-3 C
București
duminică, 19 ianuarie 2025
AcasăSpecialMircea Man, reales şef de ziua sa

Mircea Man, reales şef de ziua sa

Parteneri de guvernare, democrat-liberalii şi „uneperiştii” generalului Gabriel Oprea şi-au ales, în weekend, în prezenţa şefilor de la centru, conducerile filialelor din Maramureş. Conferinţele de alegeri ale celor două partide s-au încheiat fără suprize. Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Mircea Man, a fost reales de ziua sa în funcţia de preşedinte al PDL, iar fostul şef al PNG Maramureş, Emil Ambruş, a fost desemnat primul preşedinte al filialei judeţene a partidului condus de ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea.

Guvern de Maramureş

La alegerile din Maramureş ale democrat-liberalilor au semnat condica de prezenţă şi prim-ministrul Emil Boc, Elena Udrea (ministrul Dezvoltării Regionale), Traian Igaş (ministrul Administraţiei şi Internelor – fapt care a determinat întâmpinarea coloanei oficiale pe Pasul Mesteacăn, chiar de şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, Liviu Tăut, deşi vizita nu avea character oficial, ci politic), Gheorghe Ialomiţeanu (ministrul Finanţelor) şi fostul ministru de Interne, secretarul general al PDL, Vasile Blaga. După ce Boc le-a mulţumit democrat-liberalilor maramureşeni că au „strâns din dinţi” şi că va urma, în 2012, „recompensa politică” („PDL va câştiga din nou alegerile, atât pe plan local, cât şi naţional. Vom câştiga pentru că vom culege roadele a ceea ce facem acum”, a spus premierul), democrat-liberalii au trecut la vot. Man, care a fost concurat de faţadă de deputatul Doru Leşe, a câştigat „la pas” confruntarea de la Teatrul Municipal din Baia Mare. „Tabela de scor” a indicat la final 368 la 79 de voturi. La manifestare a fost prezent şi deputatul independent Cătălin Cherecheş, care şi-a anunţat intenţia de a candida pentru funcţia de primar al Băii Mari, „susţinut de PDL”. După anunţarea rezultatului şi înainte de „protocolul” ocazionat şi de ziua sa de naştere, Mircea Man a menţionat că „nu e o bucurie că am ajuns preşedinte. Ştiu ca va fi o muncă mai grea, pentru că obiectivul PDL este de a relansa viaţa economică şi politică a României şi de a câştiga alegerile în 2012”. Mircea Man este anchetat de DNA, însă acest lucru nu l-a împiedicat să candideze pentru şefia PDL Maramureş.

A concurat de unul singur

În aceeaşi zi, ministrului Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, senatorul Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, şi deputatul Marian Sârbu, fost ministru al Muncii, au asistat la alegerea conducerii Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR) Maramureş. Candidând singur, „pentru că acum e greu, trebuie bani, trebuie formate filale, e de muncă”, Emil Ambruş, fostul şef al PNG Maramureş, care a cochetat şi cu PDL, a câştigat funcţia de preşedinte al filialei judeţene. El va fi secondat de fosta sa adjunctă din partidul lui Gigi Becali, Liliana Moga. La conferinţa de alegeri a UNPR au votat 174 de persoane.

Cele mai citite

Un avion TAROM care urma să ajungă de la București la Tel Aviv a fost ținut la sol

Un avion, care urma să decoleze pe ruta București-Tel Aviv, a fost ținut la sol, după ce în timpul inspecției tehnice de dinaintea zborului...

Chiriile exorbitante plătite de statul român

Ministerul Fondurilor Europene achită 2,4 milioane de euro anual, pentru sediul său din nordul Capitalei Fostul ministru al Fondurilor Europene, Adrian Câciu, a afirmat că...

PNRR, investiții de 900 de milioane de euro

Proiectele vizează, în primul rând, gospodăriile vulnerabile energetic, dar și populația generală care va beneficia de sprijin pentru instalarea echipamentelor eficiente energetic Listele publicate de...
Ultima oră
Pe aceeași temă