Sacrificarea este considerată singura soluţie pentru a împiedica răspândirea bolii. Caii diagnosticaţi cu anemia infecţioasă, aşa-zisa SIDA cailor, vor fi sacrificaţi. Acţiunea este organizată la iniţiativa Uniunii Europene cu scopul prevenirii răspândirii bolii în rândul animalelor sănătoase. În Mureş, reprezentanţii DSVSA spun că au fost diagnosticaţi până în prezent circa 800 de cai cu această boală, adică circa 5% din totalul cailor, cifră care poziţionează Mureşul în fruntea unui clasament nedorit. „Suntem printre judeţele fruntaşe din România la anemie infecţioasă la specia cabalină”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSVSA Mureş, Lucian Goga. El a spus, totodată, că proprietarii cailor bolnavi ar trebui să ştie că animalele bolnave nu au voie să părăsească exploataţia, deoarece riscă să îmbolnăvească şi caii sănătoşi cu care intră în contact. Fiecare proprietar va fi despăgubit, valoarea totală a sumelor alocate pentru cele 800 de animale care vor fi sacrificate fiind de aproape 1,2 milioane de lei. Suma medie pe care urmează să o primească proprietarii cailor, în urma unei evaluări la preţul pieţei, este de 1.500 de lei.