Sovietismul lui 8 martie

Sărbătoarea de 8 martie are o istorie scurtă în România și ea este legată strict de ocupația sovietică. Feminismul românesc occidentalizat a primit o nouă și grea lovitură printr-o infuzie de emancipare radicală prin sovietism și modelul femeii sovietice

Share

Marius Cosmeanu 0 comentarii

08.03.2017 - 14:50

Text de Steliu Lambru, istoric

Una dintre cele mai populare și mai înrădăcinate manifestări ale comunismului rezidual din România, care a supraviețuit cu reputația intactă, ba chiar a mai câștigat prestigiu pe fundalul deschiderii pieței ideilor de după 1989, a fost semnficației zilei de 8 martie. Puțini oameni cunosc originile și filiația sărbătorii, dar din conformism consimt la perpetuarea unei false pietăți. Pentru că în cazul sărbătorii de 8 martie avem de-a face cu o exhibare a unei devoțiuni laice, tipică pentru calendarul secular, și care înlocuiește venerarea religioasă cu una acceptabilă pentru orice tip de conștiință.

Sărbătoarea de 8 martie are însă o istorie scurtă în România și ea este legată strict de ocupația sovietică de după 23 august 1944 și de instalarea regimului comunist. Cum totul a fost răsturnat în România după 6 matie 1945, data impunerii guvernului Petru Groza prin pumnul lui Andrei Vâșinski, emisarul lui Stalin, și relațiile interumane s-au modificat substanțial. Relațiile dintre cele două sexe nu au putut rămâne în afara modelului comunist, și feminismul românesc occidentalizat a primit o nouă și grea lovitură printr-o infuzie de emancipare radicală prin sovietism și modelul femeii sovietice.

Unul dintre indicatoarele cele mai bune pentru schimbările pe care le suferea societatea românească este presa, acare înregistra cele mai sensibile impulsuri politice și care interpreta cel mai repede gesturile și declarațiile personajelor celor mai influente. Astfel, aproape imediat după 27 august 1944, ziua în care armata sovietică intra în București, presa centrală aloca spații personalităților politice sovietice, lui Stalin mai ales, și vieții „cotidiene” sovietice, de fapt, „efecte de real” ale propagandei. Fotoreportaje, biografii, relatări, însemnări de călătorie din URSS ș.a., scrise de viitori agenți ai regimului în notă entuziastă, își găseau loc în coloanele cotidianelor centrale datorită unei politici editoriale care avea ca obiectiv captarea bunăvoinței ocupantului.

O scurtă examinare a presei de înainte și după anul 1944 confirmă spusele anterioare. Lecturarea fie și numai a ziarelor cu orientare de stânga, Adevărul și Dimineața, instituții profesioniste de presă, este suficientă pentru a evalua importanța pe care o avea 8 martie înainte de anul 1944. Altfel spus, sărbătoarea de 8 martie nu exista.

Cu toate că istoria zilei de 8 martie ne amintește că încă din 1910, prin hotărârea celei de-a doua Conferințe internaționale a femeilor socialiste găzduită la Copenhaga, ea devenea ziua internațională a femeii la propunerea Clarei Zetkin, abia în 1975, ONU a propus-o pentru a fi marcată. Cercetând istoria sărbătorii, istoricul canadian Renée Coté a arătat într-un studiu publicat în 1984, după îndelungi consultări ale presei socialiste americane, că nicio grevă nu a avut loc în 1857 sau 1908 la New York în urma căreia să fi murit femei și care să fi justificat alegerea datei de 8 martie ca simbol al luptei pentru emanciparea femeilor. 8 martie a rămas un reper cu totul necunoscut stângii românești dinainte de comunism din cauza perceperii sale drept un element al propagandei Internaționalei a III-a moscovite.

În 1945, presa democrată, aflată sub mari presiuni din partea guvernului Groza, încerca tehnici de parare a loviturilor și acuzelor care veneau din presa comunistă și evita să-și atragă antipatia guvernului. Editorialul Universului, Spre o solidaritate femenină mondială, de pe 9 martie 1945, este un exemplu de captatio benevolentiae în acest sens. Mai mult de jumătate din text mizează pe teme emoțional-persuasive în care este deplânsă situația femeii de până în 1945 și cum noul curs politic putea face din femeie o prezență importantă în noua Românie. În ultima parte însă, editorialul citează, ca din întâmplare, un fragment din ziarul Graiul Nou, ziarul Direcțiunii Politice a Armatei Roșii: „Cu multă satisfacție vedem cum și în România, democratizarea aduce după sine ridicarea femeii la rolul de factor activ și egal îndreptățit al vieții economice, politice și sociale. Congresul femeilor din România, care se desfășoară în preajma Zilei internaționale a Femeii atestă maturitatea politică a femeii române și dezvoltata conștiință democratică a poporului român.”

