Într-o lună considerată de primăvară, ziua de 24, probabil un vechi început de an agricol (alteori sărbătorit la 1 sau la 25 martie), păstrează încă numeroase ecouri ale unor practici magice de propițiere (uneori acum se considera că iese ursul din bârlog, și nu la 2 februarie).
Prin excelență o sărbătoare a fertilității, pusă sub semnul unei zeități mitice, Dragobetele, este ziua constituirii perechilor, atât pentru păsări, cât și pentru oameni. Asemeni unui occidental Sfânt Valentin, amplasat în aceeași lună, dar puțin mai devreme (14 februarie), sărbătoarea trebuia să asigure tranziția către un an roditor, în ultimă instanță, fast („pasărea care rămâne fără soț moare”). În plus, tot acum acționa și magia întoarcerilor: cloștile se întorc la cuib, vitele se întorc de la iesle, copiii se întorc de la mâncare – ceea ce reprezintă, într-adevăr, o dovadă de spor, de economie, de viitor trai bun.
Pe lângă valențele de divinitate protectoare a păsărilor, strâns legată de fecunditate, de renașterea naturii, Dragobetele face parte, alături de majoritatea sărbătorilor populare ale lunii martie, dintr-un posibil cult al unei mari zeițe a fecundității. Păstrată în credințele populare sub numele de Dochia (deși numele, cum se întâmplă adesea, nu oferă cea mai corectă cale de interpretare a faptului de credință, el putând fi lesne ajustat după nevoie), baba Marta, sau, pur și simplu, făcându-se referință la ea ca la „o femeie bătrână”, ea apare în strânsă legătură cu miticul personaj Dragobetele.
Dragobetele, cunoscut sub numele de Dragomir, pare să fie un partener, fiu (a cărui soție este tânăra oropsită de bătrâna cea rea), slujitor, soț sau iubit al babei Dochia, de regulă un cioban care o însoțește în călătoria ei în munți sau, dimpotrivă, cel după care își începe urcușul bătrâna.
Nu întâmplător, o serie de credințe populare, prinse în vârtejul alunecărilor produse de confuzia celor două calendare, plasează sărbătoarea Dragobetelui pe 8 sau chiar pe 13 martie. În primul caz este importantă prezența acestei sărbători în cursul aceleiași luni martie, patronată de baba Marta, și, dacă Dragobetele/Sf. Valentin nu pare să se bucure de prea mare atenție, putem să spunem că astfel găsim rădăcini străvechi ale Zilei a Femeii, într-o sărbătoare cu adevărat a Femeii, cu literă mare. În ceea ce privește localizarea lui pe 13 martie, aici poate fi atât o confuzie sau, de ce nu, o identificare de substrat cu însăși sărbătoarea Dochiei!
Pe de altă parte, o serie de credințe populare sugerează, legat de Dragobete, accentul pregnant pus pe personajele feminine, și nu neapărat pe acel mitic personaj enigmatic, patron al păsărilor.
În această zi bărbaților li se recomandă să își ia măsuri de siguranță, ei trebuie să intre în contact cu forțele fecunde și, mai mult, trebuie să fie atenți să nu le supere pe femei. Bărbaților li se atrage atenția să nu se certe cu soțiile sau cu alte femei, pentru că nu le va merge bine.
Bărbații, și nu neapărat fetele, trebuie să își găsească partenere pentru anul ce vine (a se vedea în acest sens și expresia „Dragobetele sărută fetele” – fetele sunt căutate pentru a fi sărutate, pentru a permite bărbaților „contaminarea” cu forțele faste).
Tradiții. Atunci s-a găsit capul Sfântului Ioan în apă. Cap de primăvară și întâie babă.
Se ține pentru că o zi au și păsările, a lor. Din ziua de Sfântul Ioan de primăvară se dezleagă gura la păsări. Se împerechează toate păsările – puii și cele devenite stinghere din cauza vânătoarei sau a morții, în cursul anului. Dacă nu se împerechează în această zi, rămân tot stinghere, până la Dragobetele din anul viitor.
Dacă o pasăre nu s-a împerecheat în acea zi, nu se mai poate împerechea și umblă ciripind din loc în loc până moare. Se povestea că demult cineva a lucrat în această zi și vara nicio pasăre din bătătură nu i-a făcut ouă. Altora nu le-au căzut găinile, ca să le clocească ouăle, și n-au scos niciun pui. Altora le-au luat ulii puii sau au murit de boală. Cei ce țineau aveau bătătura plină de păsări. Și ale vecinilor veneau acolo.
Obiceiuri. Flăcăii și fetele ies afară, la câmp, unde fac horă și petrec astfel cu multă veselie. Băieții pleacă împreună cu fetele după urzici.
Băieții și fetele au credință că în această zi trebuie și ei să glumească, să respecte sărbătoarea, pentru a fi îndrăgostiți tot timpul anului. Iar dacă în această zi nu se va fi întâlnit fata cu vreun băiat, se crede că tot anul nu va fi iubită de niciun băiat, și viceversa. O femeie numai mâna să o pună pe un bărbat străin, și va fi drăgăstoasă în tot cursul anului.
Dacă timpul e favorabil, fetele și feciorii adunați în cete ieșeau în pădure hăulind și chiuind pentru a culege primele flori ale primăverii: ghiocelul și brândușa de primăvara. Din zăpada netopită în ziua de Dragobete fetele și nevestele tinere își făceau rezerve de apă, cu care se spălau la anumite sărbători de peste an.
Uneori feciorii și fetele aveau obceiul de a se însoți, adică de a se înfârtăți și de a se însurăți. În ziua aceasta se îmbrățișau și se sărutau, își jurau că nu se vor supăra sau minți și că se vor ajuta la nevoie. Fiecare fată trebuie să se glumescă cu un băiat, pentru ca să se poată mărita mai curând.
Se ține pentru un trai bun în familie. În ziua aceasta se începe orice lucru, că merge cu spor; se scutură, se așază în casă, ca să vie binele și averea, să se întoarcă la casă. Lumea o ține ca să le mergă bine păsărilor, să se înmulțească, să fie sănătoase, să aducă folos lumii. De aici înainte păsările încep să facă ouă.
Se ține că face rău la lupi. O fată a cusut în acea zi, contra voinței părinților, și chiar în acea zi i-au mâncat lupii câteva capre în pădure.
Vremea. Se crede că dacă n-a fi brumă până la Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul, apoi nu va fi curând. La Dragobete iese ursul din bârlog și, de-și va vedea umbra, intră iarăși în culcuș, că va fi ger. Dacă în ziua de Dragobete plouă, primăvara e devreme. Alții cred că dacă întâia și a doua zi a Aflării capului Sf. Ioan vor fi ploioase, primăvara va fi frumoasă.
Sursa: Olteanu A. (2001) Calendarele poporului român. București: Paideia.
