Unele dintre castele au fost pierdute la cărţi de către proprietarii lor, astfel că imobilele au ajuns să fie deţinute, succesiv, de familiile importante din artistocraţia europeană.
Ţara Zărandului ascunde o adevărată comoară de castele neştiute de turişti. Ele conservă o istorie spectaculoasă. Unul dintre aceste castele este cel al prinţului Alexandru al Serbiei, fiul voievodului Karageorge, cel care a condus răscoala împotriva otomanilor, care avea să ducă la fondarea Serbiei moderne. De asemenea, prinţul Alexandru a fost tatăl primului rege al Iugoslaviei. Cu un destin asemănător cu cel al lui Alexandru Ioan Cuza, principele Alexandru Karageorgevici al Serbiei a fost nevoit să se retragă în Transilvania. El a murit în exil, în Timişoara, şi a fost înmormântat în Viena. În urma sa a rămas un castel şi un domeniu. Ele au fost pierdute, la o partidă de cărţi, de către fiul nedemn al principelui detronat, prinţul Arsen. Însă localitatea în care se află castelul a purtat numele de Karageorgevici până în anul 1932. Există şi alte castele, cu istorii la fel de interesante. Şi altele au fost pierdute la partide de poker, într-o istorie care arată o faţetă incredibilă a aristocraţiei europene de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX.
Castele din Ţara Zărandului au rămas într-un anonimat total. Nimeni nu vorbeşte despre ele şi nici nu sunt incluse în vreun traseu turistic. Primarii din zonă preferă să le ignore. Cu toate acestea, ele sunt o realitate, care în alte condiţii ar atrage turişti din toată Europa. Însă, în mentalitatea unora, aceste castele înseamnă o asociere cu trecutul, cu moşierii, cu regi şi prinţi şi nu ar atrage investitorii strategici, care oricum nu ajung în localităţile respective, pentru că nici nu au auzit de ele.
Castelul baronului, spital de psihiatrie
La câţiva kilometri de Ineu, în localitatea Mocrea se află Castelul Solymosy. El a fost ridicat în anul 1834 de către baronul Alexandru Aczel şi a fost amplasat în mijlocul unui parc cu specii rare de arbori. Monument de arhitectura neoclasică, castelul are pivniţe mari, săpate direct în stâncă. Baronul a avut vii pe dealul de la Mocrea, iar vinul era depozitat în pivniţele uriaşe. Legenda spune că la castel au avut loc numeroase petreceri cu invitaţi de seamă. Dar Petru Aczel, un membru marcant al familiei, a pierdut în 1879 castelul la cărţi în favoarea baronului Solymosy. Acesta l-a renovat şi l-a deţinut până după al doilea război mondial, când a fost naţionalizat. Castelul a devenit spital de psihiatrie şi ani la rând a fost lăsat în paragină. Însă, după preluarea lui de către Consiliul Judeţean Arad, a fost renovat.
Castelul regelui Serbiei, o fostă şcoală generală
La Bocsig, în apropierea oraşului Ineu se află castelul Karageorgevici. A fost construit în ajurul anului 1860 de către fostul principe al Serbiei, Alexandru, detronat în 1858, care a ajuns în emigraţie pe aceste meleaguri. Principesa Persida, soţia principelui Serbiei, a cumpărat domeniul în anul 1864 de la moşierul Laszlo, contestat de localnici. Familia regală s-a stabilit în exil, la Bocsig. „La scurt timp, Principesa Persida a murit şi a fost înmormântată în cimitirul din Ineu. Atunci, fostul rege al Serbiei a hotărât să rămână în zonă şi a început construcţia castelului. Clădirea are forma literei „L”. Faţada, partea dinspre şosea, este mai înaltă şi este dominată de cele trei ferestre mari, boltite şi frumos decorate, care au făcut din salonul castelului o adevărată atracţie”, spun istoricii. Castelul a fost construit în stilul Renaşterii târzii şi în exterior şi-a menţinut forma iniţială. Principele Alexandru şi-a adus copiii la castel. Prinţul Arsen, cel care a moştenit castelul, a pierdut întreg domeniul la cărţi. Noul proprietar al castelului a devenit marchizul francez Lessevolle. Familia Karageorgevici a părăsit localitatea, însă ea s-a numit Karageorgevici, după numele proprietarului de odinioară al acestui domeniu, Alexandru Karageorgevici, până în anul 1932. Castelul a devenit şcoala generală, însă în 2008 a apărut problema mutării elevilor într-o altă clădire, deoarece de pe pereţii fostului castel a început să cadă tencuiala.
Castele redate comunităţilor
Totuşi, unele castele nu au fost total abandonate. Au fost naţionalizate, reabilitate în timp şi folosite de către comunităţile locale. În oraşul arădean Sebiş, se află Castelul Wadstein. Prinţul de Modena a avut în proprietatea sa şi domeniul Boros-Sebeş. În 1804, o parte a proprietăţilor din zonă a ajuns la contele Konigsegg de Rothenfels şi Aulendorf. Zece ani mai târziu, contele Wastein a construit chiar în centrul localităţii castelul, în stil baroc târziu, care i-a purtat numele. Familiile nobiliare au ajutat la dezvoltarea industriei în zonă. Astfel, la Sebiş, în 1840, contele Konigsegg a construit primul şi cel mai mare atelier de prelucrat fier din Ţara Zărandului, care ulterior a fost transformat într-o fabrică. Douăzeci de ani mai târziu, contele Erno Wadstein a construit un laminor care a avut o capacitate de 800 de tone pe an. În oraşul arădean Sebiş, Castelul Wadstein nu a fost lăsat de izbelişte. El este întreţinut de către Primărie care a mutat acolo Biblioteca locală.
Castel distrus de răsculaţii lui Horea
Tot în Ţara Zărandului, la Aciuţa poate fi văzut un alt castel. El datează din secolul al XVIII-lea. Legenda spune că proprietarul acestui castel a fost unul dintre cei mai crunţi asupritori din zonă. Răsculaţii lui Horia, Cloşca şi Crişan l-au incendiat şi distrus în 1784. Castelul a fost ulterior reconstruit în stil neoclasic. Acum, în castel funcţionează şcoala generală. În apropiere de Sebiş, la Gurahonţ se află un alt castel. Construit în secolul al XIX-lea în stil neoclasic, acesta se află în mijlocul unui parc dendrologic. La câţiva kilometri de Sebiş, la Dezna se găseşte un alt castel. Acesta a fost construit în prima jumătate a secolului XIX, tot în stil neoclasic.