3.3 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024
AcasăOp & EdColumnist8 septembrie în istorie: Nemţii atacă Londra cu rachete V 2. Aliaţii...

8 septembrie în istorie: Nemţii atacă Londra cu rachete V 2. Aliaţii se retrag din Berlinul Occidental

La 8 septembrie 1157 s-a născut legendarul rege al Angliei, Richard Inimă de Leu. În 1636 s-a înfiinţat Universitatea Harvard. În 1944, Germania nazistă lansează primele rachete V 2 asupra Londrei. Iar în 1994, trupele americane, britanice şi franceze se retrag din Berlinul Occidental.

Deschide GALERIA FOTO de mai sus pentru a vedea principalele evenimente care au avut loc la 8 septembrie în istorie.

1157. S-a născut Richard  Inimă de Leu,  rege al Angliei  (decedat 1199).

1504. La Florența este dezvelită faimoasa sculptură din marmură  realizată de Michelangelo, care îl reprezintă pe regele David.

1636. În SUA este fondată Universitatea Harvard.

1830. S-a născut poetul francez de limbă provensală Frédéric Mistral, laureat al Premiului Nobel, prieten cu Vasile Alecsandri.

1841. S-a născut compozitorul ceh Antonin Dvořák.

1873. S-a născut dramaturgul și prozatorul Alfred Jarry, precursor al suprarealismului.

1894. A murit Hermann von Helmholtz, cu contribuții importante în mai multe domenii științifice și în filosofia științei. A inventat oftalmoscopul.

1907. A murit Iosif Vulcan, poet, prozator şi dramaturg, coordonator al revistei Familia.

1909. S-a născut poetul și prozatorul Max Blecher, numit de Eugen Ionescu „un Kafka român”.

1925. S-a născut actorul de comedie britanic Peter Sellers (decedat 1980).

1941. S-a născut fotbalistul Dan Coe, supranumit pentru prestațiile sale Ministrul apărării. A făcut parte din naționala României participantă la CM din Mexic, din 1970. În 1980, lui Dan Coe i s-a aprobat plecarea în Belgia. Ajuns în Occident, se stabilește în Germania, la Köln, unde cere azil politic. La 19 octombrie 1981, managerul imobilului din Köln în care locuia Dan Coe l-a găsit pe acesta spânzurat în fața ușii apartamentului. Medicii au făcut de urgență o intervenție chirurgicală, l-au reanimat direct, la cord deschis. Nu s-a aflat niciodată dacă s-a sinucis sau a fost omorât. Poliția germană nu a cercetat acest caz. Actele au fost direct închise. Acestă tragedie s-a întâmplat la scurt timp după un interviu dat de Dan Coe la Radio Europa Liberă.

1944. Al doilea război mondial: Londra este lovită pentru prima dată de rachetele germane V-2.

1949. A murit compozitorul Richard Strauss.

1954. Americanul Jonas Salk a realizat primul vaccin împotriva poliomielitei.

1965. A murit  chimistul Hermann Staudinger, laureat Nobel, cel care a descoperit şi a explicat fenomenul polimerizării.

1966. Primul episod al serialului științifico-fantastic de televiziune Star Trek a fost difuzat la televiziunea americană NBC.

1970. A murit Percy Spencer, inventatorul cuptorului cu microunde.

1975. S-a creat compania LAR  (Liniile Aeriene Române), fosta divizie charter a TAROM.

1979. S-a născut cântăreața americană Pink.

1994. La Berlin s-a desfăşurat ceremonia retragerii trupelor aliate (americane, britanice şi franceze)  din Berlinul Occidental.

2004. A murit cântăreţul Dan Spătaru  (născut 1939).

2012. A murit Bill Moggridge, designer britanic, realizatorul primului laptop din lume.

Citeşte şi:

7 septembrie în istorie: Bulgaria primește înapoi Cadrilaterul. România se declară neutră

6 septembrie în istorie: Începe ultima domnie a regelui Mihai. URSS recunoaște independența Estoniei, Letoniei și Lituaniei

5 septembrie în istorie: Constituţia României a fost suspendată. Atac terorist în Satul Olimpic de la München

4 septembrie în istorie: Napoleon al III-lea a fost detronat. Generalul Antonescu devine prim – ministru

3 septembrie în istorie: Anglia şi Franţa declară război Germaniei. Traian Vuia zboară spre stele

2 septembrie în istorie: La Blaj, moţii îl aleg comandant pe Avram Iancu. Japonia capitulează

1 septembrie în istorie: Prusia a zdrobit Franţa în bătălia de la Sedan. Începe al doilea Război Mondial

 

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă