7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialChinezii, interesaţi de lâna românească

Chinezii, interesaţi de lâna românească

Mai mulţi oameni de afaceri chinezi din Regiunea Autonomă Ninxia Hui doresc dezvoltarea unei societăţi mixte prin care să fie colectate pieile şi lâna produse de crescătorii de ovine şi bovine din judeţul Hunedoara, dar şi din cele învecinate. Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara va sprijini demersurile investitorilor chinezi, în contextul în care în judeţul Hunedoara erau prelucrate, înainte de 1989, aproximativ un milion de piei, pe an, în timp ce acum, producătorii de haine din piele locali abia dacă reuşesc să proceseze circa 30.000 de piei, în aceeaşi perioadă de timp.

„Suntem dispuşi să asigurăm facilităţi pentru investitorii chinezi, mai ales dacă vor construi în perimetrele parcurilor industriale de la Hunedoara sau Călan. Sper să avem un rezultat concret al discuţiilor până în primăvara anului viitor, până atunci urmând să fie efectuate mai multe teste tehnologice pe mostre de piei şi lână produse în judeţul Hunedoara”, a declarat Mircea Moloţ, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara.

Relaţii bune de colaborare

Şeful delegaţiei chineze, Long Fei, susţine interesul pentru dezvoltarea legăturilor comerciale cu judeţul Hunedoara cu atât mai mult cu cât între Regiunea Autonomă Ninxia Hui şi CJ Hunedoara a fost semnat un protocol de colaborare în urmă cu un an. „Avem o relaţie de colaborare foarte bună cu judeţul Hunedoara, iar între preşedinţii celor două regiuni a fost semnat un protocol de colaborare. Dorim să investim în judeţul Hunedoara în domeniul pielăriei şi al lânii”, susţine Long Fei, director general al Biroului pentru industrie uşoară al Regiunii Autonome Ningxia Hui. El a mai arătat că există un interes şi pentru cultura de cartofi ce ar urma să fie folosiţi la producerea de amidon în una din fabricile chineze din regiunea sa.

Producători fără piaţă de desfacere

Potrivit datelor Camerei Agricole Judeţene (CAJ) Hunedoara, ciobanii din zonă cresc aproximativ 170.000 de ovine din rasa ţurcană, iar investiţiile preconizate de oamenii de afaceri chinezi vor asigura un viitor pentru acest segment al agriculturii. „Acum lâna se aruncă pentru că nu o mai cumpără nimeni. Ciobanii sunt dezolaţi pentru că acest lucru se întâmplă de ani de zile. Dacă până în anul 1989, fabrica de blănuri de la Vidra Orăştie prelucra un milion de piei pe an, acum uzina s-a desfiinţat şi a apărut o problemă la nivel naţional, deoarece nimeni nu mai prelucrează pielea de oaie. Cea mai mare problemă a agricultorilor este acum vânzarea producţiei”, a afirmat Mircea Muzicaş, directorul executiv al CAJ Hunedoara. Relaţiile de colaborare între CJ Hunedoara şi Regiunea Ninxia Hui din China au fost stabilite în urmă cu un an, când a fost semnat un protocol între cele două părţi. Documentul vizează dezvoltarea relaţiilor în domeniile de prelucrare a pieilor şi a lânii, în învăţământ, sănătate, schimburi reciproce de studenţi şi personal medical. Industria de prelucrare a pieilor din Regiunea Ninxia Hui asigură 60 % din produsele de lână şi 50% din cele de pielărie pe piaţa europeană. Materia primă este importată din 27 de state ale lumii, conform datelor comunicate de CJ Hunedoara.

Cele mai citite

Ange Postecoglou va aduce noi jucători în perioada de mercato

Ange Postecoglou, antrenorul echipei Tottenham Hotspur, a confirmat că echipa intenționează să fie activă în fereastra de transferuri din ianuarie pentru a întări lotul...

Mesajul transmis de președintele României, Klaus Iohannis, cu prilejul Crăciunului

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis marți, 24 decembrie 2024, un mesaj cu prilejul Crăciunului. "Crăciunul este o sărbătoare a generozității și a compasiunii, a...

Meta pregătește ochelari inteligenți cu ecrane: Lansare așteptată în 2025

Meta, în parteneriat cu Ray-Ban, va lansa anul viitor ochelari inteligenți echipați cu ecrane mici, conform unui raport publicat de Financial Times. Aceste ecrane...
Ultima oră
Pe aceeași temă