2.8 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăSpecialBănăţenii redescoperă gastronomia urzicilor

Bănăţenii redescoperă gastronomia urzicilor

O adevărată delicatesă ce nu lipseşte de pe mesele bănăţenilor la fiecare început de primăvară este mâncarea de urzici tinere. Bătrânii spun că urzicile sunt bune doar până la Florii, fiindcă, mai apoi, se mărită şi îmbătrânesc. De asemenea, oamenii nu mănâncă sub nici o formă urzici în Săptămâna Patimilor, fiindcă tradiţia spune că Isus Christos a fost biciuit cu urzici peste faţă.

Reţete variate

Câte bordeie, atâtea obiceiuri… culinare, fiindcă fiecare gospodină găteşte urzicile în felul ei. Unele le preferă sub formă de ciorbă, dar majoritatea le găteşte sub formă de piure, ceva asemănător cu spanacul. ,,Pentru ca gustul să fie desăvârşit, alături de urzici se pune o felie de jambon afumat prăjit. Dar, fiindcă suntem în post, unele gospodine le gătesc doar cu apa în care au fiert, cu făină şi usturoi”, spune tanti Victoria Bretan, o bătrână de 82 de ani din Reşiţa. ,,Bănăţenii ortodocşi au adoptat de la vecinii lor catolici obiceiul de a le consuma şi cu ochiuri de ouă, fiindcă credincioşii de rit apusean admit ouăle şi lactatele ca fiind alimente de post. Alţii, ceva mai pofticioşi, deşi le fac ciorbă, o dreg cu smântână şi afumătură, chiar cu un ou-două sparte în ea, pentru a fi mai gustoasă” spune şi Elena Guţu, o altă vecină.

Proprietăţi curative

Pe lângă calităţile alimentare, urzicile au şi proprietăţi curative, mai ales de curăţire a organismului după alimentele grele consumate în timpul iernii. De aceea le recomandă şi medicii. ,,Important este şi aportul de fier pe care mâncarea de urzici o aduce organismului. Alături de proteine, fie de origine vegetală, cum este soia, sau animală, urzicile completează perfect un meniu de primăvară” spune doctorul Doru Popovici.

Dacă de gătit nu e mare problemă, pentru că ele sunt opărite mai întâi, ca să nu mai înţepe, apoi sunt tocate şi fierte, culesul lor este treaba cea mai grea. „În Banat sunt sate întregi unde femeile trăiesc numai din culesul urzicilor şi vânzarea acestora pe piaţă, mai ales în satele din zonele colinare cum ar fi Dognecea, Ocna de Fier sau Bocşa. Femeile încep prin culesul ghioceilor şi brânduşelor, apoi vin urzicile, apoi păpădia. Aceste plante sunt culese şi ajung la piaţă pe tarabă. Femeile termină sezonul de primăvară cu leurda şi cu frăguţele, mai spre începutul verii. Apoi, în iulie- august, urmează zmeura, murele şi se termină cu afinele. Mai culegem şi muguri de brad fiindcă încă sunt orăşeni care ştiu să prepare siropurile şi toate bunătăţile sănătoase din natură, aşa cum le-a dat Dumnezeu fără conservanţi şi ,,E”-uri”, spune Scumpia Drăghia Ştiuconi din Dognecea.

Cele mai citite

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...
Ultima oră
Pe aceeași temă