4.6 C
București
vineri, 10 ianuarie 2025
AcasăSpecialMedicii arădeni nu şi-au primit banii de sărbători

Medicii arădeni nu şi-au primit banii de sărbători

Pentru medicii de familie arădeni, Moş Crăciun s-a transformat în Moş Gerilă. Ei nu şi-au primit la timp banii pentru serviciile prestate pe luna noiembrie şi unii „mai norocoşi” au avut parte chiar şi de controale de fond din partea Corpului de Control al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate. Reprezentanţii Casei Judeţene spun că banii au venit într-adevăr mai târziu şi că medicii de familie nu şi-au primit banii la timp din cauza orarului băncilor comerciale.

Banii trebuiau viraţi în data de 20

„Conform contractului semnat, banii trebuiau viraţi până în data de 20 a fiecărei luni”, a declarat dr. Adrian Dărăbanţiu, vicepreşedintele Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie din România. Medicii au dat nenumărate telefoane la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, dar şi la Patronatul Medicilor de Familie Arad, care s-a implicat pentru deblocarea situaţiei. 300 de medici de familie şi personalul auxiliar, adică peste 800 de familii nu şi-au primit salariile pentru prestaţiile efectuate şi decontate, aferente lunii noiembrie. Reprezentanţii casei Judeţene de Asigurări de Sănătate au recunoscut blocajul banilor şi au explicat că aceştia au fost transferaţi cu întârziere de la Bucureşti. Astfel, ei au fost viraţi în conturile medicilor de familie abia vineri. Degeaba au sperat medicii de familie şi personalul auxiliar în bunătatea lui Moş Crăciun, că nici măcar acesta nu le-a adus salariile. Dar, s-a găsit şi explicaţia: de vină este orarul băncilor. „Pe această cale dorim să «mulţumim» încă o dată conducerii CJAS Arad, în special domnului preşedinte – director general Gheorghe Domşa, pentru grija pe care o poartă medicilor de familie din judeţul Arad. De asemenea, unii colegi mai «norocoşi» au primit ca bonus, în preajma Sărbătorilor şi un control de fond din partea Corpului de Control al Casei Judeţene Arad, asta probabil ca să simtă din plin atmosfera de sărbătoare”, a declarat dr. Adrian Dărăbanţu, vicepreşedintele Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie din România.

 

Cele mai citite

Partidul bulgar „Renașterea” cere alipirea Macedoniei și sudului Basarabiei la Bulgaria

Partidul extremist „Renașterea”, din Bulgaria, a scris joi, pe pagina de Facebook, un comentariu referitor la revendicări teritoriale. Pornind de la declarațiile recente ale...

Tanczos Barna: ANAF investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului la preşedinţie Călin Georgescu

Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, a declarat, joi seară, că ANAF, alături de organele judiciare, investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului...

Partidul bulgar „Renașterea” cere alipirea Macedoniei și sudului Basarabiei la Bulgaria

Partidul extremist „Renașterea”, din Bulgaria, a scris joi, pe pagina de Facebook, un comentariu referitor la revendicări teritoriale. Pornind de la declarațiile recente ale...
Ultima oră
Pe aceeași temă