2.8 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSpecialSe anunţă un retur încrâncenat!

Se anunţă un retur încrâncenat!

Ultimele etape ale Ligii I, dinaintea pauzei de iarnă, au fost marcate de lupte strânse date atât între favoritele la titlu, cât şi între ultimele ocupante ale clasamentului, care încearcă să iasă din zona retrogradării. Cea mai puternică rivalitate rămâne însă cea conturată în ultimele etape, dintre Steaua şi Astra, giurgiuvenii, ajunşi lideri, reuşind să se distanţeze la patru puncte de stelişti.

Cu o etapă înainte de finalul turului, Astra este în continuare lider al clasamentului, însă având în vedere că LPF a stabilit ca până la pauza de iarnă să aibă loc şi primele două etape din retur, bătălia se va prelungi. După ce Steaua a obţinut în ultima etapă doar un 1-1 cu Petrolul, decisive pentru stabilirea liderului din prima parte a campionatului vor fi cele două meciuri dintre Steaua şi Astra, din 18 decembrie (etapa 19), respectiv cel din 21 decembrie (restanţă din etapa a doua).

Astra a reuşit, iniţial, să se distanţeze la cinci puncte de Steaua după victoriile cu Botoşaniul, scor 5-0, respectiv ACS Poli, 2-1, dar şi ajutată de egalul obţinut de Steaua cu Pandurii, 1-1, din etapa trecută, după ce scorul fusese deschis de Eric.

Iar în meciul de duminică Steaua a recuperat doar un punct din această diferenţă, în urma derbiului Steaua – Petrolul.

Vezi aici rezultatele şi clasamentul Ligii 1, după etapa a XVI-a

Alte rezultate interesante în etapa a XVI-a au fost cele obţinute de Viitorul, Concordia sau Universitatea Cluj. Cu toate că nu părea să mai aibă vreo şansă la evitarea retrogradării, U Cluj s-a impus în duelul cu FC Braşov, scor 2-0, reuşind astfel să urce pe locul 16, la doar un punct de Oţelul, echipă aflată în afara zonei de retrogradare. Viitorul, clasată cu un loc sub U Cluj, tot cu 13 puncte, s-a impus cu 4-3 în faţa Oţelului, după ce, la pauză, scorul era 4-0, Mitrea şi Axente trecându-şi câte o dublă în cont. A fost cea mai frumoasă victorie a „vedetelor” academiei lui Hagi, iar diferenţa de scor putea fi şi mai mare dacă Viitorul nu înscria un autogol într-un moment de neatenţie.

Botoşaniul a pierdut din nou, de această dată în faţa Concordia. Echipa din Chiajna s-a impus cu 2-0, după golurile lui Wellington şi Neluţ Roşu, ultimul un tânăr fotbalist, de 20 de ani, care a demonstrat în ultimele partide că are ceea ce-i trebuie pentru a îmbrăca în viitor tricoul naţionalei. De alt­fel, Concordia promite că are mai mulţi jucători care vor putea fi viitori Raţ, după cum spuneau oficialii clubului. Concordia a mai reuşit şi etapa trecută să rupă gura târgului cu victoria de 4-0 împotriva celor de la Săgeata Năvodari, meci în care şi atunci Roşu reuşea să înscrie, chiar de două ori.

În derbiul Moldovei, FC Vaslui s-a impus cu 3-0, acasă, în faţa celor de la Ceahlăul Piatra-Neamţ. Golurile au fost marcate de Sălăgeanu, Temwanjera şi Antal, ultimul devenind golgheterul Ligii I, cu 10 goluri. Astfel, şirul de trei victorii consecutive pentru nemţeni a fost întrerupt, într-un meci care nu anunţa un astfel de deznodământ. Însă Ceahlăul va trebui să se concentreze pe următoarele două meciuri, în care le va întâlni pe Viitorul şi pe Steaua. Dinamo, fără Ţucudeanu pe teren, a reuşit să câştige cu 1-0 meciul cu Săgeata, o echipă mult mai modestă decât cea a câinilor roşii. După un început ezitant de sezon dinamoviştii sunt acum pe locul al şaselea, nu cu mult sub obiectivul stabilit de conducere, acela de a încheia în primele cinci locuri la pauza de iarnă. Unicul gol al partidei a fost înscris la începutul reprizei a doua, de Curtean.

Următoarea etapă, ultima din tur, va fi una fără întâlniri de „gradul zero”, echipele pregătindu-se deja de pauza de iarnă, în care este deschis sezonul transferurilor.

TOP 3 Golgheteri

Liviu Antal (FC Vaslui) – 10 goluri

Eric Oliveira Pereira (Pandurii) – 9 goluri

Szabolcs Székely (ACS Poli) – 9 goluri

 

Cele mai citite

Donald Trump l-a desemnat oficial pe Marco Rubio pentru a fi secretar de stat al SUA

Donald Trump l-a nominalizat, miercuri, pe senatorul din Florida, Marco Rubio, pentru funcția de secretar de stat, potrivit nypost.com. „Marco este un lider extrem de...

Este oficial: Republica Moldova are ca obiectiv strategic integrarea în Uniunea Europeană

Constituţia Republicii Moldova, modificată prin referendum, a fost publicată, miercuri, în Monitorul Oficial. Astfel, integrarea în Uniunea Europeană a devenit obiectiv strategic pentru Chișinău,...

ANAF îi controlează pe cei care închiriază locuințe în regim hotelier

Autoritățile fiscale i-au luat în vizor pe proprietarii care închiriază locuințe în regim hotelier, dar nu își declară veniturile, potrivit Pro Tv. Potrivit datelor ANAF,...
Ultima oră
Pe aceeași temă