13.9 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăSpecialOmul de două puncte şi jumătate

Omul de două puncte şi jumătate

Ani de zile, atunci când aveam un meci de Cupa Davis la tenis, ne întrebam mereu cine va fi secundul lui Andrei Pavel în echipa noastră. Aproape de fiecare dată „Cneazul” nostru era omul de două puncte şi jumătate – victorii în cele două meciuri de simplu pe care le disputa, plus o contribuţie substanţială la dublu -, dar greul începea când era nevoie de cineva care să-l completeze pe Pavel pentru ca echipa noastră să mai ia acea jumătate de punct cu care România să învingă. Nu vreau să înşir numele jucătorilor care s-au perindat pe lângă Pavel… sunt prea mulţi şi, din păcate, prea neînsemnaţi pentru istoria echipei noastre.

Pavel s-a retras şi am crezut că va urma o perioadă neagră pentru noi, primul prilej fiind meciul de Cupa Davis cu Ucraina, un baraj extrem de important pentru noi pentru a rămâne printre forţele tenisului mondial. Din fericire, cu Pavel trecut pe banca suspinelor, ca antrenor-jucător, nu a fost aşa pentru că în locul lui l-am avut pe teren pe Victor Hănescu. De multe ori retras, tăcut, mai mereu în umbra lui Pavel în echipa de Cupa Davis, Hănescu a fost în weekendul trecut omul de care am avut nevoie, cel care a tras echipa după el în barajul din Grupa Mondială. Omul de două puncte şi jumătate.

Pentru noi însă o întrebare revine mereu şi obsesiv: cine este cel care îl poate susţine acum pe Hănescu şi poate face ca efortul acestuia să nu fie inutil? Adrian Ungur? Victor Crivoi? Horia Tecău? Marius Copil? Florin Mergea? Din câte se vede, variante, nume există, însă nici unul dintre cei de mai sus nu a dovedit până acum că el poate fi soluţia cea mai bună. Nu vom avea prea mult de aşteptat să-l vedem pe „locotenentul” lui Hănescu. Mai câteva luni până la barajul pentru Grupa Mondială şi rămâne să vedem dacă vreunul dintre cei de mai sus va confirma sau vom avea vreo surpriză.   

Bogdan Costea
Bogdan Costea
Bogdan Costea, sef departament Sport
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă