0.2 C
București
duminică, 19 ianuarie 2025
AcasăSpecialBani în plus de la bugetul oraşului pentru FCM Târgu-Mureş

Bani în plus de la bugetul oraşului pentru FCM Târgu-Mureş

Cu doar câteva zile înainte de finalul turului, echipa de fotbal FCM Târgu-Mureş primeşte din nou bani de la bugetul oraşului, iar suma nu este deloc neglijabilă. Astfel, consilierii locali de la Târgu-Mureş au hotărât că clubul de suflet al primarului Dorin Florea şi al viceprimarului Claudiu Maior (ambii PD-L – n.r.) să primească de la bugetul local 1.170.000 de lei. Asta după ce în vară, prin două hotărâri succesive, consilierii locali au alocat alte 7.800.000 de lei pentru susţinerea aceluiaşi club. Alături de FCM, au primit fonduri, substanţial mai mici, şi alte trei cluburi sportive din oraş.

Liberalii sunt nemulţumiţi

Expunerea de motive la proiectul de hotărâre adoptat de consilierii locali i-a nemulţumit pe liberalii mureşeni care au spus că administraţia PDL încearcă inducerea în eroare a populaţiei. „Rezulatele deosebite obţinute în anul 2010 de unele cluburi sportive din municipiul Târgu-Mureş (B.C. Mureş, City’Us Târgu-Mureş, C.S. Universitar, F.C. Municipal, etc.), au dus la atragerea unui număr tot mai mare de copii şi tineri, în vederea practicării sportului. Acest lucru a dus la solicitări tot mai mari pentru utilizarea spaţiilor şi terenurilor cu destinaţie sport, aflate în proprietatea sau administrarea Municipiului Târgu-Mureş (terenuri, săli de sport din unităţi şcolare, etc.), dar şi la solicitări de scutiri sau înlesniri la plata chiriei pentru utilizarea acestora. Pentru o mai bună gestionare a bazelor sportive, se impune eliminarea posibilităţilor de a scuti de la plata chiriei pentru utilizarea acestora”, afirmă reprezentanţii Primăriei în expunerea de motive care este considerată de liberali drept un act de inducere în eroare a populaţiei şi a consilierilor locali. În consecinţă, consilierii locali PNL Târgu-Mureş au votat împotriva proiectului. Hotărârea a fost adoptată însă cu 15 voturi pentru şi o abţinere venită din partea consilierului local PSD Bogdan Buda.

Cele mai citite

CSM București a trecut în stil de mare echipă de Krim Mercator Ljubljana cu 36-23

CSM București a învins echipa slovenă Krim Mercator Ljubljana cu scorul de 36-23 (17-8), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'', în Grupa A a...

Un avion TAROM care urma să ajungă de la București la Tel Aviv a fost ținut la sol

Un avion, care urma să decoleze pe ruta București-Tel Aviv, a fost ținut la sol, după ce în timpul inspecției tehnice de dinaintea zborului...
Ultima oră
Pe aceeași temă