Să închei circuitul Seven Continents înseamă să alergi câte un maraton pe fiecare dintre cele şapte continente ale planetei. Până acum niciun român nu a reuşit acest lucru, dar avem doi care mai au puţin până la sosire. Ei sunt Andrei Roşu, un familist dornic de aventură din Bucureşti, şi Eduard Popescu, un om de afaceri constănţean stabilit de mulţi ani în Statele Unite ale Americii. Amândoi sunt pasionaţi de sport şi însetaţi de aventură, şi amândoi sunt foarte aproape să puncteze un moment important pentru atletismul românesc.
Cine este Andrei Roşu în afara maratoanelor?
Andrei cel de acasă este soţ iubitor şi părinte responsabil. Andrei cel de la serviciu, coleg săritor şi corporatist punctual cu proiectele. Andrei cel din România, un cetăţean care are aşteptări de la societate şi care vrea să dea ceva societăţii.
Cum ai aflat despre cele şapte maratoane pe şapte continente şi ce te-a determinat să te apuci de ceva atât de amplu şi costisitor?
Primul maraton din viata mea a fost la Polul Nord. Pe site-ul acestei competiţii am aflat că există circuitul 7 Continents, pe care trebuie să îl parcurgi dacă vrei să devii membru Grand Slam Club (clubul puţinilor oameni de pe planetă – vreo 30 până acum – care au alergat câte un maraton atât la Polul Nord, cât şi pe cele 7 continente…). Am decis să dau curs pornirii mele de a îl ‘aborda’, pentru că m-am autoeducat să îmi ascult intuiţia, iar aceasta mi-a spus „du-te!!”; pentru că vreau să am ce povesti copiilor şi nepoţilor; pentru că îmi place să călătoresc şi era o ocazie extraordinară de a vedea lumea; pentru că am vrut să am în continuare diverse ‘provocari’ care să mă determine să îmi continui antrenamentele; pentru că îmi place să ridic ştacheta, atât pentru mine, cât şi pentru cei care vor urma; pentru că este o modalitate de a atrage atenţia asupra unor cauze şi fundaţii pe care le sustin… Plus alte 10-20 de motive…
Dacă cineva de pe stradă te-ar opri să te întrebe ce trebuie să facă ca să îţi calce pe urme, ce i-ai spune?
Trăim pe o planetă URIAŞĂ, deci nu trebuie să calci pe cineva pe urme. Îti poţi lăsa singur urmele. Important este să aflii ce îţi doreşti cu adevarat, ce te face fericit, apoi să îţi urmezi visul. Sună cliche-istic, dar ăsta e adevarul. S-ar putea ca, urmând pe cineva, să nu traieşti propriul vis, ci al altora, iar asta nu te va împlini. Dacă cineva are acelaşi vis cu mine, nu trebuie neaparat să îmi urmeze exemplul. Există o mulţime de metode de a ajunge de la punctul A la punctul B. Să fie creativ(ă), poate va descoperi o modalitate mai simplă / rapidă decât a mea…
Ai fost sportiv de mic sau maratoanele sunt primele competiţii la care participi?
Am facut sport ca toată lumea înainte de ’89, în curtea şcolii. Nu sunt nostalgic, dar pot afirma cu putere ca sportul de masă (chiar şi făcut un pic forţat) a fost o mare realizare a acelor vremuri. Maratonul a fost prima competiţie ‘adevarată’ la care am participat.
Ai participat la primul maraton la Polul Nord, pe 7 aprilie 2010. De cât timp ai avut nevoie să te antrenezi ca să alergi peste 42 de km?
Am început antrenamentele pe 1 ianuarie 2010, deci aproape 3 luni. Cred că orice om care poate alerga macar 1-2 kilometri poate termina un maraton după 3-4 luni de antrenament. Cine nu mă crede…să încerce!
