Otelul Galati nu se descurca deloc pe teren propriu de cand la timona echipei se afla Aurel Sunda. Dupa acel 1-4 inregistrat acasa in prima etapa, cu Dinamo, galatenii s-au impotmolit si ieri, atunci cand au terminat doar la egalitate, 0-0, cu o formatie obisnuita mai ales cu a doua parte a clasamentului, FCM Bacau. Astfel, „marinarii” de la Dunare arunca pe apa fluviului doua din cele trei puncte castigate cu atata truda, in runda precedenta, la Iasi… Otelul a atacat mai mult, dar s-a lovit atat de puternica aparare bacauana, cat si de indecizia atacantilor sai, Aldea si Oprea. La fel de adevarat, insa, e si faptul ca FCM Bacau a confirmat in aceasta runda, prin evolutie si scor, rezultatul excelent din partida cu Poli Timisoara, pe care moldovenii au invins-o in etapa a II-a.
Anuntata cu surle si trambite ca fiind o pretendenta la titlul de campioana – ce indepartate par a fi vremurile in care indienii care au cumparat cominatul siderurgic promiteau marea cu sarea! – formatia galateana e o crunta deziluzie. Iar trecerea la statutul de „candidata” la retrogradare s-a facut imediat… La polul opus, FCM Bacau demonstreaza ca se decurca fara transferuri de senzatie, fara un antrenor „cu firma” si cu prime mici, dar jucand fotbal cu seriozitate.