2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSportAtletismMormântul eroilor Pașca și Rus, căutat de vânătorii de securiști

Mormântul eroilor Pașca și Rus, căutat de vânătorii de securiști

Arheologii Marius Oprea, Gheorghe Petrov, Paul Scrobotă și Horațiu Groza au căutat locul în care au fost înmormântați doi dintre oponenții comunismului.

Rămășițele pămânești a doi dintre eroii luptei anticomuniste sunt căutate de echipa vânătorilor de securiști. Arheologii Gheorghe Petrov, Marius Oprea, Paul Scrobotă și Horațiu Groza au identificat un mormânt în orașul Năsăud, unde localnicii presupun că ar fi fost înmormântați Gheorghe Pașca și Gavrilă Rus, doi dintre eroii luptei anticomuniste. Gheorghe Petrov spune că ”am identificat locul unde se presupune că au fost înmormântate cele două persoane cu ajutorul fiului unuia dintre cei uciși. Acesta știa de la mama sa, care, la rândul ei, aflase de la unul dintre localnici, care participase la înmormântare. La fața locului, în anul 1992, a fost ridicată o cruce comemorativă. Noi am găsit în urma săpăturilor mai multe oseminte, pentru că locul a fost deranjat de înmormântări ulterioare. Există un indiciu care să arate că ar putea fi vorba de cei căutați. Oasele din calota craniană poartă urmele unei trepanații. Noi știm din documentele Securității că după execuție a existat o autopsie, făcută de un medic legist. Însă rămășițele pământești vor fi expertizate de angajații de la Medicină Legală. De asemenea, la cererea urmașilor, va exista și o expertiză ADN. Aceste măsuri sunt necesare deoarece există și alte informații. Soția unui fost milițian, care a fost cuprins de regrete, a indicat un alt loc, în apropierea celui în care am făcut săpăturile. Acolo mergea acel milițian și aprindea lumânări. Din nefericire, el a murit recent”, a spus Gheorghe Petrov. Acțiunea de cercetare a fost derulată sub egida Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca (MNIT) în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER). Cele două victime au fost ucise în urma unei confruntări armate, care a avut loc în apropierea localității Bichigiu.

Cine sunt cei doi eroi

Gheorghe Paşca s-a născut la 13 aprilie 1901 în localitatea Săliştea de Sus, jud. Maramureş. Părinţii săi au fost Ga­vrilă şi Maria, care aveau împreună 12 copii. Gheorghe Paşca avea ca preocupări principale dogăritul, albinăritul şi mai ales vânătoarea. El era un bun cunoscător al munţilor şi pădurilor din zona Maramureşului. ”Treptat, a ajuns la o stare materială relativ prosperă, devenind o persoană cunoscută în zonă, la aceasta contribuind hotărâtor prestigiul şi popularitatea sa, calităţile sale de vânător vestit, dar şi cununarea multor familii tinere din zonă. A fost căsătorit cu Anisia, cu care însă nu a avut copii.

Potrivit unor mărturii, Gheorghe Paşca a intrat în vara anului 1946 în conflict cu autorităţile ca urmare a refuzului său de a-şi preda puşca de vânătoare cu lunetă, aşa cum erau dispoziţiile legale de atunci. Căutat apoi de Siguranţa Statului, şi-a părăsit gospodăria şi s-a refugiat în munţi. Alte mărturii susţin că Paşca îi detesta pe comunişti, manifestându-se în mai multe rânduri deschis împotriva acestora. Oricum, el a devenit destul de repede un proscris pentru regimul comunist. Presiunile asupra membrilor familiei Paşca aveau să fie tot mai puternice în perioada următoare, ceea ce l-a determinat şi pe fratele său, Dumitru, să-şi părăsească locuinţa şi să se alăture lui Gheorghe Paşca, în 1949. Concomitent, în comuna învecinată, Dragomireşti, au fost depistate persoanele implicate în organizaţia „Lupta împotriva comunismului”, acestea fiind nevoite să se refugieze în munţi. Pentru o scurtă perioadă de timp fraţii Paşca s-au integrat în acest grup, însă după uciderea lui Dumitru de către securişti, în februarie 1950, Gheorghe Paşca a preferat să reziste mai mult izolat, sporindu-şi astfel şansele de supravieţuire. A păstrat însă legătura cu membrii acestei organizaţii, furnizându-le informaţii, arme şi muniţii până la anihilarea treptată a tuturor componenţilor grupului”, spune Gheorghe Petrov.

