-3 C
București
luni, 20 ianuarie 2025
AcasăSpecialUrsus face o berărie în locul fabricii de bere

Ursus face o berărie în locul fabricii de bere

Clujenii vor avea din această vară un nou local de socializare, pe amplasamentul vechii fabrici de bere, care exista în urmă cu peste 80 de ani. Conducerea companiei Ursus Breweries a decis să păstreze în acest mod tradiţia fabricării de bere la Cluj, iar făbricuţa va fi unicul furnizor al unui bar care va fi amenajat în aceeaşi incintă.

Preşedintele Ursus Breweries, Gary Whitlie a declarat că acest proiect este unic în activitatea Sab Miller, care nu mai are aşa ceva în niciuna din ţările în care deţine fabrici de bere.

Reprezentanţii companiei au spus că restaurantul se va numi „Fabrica de bere” şi că numele a fost ales în urma consultării unui număr de cinci mii de clujeni. De asemenea, berea care va fi vândută în local va fi aleasă tot cu ajutorul unui sondaj, iar clujenii vor avea de ales dintre trei sortimente.

Fabrică de bere cu bar tematic

„Printr-un perete de sticlă, din bar, se vor putea vedea utilajele, barul va avea mai multe încăperi, iar fiecare va avea o anumită temă. De asemplu, una dintre ele noi o numim <<mălţărie>> pentru că mesele sunt construite din benzile transportoare de malţ, pe care le-am recuperat din fabrica mare. De asemenea, în sala principală a barului, care este foarte înaltă, există un candelabru realizat din stricle goale de bere Ursus”, a spus Diana Klush, director în cadrul companiei Ursus.

Gary Whitlie a mai spus că <<Fabrica de bere>> va fi prezentă în organizarea tuturor evenimentelor importante din oraş, cum ar fi TIFF-ul, Zilele municipiului Cluj-Napoca sau alte sărbători. De asemenea, el a mai spus că la finalul lunii iunie va avea loc o nouă ediţie a Festivalului Ursus. Investiţia pe care Ursus Breweries o va face cu acest proiect este de peste un milion de euro.

 

Cele mai citite

Triumfătorul Trump se întoarce la Casa Albă

Trump, primul președinte american din secolul al XIX-lea care a câștigat un al doilea mandat după pierderea Casei Albe, a declarat că va grația...

Bătrânii din Japonia luptă cu singurătatea. Unele femei aleg să meargă la închisoare

Furtul este de departe cea mai frecventă infracțiune comisă de deținuții în vârstă, în special în rândul femeilor Camere pline de rezidenți în vârstă, care...
Ultima oră
Pe aceeași temă