În Antarctica cursa a durat aproape 6 ore şi presupun că a fost cea mai grea. Cât a durat aclimatizarea şi cum este să alergi acolo?
Maratonul a fost acceptabil, dar ultra-ul de 100 de km de a doua zi a fost…altă poveste. Atât la Polul Nord, cât şi în Antarctica, ‘aclimatizarea’ este mai mult o chestiune de confort psihologic. Cred că poţi alerga acolo din momentul în care ai coborat din avion. Totuşi, organizatorii au fost blânzi şi ne-au lăsat 2-3 zile să ne obişinuim cu aerul arctic / antarctic… Apropo de Antarctica: este locul care mi-a placut cel mai mult din ce am văzut până acum, pare desprins de pe alta planetă, din alta lume…
Polul Nord nu este continent şi totuşi ai ales să alergi şi acolo. A fost cumva o pregătire pentru Antarctica sau pur şi simplu te-a tentat o excursie acolo şi ai găsit o metodă bună să ajungi?
Cu siguranta varianta a 2-a. Să ajung la Polul Nord e unul dintre visurile mele de când aveam 7-8 ani şi citeam Jules Verne şi alte cărţi de aventuri…
Ai schimbat maratonul din jungla amazoniană şi l-ai preferat pe cel din Chile. Ce nu ţi-a plăcut la jungla amazoniană?
Voi ajunge cu siguranţă şi în jungla amazoniană. Vreau să pot spune la sfarşitul vieţii: am alergat peste tot. În deşert, în junglă, pe munte, la Polul Nord, în Antarctica etc… Am preferat Chile din raţiuni economice: l-am ‘bifat’ în drum spre Antarctica şi nu trebuie să mă mai întorc pe continentul sud-american special pentru încă un maraton. În plus, maratonul din jungla amazoniană nu este o cursă ‘standard’ (42 km şi 195 m), ci una de 100 km (respectiv 200 km, în forma ei ‘extinsă’), pe care o păstrez pentru un proiect / circuit viitor.
În Asia vei alerga la peste 5000 de metri altitudine. N-ai găsit ceva mai aproape de nivelul mării sau vrei să devii un maratonist alpinist?
Vreau să văd Himalaya. În plus, vreau să bifez toate alergările ‘extreme’ de pe planetă: cel mai nordic / rece maraton (Polul Nord), cel mai sudic (Antarctica), cel mai ‘fierbinte’ (Sahara), cel desfăşurat la cea mai mare altitudine (Everest) şi cel desfăşurat la cea mai joasă altitudine (maratonul de la Marea Moartă – Iordania)…
Cât alergi la un antrenament?
Mult mai puţin decât ar trebui. Cred că sunt unul dintre maratoniştii cei mai leneşi din România. Până la sfârşitul anului trecut alergam în jur de 70-80 de kilometri pe săptămână. Din 2011, având competiţii la fiecare 2-3 săptămâni (unele dintre ele de 50-80 km), prefer să îmi ‘conserv’ energia şi mă concentrez pe antrenamente mai scurte, dar mai intense. În prezent alerg 50 de kilometri pe săptămâna, împarţiţi în 3 antrenamente. Compensez lipsa kilometrilor în plus cu odihnă şi alimentaţie, plus suplimente nutritive de calitate, metode ‘alternative’ de creştere a nivelului energetic (yoga, acupunctură, masaj etc.)
Am citit că alergi de la patru dimineaţa şi după antrenament te duci la birou să-ţi faci datoria. Mai ai energie pentru o zi plină de lucru?
Am învăţat (pe propria piele) că nu contează atât de mult durata somnului, ci calitatea lui. Îmi pun alarma nu pentru a mă trezi, ci pentru a mă culca la o oră decentă (de ex. 22.00), pentru a mai prinde ‘somnul profund’. În plus, am reuşit să nu mai mănânc după ora 19, ceea ce contribuie enorm la calitatea somnului meu. De asemenea, folosesc urmatorul ‘truc’ la serviciu: concentrez în prima parte a zilei – când am un nivel energetic excelent – toate ‘task’-urile care cer multă atenţie şi, de regulă, termin până la prânz 80-90% din ceea ce este important din acea zi.
