Pe 25 iulie 1990, chiar înaintea invaziei irakiene în Kuweit, Saddam Hussein i-a transmis un mesaj preşedintelui Bush prin intermediul ambasadorulu american la Bagdad, April Glaspie, în care îi spunea că Hosni Mubarak a aranjat o întâlnire diplomatică între Irak şi Kuweit la Riad, Arabia Saudită. După această întâlnire ar fi urmat încă una, pe 28, 29 sau 30 iulie, în care prinţul Kuweitului urma să vina la Bagdad pentru negocieri. Până atunci, promitea Saddam, nimic nu se va întâmpla.
Irakul vrea prietenia americanilor, dar acelaşi lucru îşi doreşte şi guvernul Statelor Unite?, se întreba Saddam Hussein în acel mesaj. Problema pleca de la faptul Irakul şi-a finanţat războiul de opt ani cu Iranul prin împrumuturi masive obţinute de la statul Kuweit. După război, ţara condusă de Saddam Hussein era sleită de puteri şi în pragul falimentului, iar irakienii aveau nevoie disperată să crească preţul petrolului. Lucru care nu se putea întâmpla, tocmai pentru că Emiratele Arabe Unite şi Kuweitul, ambele membre OPEC, inundaseră piaţa cu petrol şi menţineau preţul barilului scăzut. Conform mesajului trimis de Saddam, Kuweitul, încurajat de sprijinul diplomatic american, refuza să se supună disciplinei OPEC şi asta dăuna profund economiei irakiene, care nu mai putea plăti nici pensiile veteranilor de război.
La acea dată Irakul avea datorii de peste 40 de miliarde de dolari, iar Saddam privea rezultatul războiului dintre Irak şi Iran ca pe o victorie majoră a lumii arabe în regiune, care va ajuta şi Occidentul. De aceea, Saddam aprecia că Irakul are nevoie de un plan Marshall de ajutor internaţional şi nu poate în nici un caz să vândă petrol ieftin.
„Manevrele dintre guvernul american şi cel al Emiratelor Arabe Unite încurajează Kuweitul să ignore convenţiile diplomatice. Dacă Irakul va fi umilit public de guvernul american, nu vom avea altceva de făcut decât să răspundem, indiferent cât de ilogic şi autodistructiv ar părea,” spunea Saddam în acel mesaj.
Saddam Hussein şi ambasadoarea americană au vorbit două ore, timp în care dictatorul irakian a fost „cordial, rezonabil şi chiar cald” pe toată durata întâlnirii. Au mai fost de faţă Fonmin Aziz, Directorul Biroului Prezidenţial, doi oameni care luau notiţe şi un interpret irakian.
Mesaj de prietenie
Saddam i-a cerut lui Glaspie să transmită mesajul de prietenie preşedintelui Bush, spunând că Irakul este gată să reia negocierile diplomatice. Şi-a ales cuvintele „cu atenţie” şi i-a transmis ambasadoarei că în interiorul guvernului american, inclusiv CIA şi Departamentul de Stat, există „anumite crecuri” ostile relaţiilor SUA – Irak, însă nu a uitat să îi excludă din ele pe preşedintele Bush şi pe secretarul de stat Baker. Saddam spunea că acele cercuri îi pregătesc deja succesorul şi că împiedică statele din regiunea Golfului Persic să ajute financiar Irakul.
De asemenea, preşedintele irakian s-a plans de campania mediatică internaţională pusă la cale de către „acele cercuri” şi a reclamat asaltul imagologic împotriva sa şi a instituţiei prezidenţiale.
În ciuda acestor neînţelegeri, Irakul încă spera că va putea întreţine relaţii de prietenie, dar aprecia că cei care îi obligă să menţină preţul petrolului scăzut nu fac decât să incite la un război economic.
„Fiecare ţară (n.a. Kuweitul) are dreptul să îşi aleagă prietenii, spunea Saddam, însă Irakul a protejat lumea arabă ducând un război greu cu Iranul.” Mai mult, îi întreba pe americani dacă şi-ar fi permis să piardă 10 000 de soldaţi într-o singură luptă, aşa cum a facut-o ţara sa.
Dictatorul înţelegea că Statele Unite vor petrol ieftin, însă nu putea fi de acord cu sabotajul diplomatic şi economic pus la cale de SUA, Emitarele Arabe Unite şi Kuweit, care punea pe butuci economia irakiană.
Saddam a vorbit despre mândria irakienilor şi cum aleg ei întotdeauna „libertatea sau moartea” şi s-a confesat că ştie cât de rau îi pot lovi ţara avioanele şi rachetele americane.
