Curs valutar: €4.6321 $3.9175 £5.2408

SERIAL RL. Sovieticii au ucis în Bucovina mai mulți oameni decât au pierit la Zidul Berlinului. Masacrul de la Fântâna Albă

Unul dintre cele mai înfiorătoare masacre din istoria recentă a României a fost comis de sovietici pe 1 aprilie 1941. Masacrul de la Fântâna Albă a fost, multă vreme, un subiect tabu pentru istoricii din Europa de Est, însă, în ultimii ani, acest subiect a intrat în dezbaterea publică.

Share

Claudiu Padurean 0 comentarii

Actualizat: 20.11.2016 - 08:43

Unul dintre cele mai înfiorătoare masacre din istoria recentă a României a fost comis de sovietici pe 1 aprilie 1941. Masacrul de la Fântâna Albă a fost, multă vreme, un subiect tabu pentru istoricii din Europa de Est, însă, în ultimii ani, acest subiect a intrat în dezbaterea publică. 

Istoricii români din România, Basarabia și Bucovina de Nord au început să cerceteze arhivele și să înregistreze mărturiile supraviețuitorilor. Unii dintre ei au reușit să publice cărți în care arată adevărul din spatele acestei tragedii insuficient cunoscute.

Teroare sovietică în Bucovina

Tragedia românilor bucovineni a început în iunie 1940. Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov, prin intermediul căruia Germania nazistă și Rusia sovietică își împărțeau tâlhărește Europa Centrală și de Est, URSS a adresat un ultimatum României, în 26 iunie. Rușii cereau cedarea imediată a Basarabiei și a Bucovinei de Nord. Izolată pe plan internațional, după ce principalii aliați ai săi, Franța, Polonia și Cehoslovacia dispăruseră de pe hartă, România a acceptat ultimatumul sovietic. 

Trupele sovietice au ocupat teritoriile românești din 28 iunie, iar în data de 3 iulie 1940, au închis granița pe care o instauraseră pe Prut. Aproximativ 200.000 de români au reușit să se refugieze în Regat, alături de administrația și armata română. Alți 2,5 milioane de români au rămas sub cizma rusească. Ocupația sovietică a debutat cu jafuri, violuri și crime, de aceea tot mai mulți români au început să încerce să se refugieze din teritoriile controlate de ruși. Cum trecerea legală a noii frontiere era imposibilă, românii din Bucovina de Nord și din Basarabia au început să treacă ilegal granița. Au fost multe cazuri în care oamenii au traversat granița pe cont propriu, însă au existat și tentative de trecere a unor grupuri numeroase. Astfel, în noiembrie 1941, s-a produs prima tentativă de acest fel.

Un grup format din 105 oameni din satul Suceveni s-a apropiat de frontieră în zona Fântâna Albă. O patrulă de grăniceri sovietici a încercat să îi oprească, a urmat o ciocnire, iar trei români au fost uciși de loc. Alți doi au fost răniți și capturați de sovietici. Restul grupului, inclusiv cinci răniți, a ajuns în Regat, la Rădăuți, unde oamenii au adus mărturie despre atrocitățile rusești. 

Rudele celor 105 oameni implicați în trecerea frontierei au fost deportate în Siberia. În 6 februarie 1941, un alt grup, format din 500 de persoane, originare din satele Mahala, Ostrița și altele a forțat trecerea frontierei. Sovieticii au organizat o ambuscadă și au tras cu mitralierele în oameni. Mulți au fost uciși și răniți, dar 57 dintre ei au reușit să ajungă în România. Au fost arestate 44 de persoane, dintre care 12 au fost condamnate la moarte, iar 32 la deportare.

Duminica sângelui nevinovat

În primăvara anului 1941, spiri­tele au început din nou să se agite. Potrivit înțelegerii dintre Germania și Rusia, germanii din Bucovina de Nord au primit dreptul să părăsească Uniunea Sovietică. Românii au cerut și ei să fie lăsați să plece. Unul dintre martorii oculari ai evenimentului, Petre Huțan, a reconstituit, într-o înregistrare realizată de redactorii portalului Basarabia-Bucovina.info, filmul tragediei. Petre Huțan spune că „românii au vrut să plece din trei motive. Primul a fost deportarea. De la noi din sat, din Cupca, rușii au deportat patru familii înstărite, cărora le-au zis culaci. Al doilea motiv a fost cotele foarte mari. Îmi amintesc că tata a dat drept cotă o vacă… Iar al treilea motiv a fost acela că nemții au început să plece. De la noi din sat au plecat trei familii“. În acest context, românii din satele de pe Valea Siretului au decis să facă cereri pentru a fi lăsați să se mute legal de cealaltă parte a frontierei.