Nu îţi este greu să stai departe de familie atât timp? Cum te împaci cu situaţia?
Familia nici nu ştie când mă antrenez, pentru că tot oraşul doarme la 4 dimineata. Iar deplasările mele la concursuri nu depăşesc câteva zile. Acolo unde se poate, mergem împreună, aşa că situaţia este una fericită.
Ce ai de gând să faci după ce termini turneul celor şapte maratoane?
În paralel cu acest turneu am început un nou circuit: 7 ultra-maratoane pe 7 continente, pe care îl voi termina în februarie 2012. Apoi va urma un al treilea circuit, care va include competiţiile cele mai ‘de anduranţă’ din lumea alergarii, ca de exemplu Bad Water, Marathon des Sables, Brazil 135 etc. Apoi voi învăţa să înot stilul crowl şi voi participa la un Iron Man, apoi la un double Iron Man şi, cine ştie, la un Double Deca Iron Man. Pentru că, din momentul în care ai alergat primul maraton, te eliberezi şi nu mai exista limite…
Eduard Popescu a răspuns pentru românialibera.ro din Colorado, acolo unde locuieşte şi se antrenează în prezent.
Cum a început povestea celor şapte maratoane pe şapte continente?
Ideea a apărut după maratonul din China. M-am gândit că este o excelentă oportunitate să călătoresc, să rămân în formă şi să stau în compania unor oameni interesanţi. O ocazie să întâlnesc oameni de toate vârstele, toate profesiile, tot spectrul social, toată lumea sănătoasă, toate naţionalitaţile, toţi cu o mare pasiune în comun: alergarea. Prin urmare, un cocktail care nu poate fi decât excelent.
Între primul maraton de la New York şi cel de pe Marele Zid Chinezesc este o diferenţă de 16 ani. Ai fost tentat să renunţi la proiect?
Maratonul din New York este ceva de neuitat. Pe vremea aceea stăteam în Manhattan, iar traseul era exact prin faţa clădirii unde locuiam. Am apucat să fac comentariul că aş încerca şi eu un maraton, de faţă cu tatal meu şi un prieten, Virgil Buiculesc, atlet cu o alergare foarte
uşoară. (Ghinionul lui a fost că s-a accidentat chiar când începuse să câştige.) Amandoi au început să râdă şi să-mi argumenteze de ce nu voi putea termina un maraton. Dar ştii cum este, o mie de motive să nu faci şi unul singur să o faci. Aşa că nu am mai adus discuţia despre maraton decât după ce l-am terminat. A fost timpul cel mai bun, am alergat jumatate de maraton într-o oră şi 30 de minute, tot ce pot spune este ca doresc să-l mai alerg o dată cu copiii mei. New Yorkul este deosebit şi atmosfera maratonului o placere.
Cursa de pe Marele Zid a durat 5 ore şi opt minute. A fost o diferenţă mare de nivel între start şi sosire sau ai întâmpinat incidente în timpul cursei?
Dupa cum am spus, ideea s-a nascut în China. (Ar trebui să-i spun made in china?) Antrenam pe cineva pentru maratonul din New York, mă simţeam bine şi, de ce nu, mi-am spus să încerc maratonul de pe Marele Zid. Alergare pe zid este foarte dificilă. La început nu poţi depăşi pentru că zidul este foarte îngust şi treptele neuniforme. Publicul este aproape inexistent. Numai o treime din marathon se desfăşoară pe zid. Dar, una peste alta, a fost o experienţă plăcută.
În schimb, cursa din Chile din aprilie 2009 ţi-a ieşit în 3 ore şi 52 de minute. Cum a fost acolo?
