6.1 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăSpecialPetre Grigoraş „dă restartul“ echipei CFR Cluj

Petre Grigoraş „dă restartul“ echipei CFR Cluj

Petre Grigoraş este noul antrenor al echipei de fotbal CFR Cluj, după ce Mircea Rednic şi-a dat demisia şi a anunţat că nu va mai antrena niciodată în România.

Petre Grigoraş, care a pregătit echipa Oţelul Galaţi între 2006 şi 2009, reuşind o calificare pentru Cupa UEFA în sezonul 2007-2008, a fost confirmat în funcţie, duminică, de preşedintele clubului, Iuliu Mureşan.

Victoria cu scorul de 2-1 împotriva formaţiei Viitorul Constanţa, obţinută sâmbătă seară, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, nu l-a împiedicat pe Rednic să anunţe că pleacă de la CFR Cluj.

„Au fost primele trei puncte şi, totodată, şi ultimele”, a afirmat Mircea Rednic după meci, adăugând că nu i s-a cerut demisia. „Îmi dau eu demisia. Este o despărţire pe cale amiabilă. Nu m-am simţit trădat de jucători, de fapt nu de toţi. Nu mai antrenez niciodată în România. Am mai zis-o, dar acum chiar este definitiv. Sigur aşa voi face. Ne despărţim pe cale amiabilă, nu am ce să reproşez nici domnului Paszkany, nici jucătorilor. Eu am antrenat echipa, nimeni nu mi-a făcut echipa. (…) Am învăţat multe în aceste luni cât am stat la echipa asta. Mulţumesc suporterilor. Mi-aş fi dorit să stau pe bancă şi la meciul cu Steaua, dar asta e. A fost un mariaj care nu a reuşit”, a explicat Rednic.

La antrenamentul de miercuri, 7 august, o dispută dintre Rednic şi fundaşul Cadu a dus la excluderea temporară din lot a portughezului. Rednic i-a reproşat lui Cadu insubordonarea şi faptul că în meciul jucat de CFR Cluj cu FC Vaslui, terminat cu scorul de 4-0 pentru moldoveni, Cadu nu a avut reacţiile dorite şi „două goluri au trecut pe lângă el”.

Tehnicianul nu l-a inclus în lot pentru partida de sâmbătă cu Viitorul şi a explicat, ulterior, conflictul cu acesta: „Am avut şedinţă după meciul cu Vaslui şi el, marele Cadu, mi-a reproşat de ce i-am spus domnului preşedinte că l-am întâlnit la 12 noaptea prin oraş. Când m-am întâlnit cu el i-am spus că programul este până la 11.30. Noi ne-am întâlnit la ora 12.00. I-am spus că ori este cu mine ori… şi am văzut, a fost cu mine la Vaslui…”.

“Am luat şi decizia foarte grea de a înceta colaborarea pe cale amiabilă cu Mircea Red­nic, căruia nu pot decât să-i mulţumesc pentru ce a făcut la noi la echipă”, a spus Iuliu Mureşan, preşedintele CFR.

“Grigoraş e deja la Cluj. Eu sper foarte mult să restartăm echipa prin această măsură, asta am dorit, un restart, pentru că era necesară şi o limpezire a creierelor jucătorilor”, a mai spus Iuliu Mureşan. 

Cele mai citite

ANAF alocă 2 milioane de lei pentru un studiu destinat îmbunătățirii relației cu contribuabilii

ANAF intenționează să investească 2 milioane de lei într-o cercetare sociologică amplă, menită să analizeze și să îmbunătățească relația dintre Fisc și contribuabili, potrivit...

Fost fotbalist spaniol arestat pentru trafic de droguri! Jonathan Valle, implicat într-un scandal de amploare

Jonathan Valle, fost mijlocaș ofensiv care a jucat pentru echipe precum Malaga, Lugo și Leganes, a fost reținut de poliția spaniolă în cadrul unei...

FCSB, cu un pas în fazele eliminatorii din Europa League! Calcule pentru calificarea directă în optimi

FCSB a obținut un egal important împotriva lui Olympiacos, 0-0, în etapa a 5-a a Europa League, iar șansele de calificare în fazele eliminatorii...
Ultima oră
Pe aceeași temă