Artizanul Unirii Transilvaniei cu România a fost supus unui regim de exterminare în cea mai nordică închisoare a României.
Una dintre cele mai sinistre închisori ale României, cea de la Sighetu Marmaţiei, a fost locul ales de autorităţile comuniste pentru a extermina elita României interbelice. Alături de oamenii politici care au făurit România Mare, acolo au fost închişi episcopi greco-catolici şi romano-catolici, oameni de cultură sau, pur şi simplu, oameni care au luptat împotriva bolşevismului. Iuliu Maniu s-a stins pe un ger puternic, în data de 5 februarie 1953.
Relatări sumare
Despre sfârşitul marelui om politic există mai multe relatări. Toate sunt sumare, deoarece gardienii, sub conducerea criminalului Vasile Ciolpan, comandantul penitenciarului, se străduiau să îi menţină pe deţinuţi cât mai izolaţi unii de alţii. Însă toate relatările foşti lor deţinuţi de la Sighetu Marmaţiei coincid asupra câtorva puncte.
Primul este legat de hrana proastă şi puţină pe care o primeau deţinuţii politici. Întocmai ca în cazul celor deţinuţi în lagărele naziste ale morţii, gardienii comunişti ofereau prizonierilor hrană cu extrem de puţine calorii, în speranţa că se vor stinge mai repede. Cardinalul Iuliu Hossu, episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, oferă amănunte despre acest regim de exterminare în memoriile sale, „Credinţa noastră este viaţa noastră”, publicate la Editura Viaţa Creştină din Cluj. În aceste memorii, cardinalul descrie cum supa servită deţinuţilor era cel mai adesea apă chioară, în care mai plutea câte o bucăţică de legumă. „Delicatesă” era socotită câte o „bucăţică tare de buză păroasă de vită”. Cel de-al doilea punct asupra căruia coincid relatările foştilor deţinuţi de la Sighetu Marmaţiei este lipsa oricărei asistenţe medicale.
Iuliu Hossu relatează cum, niciodată în anii pe care episcopii greco-catolici i-au petrecut la Sighet, medicul închisorii nu le-a oferit vreun fel de tratament medical. Uneori, cei grav bolnavi obţineau câte o îmbunătăţire a regimului alimentar. De exemplu, primeau cartofi. Aşa s-a întâmplat, de exemplu, cu administratorul apostolic al Arhiepiscopiei de la Blaj, Ioan Suciu, supranumit „episcopul tineretului” şi care a primit hrană puţin mai bună decât cea pe care o primeau deţinuţii obişnuiţi abia în momentul în care corpul său nu o mai putea asimila. Un al treilea punct omniprezent în relatările foştilor deţinuţi de la Sighet este frigul dur. Accentuat de zidurile groase ale vechii închisori, gerul din nordul României devine uneori ucigător. În prezent, fosta închisoare austriacă din Sighetu Marmaţiei, transformată în temniţă comunistă, a devenit un muzeu memorial. Însă cei care au renovat muzeul au păstrat celula lui Iuliu Maniu de la parter în toată hidoşenia ei. Un pat de fier, cu o saltea deşirată, cu zăbrele groase, întunecată şi cavernoasă – acesta este aspectul celulei în care, în februarie, frigul devine aproape material.
Cum au ajuns informaţii în posteritate
Puţinele informaţii care au fost transmise posterităţii despre Iuliu Maniu provin din mărturiile episcopilor greco-catolici care erau folosiţi pentru măturat. Atunci când gardienii erau mai neatenţi, ei reuşeau să schimbe câte cuvinte şoptite cu deţinuţii. Alte mărturii provin de la o serie de foşti gardieni care au oferit depoziţii în faţa procurorului militar din Cluj Viorel Siserman, cel care încearcă să afle adevărul despre crimele împotriva umanităţii comise la Sighetu Marmaţiei.
Din cercetările sale, dar şi din cele făcute de istoricii Marius Oprea şi Gheorghe Petrov, de la Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România, reiese că lipsa de umanitate a gardienilor mergea până într-acolo încât îi izolau singuri, fără nici un fel de ajutor, nici măcar spiritual, pe deţinuţii grav bolnavi. Ei treceau la cele veşnice fără să aibă măcar o lumânare la cap sau să fie cineva lângă ei care să rostească o rugăciune.
Moartea unui erou
Practic, în acest fel, Iuliu Maniu, fost premier al României, fost şef al PNŢ şi al Partidului Naţional Român din Transilvania, fost membru în Parlamentele din Bucureşti şi din Budapesta, fost şef al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, avocat al Mitropoliei Greco-Catolice din Blaj, nobil din Bădăcin şi lider al Opoziţiei democratice, a murit la Sighet. Înfometat, rebegit de frig, grav bolnav şi singur, la 80 de ani, dintre care cei mai mulţi i-a dedicat slujirii poporului român. „Trupul său a fost înmormântat într-un loc necunoscut, ori în zona Giuleşti, ori în cea a Cimitirului Săracilor de pe malul îngheţat al Tisei”, după cum susţin cei care au studiat sfârşitul tragic al lui Iuliu Maniu.