Chile a fost o excursie foarte placută. Eu am alergat maratonul şi fiica mea a alergat 10 kilometri. Dupa cursă am vizitat podgoriile lor, care sunt încântătoare.
Maratonul din Grecia a urmat repede şi a fost organizat pe traseul pe care a alergat soldatul Philippides acum 2 500 de ani. Îmi închipui că a fost o cursă cu semnificaţie deosebită, însă cum a fost din punct de vedere sportiv?
Atena sau maratonul original a fost foarte dificil. Auzisem că este greu, dar nu am fost pregatit pentru el. Însă atmosfera de echipa a fost foarte bună. Soţia mea şi prietenul Dan Neacşu au reuşit să facă o atmosferă plăcută înainte de start. Ceea ce a fost foarte important, căci am un mare trac înaintea fiecărei curse.
Maratonul de la Casablanca, Maroc, a inclus un stagiu de pregătire special, cu o ascensiune pe masivul Kilimanjaro. Care dintre cele două curse a fost mai grea?
Maratonul din Casablanca nici nu ar fi trebuit să-l alerg. Am fost foarte aproape să alerg în deşertul Tunisiei, cu 3-4 luni înainte, dar cu 3 zile înainte de plecare m-am accidentat jucând baschet cu un prieten. Diagnosticul a fost rotulă fracturată. Frustrant este că nu ştiu cum s-a întâmplat. Aşa a aparut Casablanca, un maraton fără evenimente şi, din păcate, fără apă. Organizatori nu au asigurat apa necesară pe tot parcursul cursei.
Pe 20 februarie vei lua startul în maratonul din Antarctica. Cum şi unde te pregăteşti pentru el?
Acum aştept maratonul din Antartica. Plecarea este pe 20 februarie şi cursa pe 28. Am aşteptat doi ani să intru pe vapor, deci acum sunt în cantonament. Mă antrenez în Colorado, între ski şi alergare. Câteodata viaţa este o frumuseţe.
Maratonul care va încheia seria celor şapte va fi în Australia sau Noua Zeelandă. Ai putea fi primul român care încheie turneul Seven Continents, asta dacă alergi maratonul înaintea ultimei curse a lui Andrei. Când plănuieşti să mergi acolo?
Dacă totul merge bine în Antartica, atunci voi merge în Australia. Dar nu mă pot pronunţa încă. Să vedem cum mă simt. Aş vrea să fiu primul roman cu şapte maratoane pe şapte continente, dar nu vreau să fiu Philippides. Aşa că mă concentrez pe cursa din Antartica. Este foarte adevarat că Andrei a trezit în mine o nouă motivaţie, dar timpul meu de recuperare este ceva mai lung decât al lui. Oricum, performanţa lui de 8 maratoane într- un an este de invidiat. Este o adevărată plăcere să observ că avem o cursă între doi amatori care nu câştigă curse, ci doar le termină. Este o invitaţie pentru toată lumea. Totuşi, este posibil ca doi amatori să se „lupte”, pentru un record care nu va putea fi doborât de nimeni, ci doar egalat.
Eşti absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Constanţa şi ai fost permanent apropiat de sport. Totuşi, cum te descurci cu sesiunile de antrenament şi cu maratoanele în condiţii foarte diferite, ma refer la climă, teren, condiţii şi fusuri orare?
Fiind de profesie este de mare ajutor. De exemplu, acum alerg pe şosea foarte puţin, doar câteva săptămâni înainte de cursă. Din cauza genunchiului, aşa că prefer bicicleta, înotul. Partea grea pentru mine este că mai toate pregatirile le-am facut singur, şi singuratatea este dificilă. Killimanjaro a fost ceva de sine statator. Cred ca maratoanele m-au ajutat să-l termin. Tot ce pot spera este să câştig un maraton la categoria mea de vârstă, iar asta se va întampla într-un maraton mic.
