraisar, unde am gasit de munca la un bulgar, Dinu Iosif, eu, iar fratele la un tatar, Zia Musa. N-a fost o miscare prea buna caci au dat jandarmii peste mine si m-au arestat, m-au ridicat de pe camp. Noroc ca am reusit sa fug, dupa o noapte petrecuta la postul lor din comuna. Au urmat ani grei, am fost iar prins, iar am evadat, de data asta impreuna cu doi conationali crimeeni, dintr-un arest al Securitatii din Bucuresti. Am reusit, o data, sa ma salvez de la o capturare sarind, in plin mers, din trenul Medgidia-Negru Voda… M-au haituit pana m-au prins, in 1952, la Miristea-Mereni, m-au incarcerat intr-un sediu al Securitatii din Constanta, unde am stat 8 luni si 7 zile. Numai ca, intre timp, se schimbase politica si am reusit in sfarsit sa raman in Romania. Vreti sa stiti care e «bilantul» familiei mele? Norocul meu e c-a murit Stalin! Prins in 1946, fratele meu, copil inca, a fost luat de rusi; autoritatile staliniste l-au trimis sa se «reeduce» in Uzbekistan, de unde abia acum cinci ani a reusit sa revina in Crimeea. Tot in 1946 au fost capturate cele trei surori ale noastre, luate de sovietici si trimise, pentru zece ani, in Siberia. Una a murit acolo, celelalte doua au fost duse, dupa detentie, in Uzbekistan, in Asia Centrala sovietica, unde una a si murit. Supravietuitoarea a reusit sa ajunga in Crimeea, unde s-a stins din viata acum cinci ani. Tata, pe care l-am cunoscut de-abia in 1962, la prima mea vizita in Uzbekistan, unde fusese stramutat dupa puscarie, s-a stins acolo, in 1978. Mama a murit, in durere si deznadejde, in 1963, in Miristea, fara sa-si mai fi vazut sotul si pe patru dintre cei cinci copii…"
Nu credem ca dezvaluirile domnului Ablalim Medjitov ar mai avea nevoie de comentarii, in afara de observatia ca stalinistii au rusificat fortat patronimele tatarilor crimeeni. In ce priveste represiunea din Romania, pe langa marturia reprodusa amintim ca, la Siguranta comunista de la Constanta, ofiteri ai NKVD l-au torturat pe Negip Hagi Fazal pentru ajutorul dat refugiatilor (ucis in chinuri la 22 octombrie 1948). Intre 1947-1964 au fost arestati si trimisi in Gulagul romanesc 98 de tatari, dintre care 21 au murit in detentie ( dintre acestia – sucri Ibraim si Ahmet Daud in timpul anchetei). Datele sunt extrase din brosura "Rezistenta anticomunista tatara a Dobrogei", prezentata in cadrul Simpozionului international din 2003, de la Constanta, editata de UDTTMR sub semnatura doamnei Ghiuner Acmola.
*
Dobrogea, tinut multietnic, a fost pentru tatari un taram binecuvantat. Aici s-au nascut personalitati de mare valoare umana si intelectuala precum Müstecip Hagi Fazal "Ülküsal" (1899-1996), cofondator al importantei reviste "Emel" in romaneste "Ideal" ("un simbol, de lupta", cf. Agi-Amet Gemal – "Dictionarul personalitatilor turco-tatare din Romania", Ed. Metafora, Constanta, 1999), mare luptator pentru cauza tatarilor crimeeni, fratele mai mare al amintitului scriitor martir Negip Hagi Fazal si al doamnei poeziei tatare Saliya Hagi Fazal-Memet, ori remarcabilul poet Niyazi Mehmet (1878-1931), mentor al vietii spirituale a tatarilor (cumnatul sublocotenentului Kiazim Abdulachim, erou al Armatei Romane mort la Marasesti), Kemal Karpat (n. 1925), intelectual de vasta cultura, sociolog si politolog, conferentiar la universitati europene si americane, consultant UNESCO, legendarul poet Helaki (sec. XVI) si cati altii… Primindu-i cu bratele deschise pe tatarii crimeeni, Dobrogea – in intregul ei, nu numai in ce priveste lumea musulmana de aici – a facut si face dovada ca merita a fi numita "model de convietuire interetnica". si, deloc intamplator, in anul 1934 renumitului poet dobrogean Grigore Salceanu i se decerneaza premiul literar "Ioan N. Roman" pentru minunatul sau poem BAIRAMDEDE: (…) Aripa morii vajie de sarg/si prin bostana misuna tatarii,/Cu zumzete in roiuri curg bondarii,/Plutind pe urma carelor, spre targ. (…) Iar sus de tot, sub cerul diafan,/ Cu mana ridicata din geamie,/Un hoge-ngana imnuri din Coran.
