Rata somajului în Timiş a scăzut sub 4% şi este una dintre cele mai scăzute din ţară, după Bucureşti şi Ilfov, care se menţin în jurul valorii de 2,6%. Conform datelor aflate în evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în acest moment sunt înregistrate 13.172 de persoane fără loc de muncă, cifră care reprezentă 3,96% din populaţia activă. Cei mai mulţi şomeri au vârsta cuprinsă între 40 şi 49 de ani (26,84%), respectiv 30-39 de ani (22,14%). „În condiţiile în care, în luna octombrie, rata şomajului a fost de 4,17%, iar în septembrie procentul persoanelor fără un loc de muncă era de 4,27%, se poate spune cu certitudine că, în Timiş, criza economică dă semne că se apropie de sfârşit”, afirmă autorităţile.
Peste 400 de locuri de muncă vacante
Din numărul total de persoane fără slujbă, 8.455 beneficiază de indemnizaţie de somaj în totalitate, 7.846 de timişeni primesc o indemnizaţie de 75%, iar 609 – o indemnizaţie de 50%. Numărul celor nu mai beneficiaza de nici un ajutor de la bugetul de stat este de 4.717 persoane. Tocmai pentru a veni în sprijinul acestor persoane, AJOFM Timiş a anunţat că are în evidenţă 447 de locuri de muncă vacante. Cele mai multe joburi se adresează agenţilor de securitate (55), operatorilor confecţii (45) şi agenţilor de vânzări (15), dar angajatorii mai caută croitori, confecţioneri articole din piele şi înlocuitori, electricieni, tractorişti, lăcătuşi, femei de serviciu, consilieri juridici, montatori subansamble, vulcanizatori, zugravi vopsitori şi chiar asistenţi în relaţii publice şi comunicare. Din totalul celor 447 locuri de muncă, nu mai puţin de 132 se adresează muncitorilor necalificaţi, iar 15 şomerilor cu studii superioare. La ora actuală, rata şomajului la nivel naţional este de 7,1, iar judeţul cu cei mai mulţi şomeri rămâne Vaslui, unde aproape 12% din popolaţia cu drept de muncă este în căutarea unei slujbe.