4.6 C
București
vineri, 10 ianuarie 2025
AcasăSpecialNoi reguli pentru proprietarii de imobile

Noi reguli pentru proprietarii de imobile

Anul 2011 ar putea aduce surprize pentru cei care se gândeau să schimbe faţadele clădirilor din Târgu-Mureş sau care se pregăteau să ridice noi construcţii în oraş. Asta pentru că Bogdan Buda, consilier local PSD, vrea ca din noul an autorizaţiile în acest sens să fie supervizate de o comisie specială care să funcţioneze pe lângă Primăria şi Consiliul Local Târgu-Mureş. „În ianuarie voi propune să se înfiinţeze o comisie de estetică. Există foarte multe reamenajări care nu respecta patina timpului”, a declarat Bogdan Buda care spune că prin înfiinţarea unei asemenea comisii „nu ar mai fi discuţii ulterioare şi s-ar conserva imaginea oraşului”.

Aviz consultativ

„Aceasta comisie ar urma să dea un aviz consultativ”, a explicat consilierul PSD, care crede că instituirea acestei comisii se impune cu atât mai mult cu cât în ultima vreme, inclusiv în rândul aleşilor locali, sunt tot mai frecvente disputele legate de imaginea oraşului şi cum ar trebui aceasta să evolueze în viitor păstrând însă specificul vechii urbe. Potrivit lui Bogdan Buda, din Comisia de Estetică ar trebui să facă parte artişti plastici, arhitecţi şi istorici astfel încât cuvântul lor să nu poată fi înlăturat cu uşurinţă de aleşii locali şi să fie luat în considerare de arhitecţii Primăriei.

Consilierul local de la Târgu-Mureş spune că asemenea comisii funcţionează deja în alte localităţi şi nu ar presupune costuri suplimentare pentru bugetul local, iar personalităţile atrase în proiect ar putea să simtă acest demers ca o recunoaştere a lor de către oraş şi cei care îl conduc.

 

Cele mai citite

Partidul bulgar „Renașterea” cere alipirea Macedoniei și sudului Basarabiei la Bulgaria

Partidul extremist „Renașterea”, din Bulgaria, a scris joi, pe pagina de Facebook, un comentariu referitor la revendicări teritoriale. Pornind de la declarațiile recente ale...

Tanczos Barna: ANAF investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului la preşedinţie Călin Georgescu

Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, a declarat, joi seară, că ANAF, alături de organele judiciare, investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului...

Partidul bulgar „Renașterea” cere alipirea Macedoniei și sudului Basarabiei la Bulgaria

Partidul extremist „Renașterea”, din Bulgaria, a scris joi, pe pagina de Facebook, un comentariu referitor la revendicări teritoriale. Pornind de la declarațiile recente ale...
Ultima oră
Pe aceeași temă