8.5 C
București
marți, 7 ianuarie 2025
AcasăSpecialUn domeniu schiabil, doi proprietari şi preţuri nesimţite

Un domeniu schiabil, doi proprietari şi preţuri nesimţite

Interesul pe care îl arată autorităţile în ultima vreme pentru dezvoltarea domeniului schiabil de la noi este mai mult decât lăudabil. Te bate gândul că, la un moment dat, chiar o să se poată schia şi la noi în condiţii civilizate, pe pârtii bătute ca la carte, fără ca în weekend să stai la cozi interminabile pentru a te urca în telescaun sau teleschi, ori fără să petreci jumătate de zi blocat în trafic pe drumul de la munte spre Capitală. Totul este însă, cel puţin momentan, de domeniul fantasticului, pentru că, este clar, nu suntem capabili să facem nimic eficient.

Ultima mare „realizare” s-a întâmplat la Sinaia, la Cota 2000. La finalul săptămânii trecute, conducerea administraţiei locale a dat oficial în folosinţă, în prezenţa ministrului Turismului, Elena Udrea, un telescaun nou, ultramodern, în Valea Soarelui. S-au bătut pârtii noi, rezervate începătorilor, iar cele vechi, de nivel mediu, au fost, la rândul lor, bine îngrijite. Până acum totul este feeric. Partea proastă este că, pe acelaşi domeniu schiabil, unul extrem de modest, cu doar câţiva kilometri de pârtii, există acum două instalaţii de transport pe cablu, fiecare cu alt proprietar, şi, evident, cu preţuri diferite, dar nesimţit de mari. Una peste alta, ca să schiezi fără oprelişti la Sinaia, folosind atât „sârmele” Primăriei – proprietara noului telescaun din Valea Soarelui şi a gondolei care te duce până la Cota 1400, dar şi pe cele ale lui Adrian Sârbu, magnatul de la ProTv, care deţine cele două telecabine ce te transportă din Sinaia la Cota 2000, via Cota 1400, precum şi telescaunele din Valea Dorului şi de la Cota 1400 la 2000, te costă în jur de 270 lei. Adică două schi-pasuri de vreo 62 de euro, adică dublu faţă de o staţiune din Austria, cum ar fi Kitzbuhel, care dispune de 170 km de pârtii. Oare ministrul Turismului crede că în acest fel îi vom atrage pe iubitorii de schi în munţii noştri?

Cele mai citite

Simone Scuffet, de la CFR Cluj la liderul din Serie A! Napoli l-a prezentat oficial

Simone Scuffet, fost portar al CFR Cluj, a fost prezentat oficial la Napoli, liderul din Serie A. Simone Scuffet, de la CFR Cluj la Napoli Simone...

Cutremur devastator în Tibet: cel puțin 95 de morți și 130 de răniți

Un cutremur cu magnitudinea 6,8 a zguduit marți dimineața regiunea Tibet, la ora locală 9:05, în zona Tingri, poarta de acces spre Everest. Seismul s-a...

Tragedie la Constanța! O asistentă s-a sinucis

O tragedie profundă a avut loc la Constanța, unde o tânără asistentă medicală, în vârstă de 28 de ani, și-a pus capăt zilelor. Tragedie la...
Ultima oră
Pe aceeași temă