„Momeala“ Securității i-a devenit iubită

În continuare au existat mai multe tentative ale Securităţii pentru a-l captura pe Paşca, însă acesta a reuşit să le dejoace. În decembrie 1950, Securitatea a trimis-o în munţi pe Ioana Vlad, o tânără din Săliştea de Sus, pentru a-l găsi pe Paşca şi a comunica locul în care acesta se afla. Ioana era născută în 1925 şi se cunoştea de mai mult timp cu Paşca, pe care l-a sprijinit clandestin în mai multe rânduri. Acesta a lămurit-o însă să nu se mai întoarcă în sat şi să rămână alături de el. ”Cei doi au trăit împreună până în iunie 1953, în acest timp născându-se o fetiţă, Ioana, şi se aştepta un al doilea copil. Au locuit mai mult într-un bordei săpat în Măgura Telciului, un loc situat în zona comunei Telciu din nordul jud. Bistriţa-Năsăud. Pe baza unor informaţii obţinute de la un localnic, în iunie 1953 trupele de securitate i-au împresurat pe cei doi în timp ce se aflau în acel bordei. Ioana Vlad a fost prinsă, însă Gheorghe Paşca a reuşit să scape. Ioana Vlad a trecut prin interogatoriile Securităţii şi a fost închisă la penitenciarul din Satu Mare unde, la 23 august 1953, a născut al doilea copil, pe Gheorghe. După patru luni de detenţie, Ioana Vlad a fost eliberată şi s-a reîntors acasă, fiind ţinută permanent sub observaţie. În anii ce au urmat, Gheorghe Paşca şi-a vizitat pe ascuns în mai multe rânduri familia. Securitatea supraveghea cu maximă atenţie zona în care activa partizanul, controlând şi interogând orice persoană suspectată că ar fi în legătură cu el, uneori recurgând chiar şi la tortură pentru a forţa oamenii să vorbească”, mai afirmă arheologul clujean.

La începutul anului 1955, Gheorghe Paşca s-a stabilit într-un adăpost amenajat într-o pădure din apropierea satului Bichigiu, comuna Telciu, județul Bistriţa-Năsăud, localitate situată în partea de sud a Munţilor  Ţibleş, la 23 de km spre nord-vest faţă de oraşul Năsăud. Lui Paşca i se alăturase în primăvara acelui an un tânăr din Bichigiu, Gavrilă Rus, născut în 1934, ce dezertase din armată în timpul efectuării stagiului militar, în condițiile în care fusese încorporat la o unitate de muncă.  Acesta era fiul lui Mihăilă Rus, un cunoscut gospodar din localitate ce era considerat de autorităţi drept chiabur. ”Mihăilă Rus a fost persoana care i-a sprijinit constant pe cei doi fugari, aprovizionându-i permanent cu alimente şi cu cele necesare traiului în pădure. Pentru acest lucru el a fost arestat şi torturat de Securitate la Năsăud, fiind determinat să mărturisească locul unde se aflau ascunşi cei doi partizani. Se cunoaşte că Securitatea a organizat în zona satului Bichigiu o amplă acţiune pentru prinderea şi lichidarea celor doi fugari”, spun istoricii care s-au ocupat de acest caz. 

Cum au fost lichidați cei doi eroi

În ziua de 5 februarie 1956, mai multe cadre operative, însoţite de trupe de la Batalionul de Securitate din Floreşti-Cluj au fost deplasate şi desfăşurate pentru blocarea şi cercetarea zonei. Acţiunea s-a desfăşurat cu rapiditate şi partizanii au fost luaţi prin surprindere. În urma confruntării armate, în condiţii controversate şi încă nelămurite pe deplin, Gheorghe Paşca şi Gavrilă Rus au fost ucişi prin împuşcare. Cadavrele celor două victime au fost transportate în aceeaşi zi la sediul Securităţii din Năsăud, unde au fost ţinute vreme de câteva zile pentru a putea fi văzute de localnici, apoi au fost îngropate în cimitirul oraşului. Majoritatea mărturiilor indică faptul că trupurile victimelor au fost introduse într-o groapă comună, însă trebuie avută în vedere şi varianta, susţinută de unii, după care înhumările s-au făcut în două gropi aflate în plan alăturat. Moartea lui Gheorghe Paşca şi Gavrilă Rus a fost consemnată în Registrul Stării Civile de la Primăria oraşului Năsăud la data de 6 februarie 1956.

Cele mai citite

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...

Fost comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei: „Al Treilea Război Mondial a început deja”

Valerii Zalujnîi, fost comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, a declarat că implicațiile directe ale aliaților Rusiei în războiul din Ucraina indică începutul celui...

România cade pe locul 17 în piața auto europeană a mașinilor electrice după reducerea subvențiilor

Eliminarea primei de 10.000 de euro din programul Rabla Plus a dus la o scădere drastică a vânzărilor de mașini electrice în România, care...
Ultima oră
Pe aceeași temă