5.2 C
București
duminică, 10 noiembrie 2024
AcasăSpecialRapid, Dinamo şi CFR Cluj se retrag din lupta pentru titlu

Rapid, Dinamo şi CFR Cluj se retrag din lupta pentru titlu

Principalele contracandidate ale Stelei la titlu au pierdut în această etapă în faţa unor echipe slab cotate, sau chiar nou-promovate. Dinamo a pierdut în faţa Gloriei Bistriţa, Rapidul în faţa Braşovului iar CFR a fost învinsă de Viitorul Constanţa.

FC Rapid a anunţat, sâmbătă seară, pe site-ul oficial, că noul antrenor al echipei giuleştene este Marian Rada, conducerea grupării hotărând să rezilieze contractul tehnicianului Ioan Ovidiu Sabău.

„În urma rezultatului de vineri seară dintre Rapid şi FC Braşov, 1-2, conducerea clubului nostru a decis rezilierea contractului antrenorului Ioan Ovidiu Sabău. Marian Rada este noul antrenor principal al echipei noastre, cel puţin până la iarnă. Acesta se va ocupa de echipă în calitate de principal şi va conduce formaţia noastră de la derbiul cu Dinamo de luni. Mulţumim ,Ioan Ovidiu Sabău, şi mult succes în cariera de antrenor principal la Rapid pentru Marian Rada”, se arată în comunicatul FC Rapid.

Marian Rada, care a fost până acum secundul lui Ioan Ovidiu Sabău, a condus sâmbătă dimineaţă şedinţa de pregătire a echipei Rapid. Sabău a asistat la antrenament de pe marginea terenului.

Formaţia Rapid a fost învinsă, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (2-0), de echipa FC Braşov, într-un meci din etapa a XII-a a Ligii I. FC Braşov a deschis scorul prin Buga ’38, diferenţa fiind majorată de Ionescu ’45+2. Pentru Rapid a înscris ­Ilijoski în minutul 86.

Luni, Rapid va întâlni în deplasare echipa Dinamo, într-un meci restanţă din etapa a IV-a a Ligii I.

Ioan Ovidiu Sabău era antrenorul formaţiei Rapid din luna iunie.

Dinamo vrea să câştige cu înfrângeri

Antrenorul dinamovist Dario Bonetti a încercat să explice eşecul de aseară cu Gloria Bistriţa, scor 1-2.

„A fost un meci decis de erorile comise în apărare şi de uşurinţa cu care am ratat în ofensivă. Cu excepţia rezultatului, nu pot spune că a fost o partidă nereuşită. Jucătorii au depus mult efort, dar când greşeşti în defensivă, rezultatul nu poate fi decât o înfrângere”, a declarat Bonetti. „Noi vrem să câştigăm toate partidele, dar important este să construim o echipă pentru viitor. Dacă vom avea linişte, vom deveni o echipă greu de bătut”, a adăugat el.

Întrebat dacă se bucură de susţinere, el a răspuns: „Cine cunoaşte fotbal ştie că marile victorii se construiesc din înfrângeri”. Dinamo a fost învinsă pe teren propriu cu scorul de 2-1 de Gloria Bistriţa, într-un meci contând pentru etapa a XII-a a Ligii I.

Andone, la un pas de demitere după  înfrângerea împotriva juniorilor lui Hagi

Chiar dacă marţi CFR-ul va defila în faţa celor de la Galatasaray, finanţatorul Arpad Pasz­kany nu iartă şi nu uită înfrângerea suferită în Gruia în faţa Viitorului Constanţa, scor 0-1.

CFR Cluj-Viitorul 0-1

Pe băieţii lui Andone îi aşteaptă o şedinţă importantă la mijlocul săptămânii următoare. Până atunci, finanţatorul campioanei aşteaptă o revenire a echipei înaintea partidei din Cham­pions League. Are şi motive! A adus jucători mulţi pentru ca echipa din Gruia să poată evolua bine pe toate cele 3 fronturi – Liga I, Cupa României şi competiţiile europene.  „Nu o să pot uita eşecul din seara asta nici cu două victorii împotriva lui Galata. Sper să avem o altă atitudine acolo, cu atitudinea de la meciul cu Viitorul luăm 7 de la Gatasaray. Andone trebuie să reînvie atitudinea pe care am avut-o cu toate echipele din Liga Campionilor, în primul rând. Pentru mine, meciul de referinţă e meciul de la Cluj, împotriva lui Basel, şi, dacă noi vom juca la fel, putem să aducem şi 6 puncte cu Galata. Dacă nu vom juca la fel, o să avem 0 puncte după dubla asta”, a spus Paszkany.

Galatasaray-CFR Cluj se joacă marţi, de la 21:45, în direct la Dolce Sport 

Rezultatele  înregistrate în partidele disputate, joi, vineri şi sâmbătă, în etapa a XII-a a Ligii I, programul celorlalte meciuri:

Joi

CFR Cluj – Viitorul Constanţa 0-1; Au marcat: Iancu ’20.

Vineri

Ceahlăul – Gaz Metan 2-1; Au marcat: Ichim ‘4, Golubovici ’59 (penalti) / Eric ’53.

Rapid – FC Braşov 1-2; A marcat: Ilijoski ’86 / Buga ’38, Ionescu ’45+2.

Dinamo – Gloria Bistriţa 1-2; A marcat: Matei ’45 / Braganca ’27, Predescu ’41.

Sâmbătă

Oţelul Galaţi – Astra Giurgiu 2-1;Au marcat: Pena ’57 (penalti), ­Inkango ’90+5 / Fatai ’51.

Petrolul – CS Turnu Severin 1-0; Au marcat: Bokila ’55.

Duminică

FC Vaslui – Universitatea Cluj

Pandurii Târgu Jiu – Steaua

Luni

CSMS Iaşi – Concordia Chiajna

Cele mai citite

Primele voturi prin corespondență din diaspora, au fost recepționate de Poșta Română

Acțiunea se înscrie în acordul semnat între Compania Poșta Română și Autoritatea Electorală Permanentă Într-un comunicat de presă, Compania Națională Poșta Română a transmis că...

Noul Cod Silvic: Acces liber în orice pădure din țară și măsuri stricte pentru protecția naturii

Noua lege prevede obligativitatea centurilor verzi la nivel național, o măsură esențială pentru protejarea mediului Proiectul de lege privind noul Cod Silvic a fost pus...

Bitcoin se apropie de pragul de 80.000 de dolari, impulsionat de victoria lui Trump și de un Congres pro-cripto

Bitcoin a atins un nou record duminică, urcând la 79.771 de dolari, pe fondul entuziasmului generat de poziția pro-cripto a președintelui ales Donald Trump...
Ultima oră
Pe aceeași temă