Sub conducerea lui Carol I, armata română nu a pierdut niciodată vreo bătălie.
Una dintre cele mai importante personalități militare din istoria românilor este Regele Carol I, care este supranumit de unii istorici Carol cel Mare al românilor. Acum 101 ani, în 27 septembrie / 10 octombrie, Carol I închidea ochii pentru totdeauna, la capătul unei domnii glorioase, de 48 de ani, care a însemnat două războaie câștigate, alipirea a două provincii, Dobrogea și Cadrilaterul, obținerea independenței de stat, transformarea țării în regat, modernizarea României și o economie prosperă, în plin avânt.
Fapt remarcabil, sub conducerea lui Carol I, armata română nu a pierdut niciodată vreo bătălie. Suveranul românilor urcase pe tronul Principatelor Unite la 10 mai 1866. În iunie, el promulga o Constituție democratică, ce consacra oficial pentru prima oară numele de România. Carol I a găsit o țară anarhică, ce părea încă ancorată în Evul Mediu. Unirea Valahiei cu Moldova era pusă sub semnul întrebării de puterile europene ostile românilor, iar din punctul de vedere al cârmuitorilor de la Constantinopole, Carol I domnea peste două provincii privilegiate ale Imperiului Otoman, nu peste un stat propriu-zis. Încă de la început, Carol I a preluat destinele țării care era tributară unui imperiu aflat într-o succesiune de crize, care a început cu răscoala maroniților creștini din Liban și Siria, în 1860, a continuat cu răscoala din Creta din 1866 – 1869, apoi cu revoltele din Bosnia și Herzegovina din 1875, precum și cu revolta bulgară din 1876. În vara anului 1876, Serbia, apoi Muntenegru, care aveau tot atâta autonomie câtă avea și România, au declarat război Imperiului Otoman.
La rândul ei, Rusia, care căuta să își extindă teritoriul în dauna Turciei, a declarat război otomanilor, în 24 aprilie. Intrarea Rusiei în război a fost precedată de negocieri cu România. Rușii promiteau să recunoască independența României și să îi respecte frontierele, cu condiția ca Principele Domnitor Carol I să le acorde drept de liberă trecere. În urma refuzului Imperiului Otoman de a acorda independență României, Carol I a acceptat propunerile rușilor. Ca urmare a acestui fapt, artileria turcească a început să bombardeze așezările de pe malul românesc al Dunării, iar la 10 mai 1877, România și-a proclamat independența față de Imperiul Otoman. La început, rușii au refuzat cooperarea militară propusă de români. Au trecut Dunărea, iar românii s-au limitat la acțiuni defensive. Însă armatele rusești au suferit grave pierderi și erau amenințate de spectrul unei înfrângeri catastrofale.
Drept urmare, comandantul armatei rusești, Marele Duce Nicolae, a cerut ajutorul Principelui Domnitor Carol I. Acesta a trecut Dunărea și a preluat comanda trupelor ruso-române de la Plevna, cea mai importantă fortificație turcească. La capătul unui asediu de șase luni, comandantul Plevnei, generalul Osman Pașa, i s-a predate colonelului roman Mihail Cerchez. Armata rusească a continuat ofensiva spre sud, iar armata română a pornit în ofensivă spre Vidin, ultima fortificație otomană importantă de pe malul Dunării. Turcia a cerut pace, iar sfârșitul războiului a găsit România în tabăra învingătorilor. Însă Rusia și-a trădat aliatul. România nu a fost acceptată la masa tratativelor la conferințele de pace de la San Stefano și Berlin, iar Rusia a ocupat Basarabia de Sud, deși promisese respectarea integrității teritoriale a României.
Totuși, independența de stat a României a fost recunoscută și a primit Dobrogea. Carol I a devenit Alteță Regală în 1878, iar din 1881 a devenit Rege. Spre sfârșitul vieții, Carol I avea să mai câștige un război, de data aceasta împotriva Bulgariei. Aceasta câștigase, în 1912, alături de Serbia, Grecia și Muntenegru, un război împotriva Turciei. Însă Bulgaria și-a trădat aliații creștini, astfel că, în 1913, a izbucnit un nou război, în care Bulgaria a luptat împotriva Greciei, Serbiei, Muntenegrului și Turciei.
La 10 iulie 1913, România a declarat război Bulgariei, care a cerut armistițiu la 18 iulie. Ca urmare a acestei campanii, România lui Carol I a obținut Cadrilaterul. Primul Rege al României a murit la scurtă vreme după izbucnirea Primului Război Mondial, la 10 octombrie 1914, în condițiile în care nu reușise să determine intrarea țării sale în război de partea Germaniei.