În ceea ce priveşte tensiunile inter-arabe, acestea ar trebui rezolvate pe cale diplomatică, Saddam solicitând Statelor Unite să nu ia măsuri deosebite în acest sens. Cu alte cuvinte, în opinia lui era suficient ca americanii să stea departe de această afacere, iar pacea ar fi venit de la sine.
Irakienii ştiu ce însemnă războiul şi nu şi-l doresc, însă situaţia le oferă o singură variantă. „Nu ne forţaţi (n.a. către război), pentru că suntem sătui de el. Nu faceţi din el singura opţiune cu care ne putem proteja demnitatea.”
Apoi Saddam l-a flatat pe preşedintele Bush, spunând că nu a făcut greşeli vis a vis de ţările arabe. Decizia în ceea ce priveşte dialogul cu PLO (Organizaţia de Eliberare a Palestinei) a fost „greşită”, dar a fost făcută la presiunea „regimului sionist” şi a fost, probabil, o tactică inteligentă pentru a absorbi tensiunile.
La finalul întâlnirii ambasadoarea i-a mulţumit lui Saddam pentru oportunitatea de a discuta cu ea problemele care îngrijorează ambele părţi. Apoi i-a amintit că şi preşedintele Bush îşi doreşte prietenia, acest lucru fiind transmis cu ocazia Zilei Naţionale a Irakului. Saddam a întrerupt-o, spunându-i că a fost măgulit de acele cuvinte.
Glaspie i-a răspuns că ar fi multe puncte asupra cărora şi-ar dori să discute, însă vrea să îşi folosească timpul limitat pe care îl are (n.a. cu Saddam) şi să transmită cât mai repede mesajul de pace şi stabilitate în Orientul Mijlociu. Atat Bush cât şi ministrul de externe au declarat public că acţiunea Kuweitului este echivalentă cu o agresiune militară, însă, în condiţiile în care Gărzile Republicane se află deja la graniţa Kuweitului, nu ar fi normal să ne întrebăm care sunt intenţiile dumneavoastră?, a întrebat ambasadoarea.
Saddam a răspuns că întrebarea este legitimă şi că rolul unei superputeri este să îşi exprime îngrijorarea pentru pacea regională. „Dar cum putem determina Kuweitul şi Emiratele Arabe să înţeleagă cât de cumplit suferim.” Situaţia financiară este atât de gravă, încât foarte curând vom tăia pensiile văduvelor şi orfanilor. În acel moment translatorul şi unul din scribi au început să plângă.
După câteva momente de respiro, Saddam a spus că a încercat totul: a trimis ambasodori, a scris mesaje, i-a cerut ministrului petrolului să aranjeze un summit la care să participe Irakul, Companiile Arabe de Shipping, Emiratele Arabe şi Kuweitul. Apoi s-a încercat o întâlnire între miniştrii petrolului, însă toate înţelegerile diplomatică a fost sortite eşecului. Mai mult, ministrul kuweitian al petrolului a spus că anulează înţelegerea avută în răstimp de două luni. Cât despre Emiratele Arabe, Saddam i-a cerut sprijinul lui Shaykh Zayid după summitul de la Bagdad, iar acesta i-a răspuns să aibă răbdare să se întoarcă la Abu Dhabi. Numai că după aceea, ministrul petrolului a făcut declaraţii potrivnice.
Saddam este sunat de preşedintele Egiptului în timpul întâlnirii
Convorbirea telefonică nu a făcut decât să confirme precizările lui Saddam de la începutul întâlnirii. Kuweitul este de acord să se întâlnească pentru negocieri. Prinţul şi primul ministru kuweitian îl vor întâlni la Riad pe Izzat Ibrahim, mâna dreaptă a preşedintelui irakian. Apoi, o delegaţie kuweitiană va sosi la Bagdad sâmbătă, duminică sau cel târziu luni.
„I-am spus lui Mubarak că nimic nu se va întâmpla înainte de întâlnire,” a spus Saddam şi „nimic nu se va întâmpla nici după întâlnire dacă Kuweitul ne dă vreo speranţă.”
În privinţa disputei teritoriale, Saddam a amintit că înţelegera asupra „liniei de patrulare” (zonă neutră) a fost stabilită în anul 1961. Kuweitienii, a spus el, i-au transmis lui Mubarak că linia a fost încălcată de Irak cu 20 de kilometri.
La finalul documentului, ambasadoarea Glaspie a notat că este pentru prima dată când Saddam convoacă un ambasador să transmită ceva şi de aceea crede că acesta este foarte îngrijorat.
După cum bine ştim, înţelegerile nu au avut efectul scontat şi pe 2 august 1990 Irakul a invadat Kuweitul, pe care îl acuza că îi fură petrolul. Invazia a fost imediat condamnată internaţional de ONU prin rezoluţia 660, iar în ianuarie 1991 SUA şi aliaţii au invadat Irakul.