Un al doilea articol de pe 9 martie 1945 punea punctul pe „i” prin articolul Ziua femeii sovietice: „8 Martie e o sărbătoare populară a femeii sovietice. Înființată la propunerea Clarei Țetchin și menită să fie ziua de raliere la luptă și uniune a tuturor femeilor muncitoare din lume, 8 Martie e – încă – numai sărbătoarea acelor milioane de femei din URSS care, în locul bărbaților plecați să-și apere țara, muncesc în uzine, în fabrici și pe ogoare... 8 Martie 1945! Femeia sovietică poate fi mândră de realizările ei! Căci ei i se datorează în bună parte biruința!... Popoarele astăzi liberate de sub jugul fascist, popoarele care au aclamat, între ostașii sovietici, vitezele luptătoare, arse de soare și de vânt, care au trecut în camioane pe străzile orașelor eliberate, între fâlfâiri de steaguri, nu pot să nu se asocieze la această sărbătoare. Femeea sovietică trebuie să fie pildă și îndemn în lupta pentru libertate, omenire și dreptate.”

A doua zi, pe 10 martie 1945, Universul continua elogierea femeii sovietice prin articolul 8 Martie, ziua femeii. La Academia Comercială avusese loc întrunirea dedicată sărbătorii, iar articolul face o legătură directă între schimbarea politică din România și noua tendință de emancipare a femeii. Temele sunt cele de pe agenda sovietică de comunizare, situația muncitorilor, antifascismul, reforma agrară, îmbunătățirea condițiilor de muncă: „D-na Mihaila Manase arată că ziua aceasta își are însemnătatea abia dela 23 august... D-na Gabriela Deleanu spune că locul femeii este în mijlocul muncii, al luptei contra fascismului. Dă citire telegramelor trimise femeilor din Rusia sovietică, Iugoslavia și Bulgaria.”

Într-un elan demn de o cauză mai bună, Universul recidivează pe 12 martie 1945 cu articolul Ziua femeii sărbătorită la Aro și cu conferința Miei Constantinescu-Iași, Femeia în Uniunea Sovietelor. Primul articol începe cât se poate de abrupt: „Ziua femeii a fost sărbătorită și în sala ARO unde d-na Livezeanu a omagiat lupta femeii pentru libertate. Comparând situația femeii sovietice cu cea a femeii românce, vorbitoarea constată că la noi ea este într-o situație demnă încă de epocă feudală. Câtă deosebire e între forța de muncă, entuziasmul, conștiința femeii sovietice și femeia română!” Finalul articolului, în care este relatată și recepția dată de ARLUS (Asociația Română pentru Legăturile cu Uniunea Sovietică) în „onoarea reprezentantelor femeilor sovietice care se găsesc la noi în țară”, nu mai are nevoie de niciun comentariu: „A urmat un program de cântece rusești și românești.”

Însă conferința ținută de Mia Constantinescu-Iași este însă exemplul care arată fără echivoc originile „de import” ale sărbătorii de 8 martie: „Niciodată în istoria omenirii și nicăieri pe lume femeia n-a avut și nu are mai multe drepturi și mai multă considerație decât are ea în Uniunea Sovietelor. Guvernul Sovietic, înțelegând imensul ajutor pe care îl putea avea din partea femeii, schimbă cu totul existența ei. O dezrobi, îi dădu drepturile unui om liber, o chemă să participe în mod activ la viață, la clădirea statului și a economiei, și făcu din ea egala bărbatului.”

Şi acesta era doar începutul. Urma o farsă generalizată din care făcea parte și omagierea carcaturizată a femeii, înscrisă într-un calendar sinistru al încălcărilor celor mai grosonale ale drepturilor omului. 8 martie nu avea nimic în comun cu situația reală a femeii, deopotrivă cu aceea a bărbatului. Odată cu consolidarea regimului şi a propagandei sale, 8 martie devenea Ziua mamei printr-o perfidă manevră de captare a sensibilităţii pe care orice om o are faţă de mama sa. Dar 8 martie nu avea nimic în comun cu acea femeie supusă calvarului muncii istovitoare de cel puțin 8 ore din fabrici și uzine, cu acea femeie care stătea la cozi interminabile pentru alimentele de bază, cu acea femeie care zăcea în închisoare pentru că fusese considerată, alături de bărbatul său, „dușman de clasă”, cu acea femeie care murea din cauza politicii nataliste aberante a regimului. 8 martie era sărbătoarea femeii sovietice care avea să fie însă, printr-o parazitare a memoriei publice, o sărbătoare a lui homo sovieticus. Şi post-sovieticus.

Citește totul despre:

Comentarii

Loading...
loading...