1375. A încetat din viaţă scriitorul Giovanni Boccaccio, precursor al Renaşterii, unul dintre cei mai importanți povestitori ai literaturii europene prin celebra culegere de nivele Decameronul.
1846. Robert Liston a realizat prima operaţie chirurgicală sub anestezie, la University College Hospital din Londra.
1883. A apărut volumul Poesii de Mihai Eminescu, cu o prefaţă semnată de Titu Maiorescu, singurul tipărit în timpul vieţii poetului. Volumul cuprinde 64 de poezii.
1886. S-a născut Gheorghe Tătărăscu, prim-ministru al României, membru de onoare al Academiei Române.
1891. A fost jucat primul meci de baschet, sport inventat de către americanul James E.Naismith, profesor de educaţie fizică la colegiul Springfield din Massachusetts.
1898. Marie şi Pierre Curie descoperă radiul.
1913. A apărut, la New York, primul careu de cuvinte încrucişate semnat de britanicul Arthur Wynne.
1917. S-a născut scriitorul german Heinrich Böll, laureat al Premiului Nobel(„Tablou de grup cu doamnă”, „Părerile unui clovn”).
1933. A încetat din viaţă Knud Johan Victor Rasmussen, explorator danez. A realizat cea mai lungă expediţie cu sănii trase de câini din istoria Arcticii (1921-1924).
1935. S-a născut actrița Stela Popescu.
1937. S-a născut actrița americană Jane Fonda.
1937. A avut loc premiera primului lung-metraj animat Albă ca zăpada, produs de Walt Disney.
1940. S-a născut Frank Zappa, instrumentist şi compozitor, unul dintre cei mai importanţi muzicieni americani ai ultimelor decenii.
1940. A murit scriitorul Francis Scott Fitzgerald, autor de romane şi nuvele în care este evocată societatea interbelică americană („Marele Gatsby”, „Blândeţea nopţii”).
1951. Libia devine independentă.
1958. Generalul Charles de Gaulle a fost ales preşedinte al celei de-a V-a Republici Franceze
1969. Un echipaj românesc a efectuat ocolul lumii în 80 de ore cu un avion IL-18 din dotarea TAROM, parcurgând 46 000km
1971. A fost creată organizaţia umanitară „Medici fără frontiere” – „Medecines sans frontieres”. Asociaţia are drept misiune acordarea de ajutor medical în situaţii de urgenţă care intervin în urma unui război sau a unei catastrofe naturale.
1988. Doi membri ai unei grupări radicale din Libia provocat explozia cursei 103 Pan Am deasupra localităţii Lockerbie din Scoţia, cauzând una dintre cele mai mari catastrofe aeriene ale tuturor timpurilor, soldată cu moartea a 270 de oameni.
1989. La Bucureşti, Ceauşescu a convoacat un mare miting în sprijinul poziţiei sale faţă de evenimentele de la Timişoara. Ulterior, mitingul a devenit unul anticomunist, mulţimea rupând cordoanele forţelor de ordine. Pe tot parcursul zilei, mulţi oameni, în general tineri, au manifestat împotriva regimului. În Piaţa Romană şi la Sala Dalles, forţele de ordine au operat arestări şi au tras în manifestanţi. Sute de persoane s-au regrupat la Universitate unde au ridicat baricade, care au fost sparte cu tancurile, manifestanţii fiind împrăştiaţi.
1991. A fost semnat, la Alma-Ata, documentul de fondare a Comunităţii Statelor Independente, care consfinţeşte destrămarea definitivă şi dispariţia de pe harta politică a lumii a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, desfiinţarea cetăţeniei sovietice. Mihail Gorbaciov demisionează din funcţia de preşedinte al URSS
1999. A murit muzicianul jamaican Joe Higgs, eminenţa cenuşie a muzicii reggae şi mentorul lui Bob Marley.
2003. Saddam Hussein a fost capturat de militarii americani după ce a fost luat prizonier de forţele kurde, sedat şi abandonat în custodia trupelor Statelor Unite.
2009. Traian Băsescu a depus jurământul în faţa Parlamentului, pentru al doilea mandat de preşedinte al României.
2012. A murit Lee Dorman, basistul trupei americane de rock psihedelic Iron Butterfly, cunoscută pentru hitul In-A-Gadda-Da-Vida din 1968.
2014. Președintele Klaus Iohannis a depus juramântul de învestire în ședința solemnă a Senatului și Camerei Deputaților.
Citește și:
Bunicul emailului. Nae. Bering. Brontë. Brejnev. Alzheimer. Piaf. Titanic. Hong Kong.
Dumnezeu s-a născut în exil. Stradivarius. Stalin. Havel. Herder. Klee. Spielberg.