Nu au primit nici un răspuns. Pentru a forța mâna autorităților sovietice, ei au decis să meargă cu toții la centrul raional din Adâncata. Oamenii s-au anunțat unii pe alții prin intermediul bisericilor, care, pe atunci, mai aveau preoți români. Într-o duminică, de 1 aprilie, așa cum conveniseră oamenii, un puhoi de lume a început să se scurgă spre Adâncata. În fața centrului raional s-au strâns aproximativ 15.000 de oameni, care au trimis o delegație ca să discute cu autoritățile sovietice. Românii bucovineni declarau sus și tare că ei vor să trăiască în România, nu în Uniunea Sovietică. Oamenii au început să intoneze cântece patriotice. Din miile de piepturi ale românilor au răsunat „Trăiască Regele“ și „Trei culori cunosc pe lume“. Petre Huțan își amintește că, după vreo oră de discuții, sovieticii le-au promis oamenilor că vor primi un răspuns la petițiile trimise și le-au cerut să meargă spre case. Cea mai mare parte a oamenilor s-a risipit, cu speranța că sovieticii își vor ține promisiunile. Însă câteva mii de oameni au plecat spre Suceveni. Ajunși în centrul satului, oamenii au decis să nu mai aștepte, ci să pornească spre graniță. Petre Huțan își amintește că, împreună cu tatăl său, au intrat în Suceveni în gospodăria unui frate al bunicului, pentru că li se făcuse foame. După ce au mâncat, s-au grăbit să ajungă din urmă coloana de oameni. Ceilalți oameni scoseseră din biserica din Suceveni icoanele și praporii, au arborat un steag alb, iar unii au scos la lumină steagurile tricolore ascunse la venirea sovieticilor.

Au continuat să cânte imnul național „Trăiască Regele“. În drum spre frontieră, coloana de oameni a fost împresurată de o subunitate de cazaci călări. Soldații sovietici au format două coloane care au mărșăluit în tăcere pe flancuri. Într-o poiană, situată la doar trei kilometri depărtare de frontieră, oamenii au fost somați de grănicerii sovietici să se oprească. Coloana și-a continuat procesiunea. A urmat o rafală de avertisment, după care sovieticii au început să tragă cu mitralierele în oameni. Petre Huțan, care era în coada coloanei, a apucat să se ascundă împreună cu tatăl său. A văzut cum rușii trăgeau cu armele automate în oameni, iar cazacii îi spintecau cu sabia pe fugari.   

„Ucigaşii au aşteptat cu degetul pe trăgaci“

Un alt martor ocular, profesorul Gheorghe Mihailiuc, a publicat o carte care confirmă relatarea lui Petre Huțan. „Ucigaşii au aşteptat cu degetul pe trăgaci până când mulţimea a ieşit la luminiş. Era o acalmie prevestitoare de rele. Paşii greoi îi purtau pe oameni spre un sfârşit fatal. Tricolorul din faţa coloanei flutura mândru, demonstrând dragostea de neam şi ţară a românilor Bucovineni. Deodată, liniştea a fost spartă de groaznicul glas al armelor. Zgomotul morţii s-a răspândit, hăt, departe peste codri. Cineva din mulţime a strigat: «La pământ!». Şuvoiul neîntrerupt de foc ne ţinea culcaţi, cu respiraţia curmată. În acea stare de încremenire, un bărbat din primele rânduri a strigat peste puterile sale: «Înainte, fraţilor, ei nu vor cuteza să ne omoare!».

Dar chiar atunci a început măcelul. Tragedia de acum jumătate de secol mă nelinişteşte până astăzi, deoarece nu sunt convins că-i imposibilă repetarea unor asemenea nenorociri. E greu de redat în cuvinte tot ce am văzut la Varniţa (n.r. – poiana în care a avut loc masacrul). Era un adevărat iad de la pământ până la cer. În ochii mei, un flăcău voinic, cu tricolorul în mână, s-a prăbuşit într-o baltă de sânge. Aud şi acum strigătele lui cu groaza morţii pe buze: «Fugiţi, oameni buni, eu rămân aici să mor pentru libertate!». În învălmăşeală m-am pierdut de fratele meu. Întregul câmp era o spaimă, oamenii cădeau ca frunzele de brumă“, scrie profesorul bucovinean.

CRUD. Rușii au îngropat de vii oameni nevinovați

Represiunea a continuat și după masacru. Martorii oculari relatează faptul că au fost săpate cinci gropi comune, în care au fost puși cei uciși de grăniceri și de cazaci. Printre ei au fost aruncați, de-a valma, și răniți, care au fost îngropați de vii. Localnicii spun că, vreme de două zile și două nopți, pământul s-a mișcat de la zbaterile celor îngropați de vii. Alți români au fost arestați și torturați de NKVD în Hliboca, apoi au fost înmormântați de vii, la rândul lor, în cimitirul evreiesc. Sovieticii au organizat apoi deportarea masivă a românilor din Bucovina de Nord și din Basarabia.

Represiunea a continuat la cote maxime și după război, până la moatea lui Stalin, în 1953. Istoricii au calculat că, în acea perioadă, au existat peste 32.000 de procese politice îndreptate împotriva românilor. În 8.360, rușii au pronunțat condamnări la moarte. Alte mii de români au fost uciși fără judecată, iar zeci de mii de familii au fost trimise în Siberia.

Românii bucovineni declarau sus și tare că ei vor să trăiască în România, nu în Uniunea Sovietică. Oamenii au început să intoneze cântece patriotice. Din miile de piepturi ale românilor au răsunat „Trăiască Regele“ și „Trei culori cunosc pe lume“.

Citește totul despre:

Comentarii

Loading...
loading...