La 5 noiembrie 1720, Rusia şi Turcia semnează o “Pace veşnică”. În 1940, Roosevelt este ales, pentru a treia oară, preşedinte al SUA. În 1943 este bombardat Vaticanul. În 2006, Saddam Hussein a fost condamnat la moarte. Iar în 2007, Google anunţă sistemul de operare Android.
Deschide GALERIA FOTO de mai sus pentru a vedea principalele evenimente care au avut loc la 5 noiembrie în istorie.
1138. Lý Anh Tông (1136–1175) este încoronat împărat al Vietnamului la vârsta de doi ani.
1370. A murit regele Poloniei, Cazimir al III-lea (Cazimir cel Mare) (născut 1310).
1556. Bayram Khan a ieşit învingător din cea de-a doua bătălie de la Panipat și restabilește puterea mogulilor în India.
1605. "Complotul prafului de pușcă". Era vizată clădirea Parlamentului britanic, în care se desfășura o sesiune specială la care participau regele Iacob I, membrii Guvernului și ai Parlamentului.
1720. Tratatul de pace de la Constantinopol ("Pace Veșnică") între Rusia și Imperiul Otoman. A fost o confirmare a tratatului încheiat la Adrianopol la 13 iunie 1713.
1880. S-a născut Mihail Sadoveanu, scriitor român (decedat 1961).
1911. După ce declarase război Imperiului Otoman, la data de 29 septembrie 1911, Italia ocupă Tripoli şi Cyrenaica.
1912. Woodrow Wilson este ales președinte al Statelor Unite.
1913. Regele Otto al Bavariei este detronat de vărul său, Prințul Regent Ludwig, care își asumă titlul de Ludwig al III-lea.
1913. S-a născut actriţa britanică Vivien Leigh (decedată 1967) (“Pe aripile vântului”)
1914. Franța și Marea Britanie declară război Imperiului Otoman.
1925. Agentul secret britanic Sidney Reilly, prototipul superspionului din secolul XX, este asasinat de agenţi sovietici din cadrul OGPU .
1930. Sinclair Lewis este câștigătorul Premiului Nobel pentru Literatură.
1930. Aparatul german Dornier Do X, cel mai mare, mai greu și mai puternic hidroavion din lume la acea dată, pornește de la Lacul Constanța în primul său zbor de promovare spre Amsterdam.
1938. S-a născut Joe Dassin, cântăreț francez (decedat 1980).
1940. Democratul Franklin D. Roosevelt este ales în funcția de președinte pentru o a treia legislatură, fapt unic în istoria Statelor Unite.
1943. Este bombardat Vaticanul. Nici până azi nu există un verdict oficial asupra apartenenței avioanelor care au comis atacul.
1959. S-a născut Bryan Adams, muzician rock canadian.
1968. Shirley Chisholm a fost prima femeie de culoare aleasă în Congresul american.
1970. La Vatican a fost introdus serviciul divin în limba națională a fiecărei comunități catolice.
1994. Pugilistul George Foreman în vârstă de 45 de ani, a devenit cel mai în vârstă campion la categoria grea a WBA (World Boxing Association).
2003. Radio Contact își schimbă numele și echipa și devine Kiss FM.
2005. A murit John Fowles (născut 1926), scriitor englez (“Magicianul”).
2006. Fostul preşedinte al Irakului din perioada 1979 – 2003, Saddam Hussein, a fost condamnat la moarte.
2007. Google anunţă noul sistem de operare Android, destinat dispozitivelor mobile.
2010. A murit Adrian Păunescu, poet, prozator, jurnalist şi politician român (născut 1943).