4.5 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialOlimpiada de la Londra, succes sau dezastru financiar?

Olimpiada de la Londra, succes sau dezastru financiar?

Organizarea Jocurilor Olimpice a avut un efect financiar pozitiv pentru Marea Britanie, în opinia celor mai mulţi locuitori ai Regatului Unit, relevă un sondaj publicat duminică de The Guardian.

Circa 55% din respondenţi au declarat că JO „au meritat” cele 9 miliarde de lire sterline investite în organizarea lor, în contextul în care ţara se afundă în recesiune mai adânc decât era prevăzut.

Doar 35% din cele 2.021 de persoane intervievate sunt de părere că JO – care au costat de patru ori mai mult decât primele estimări – au fost o „nebunie financiară”.

În pofida importantelor sume cheltuite într-o perioadă de austeritate, sondajul relevă că JO de la Londra au constituit „un factor reconfortant” pentru Marea Britanie. Cei mai entuziaşti s-au dovedit a fi galezii (86%), urmaţi de locuitorii din sud-estul ţării (61%), în timp ce doar 57% din londonezi aprobă cheltuielile pentru JO, potrivit sondajului.

Cu toate acestea, există şi păreri ale unor specialişti în economie care spun că de fapt totul a fost un dezastru financiar şi cele 14 miliarde de euro au fost practic aruncate.

Economistul Nouriel Roubini, laureat al premiului Nobel, cel care a prevăzut criza financiară mondială din 2008, este de părere că Jocurile Olimpice de la Londra sunt un adevărat „eşec economic” şi că ele au transformat capitala britanică într-un „oraş zombi”, informează Business Insider.

Cunoscutul profesor american a postat, duminică, mai multe mesaje pe reţeaua de socializare Twitter în legătură cu acest subiect, ele fiind retransmise de sute de alţi utilizatori.

„Autorităţile de reglementare britanice au speriat atât de tare oamenii înainte de Jocurile Olimpice încât Londra este un oraş pustiu: turiştii care nu vor să participe la Jocurile Olimpice au plecat, londonezii au plecat!”, a scris iniţial Roubini pe Twitter.

Acest mesaj a fost urmat, două minute mai târziu, de o nouă postare în care economistul american numea evenimentul care se desfăşoară în această perioadă la Londra ca fiind un „eşec economic”.

„Jocurile Olimpice sunt un eşec economic având în vedere faptul că Londra este în totalitate goală: hotelurile, restaurantele, străzile. Ei i-au speriat pe toţi cu avertismentele excesive cu privire la mulţimi”, a mai scris Roubini pe Twitter.

„Speriindu-i pe toţi să rămână în afara Londrei cu avertismentele privind numărul mare de persoane care se vor afla în oraş, Londra a rămas în totalitate goală, un oraş zombi”, a postat ulterior pe Twitter renumitul economist. Şi acest mesaj a fost transmis ulterior de peste 130 de persoane.

Roubini a explicat, de asemenea, că centrul capitalei Regatului Unit a fost pustiu în acest weekend.

„West End – care este foarte aglomerat în mod normal în orice sâmbătă noapte – a fost un spaţiu gol noaptea trecută: aproape că nu vedeai pe nimeni în teatre, baruri etc.”, a postat americanul.

Şi retailerii din capitala Marii Britanii au anunţat că vânzările şi clienţii le-au scăzut puternic de la începutul Jocurilor Olimpice, iar taximetriştii londonezi estimează  o scădere cu 20%-40% a veniturilor în această lună.

Steve McNamara, reprezentant al taximetriştilor, a catalogat, la rândul său, Jocurile Olimpice ca fiind „un dezastru complet”.  Text Box:

Cele mai citite

Record pe piața românească de artă: „Țărăncuță odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu, adjudecată pentru 365.000 de euro

Casa de Licitații Artmark a înregistrat un nou record pe piața românească de artă în cadrul celei mai recente licitații de iarnă. Opera „Țărăncuță...

ANM anunță prognoza meteo pentru sărbători și începutul anului 2025

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va evolua vremea în perioada sărbătorilor de iarnă și în primele săptămâni din 2025. Conform estimărilor realizate...

Republica Moldova: Guvernul Recean rămâne în funcție, după ce moțiunea de cenzură a eșuat

Moțiunea de cenzură înaintată de Blocul Comuniștilor și Socialiștilor împotriva Guvernului condus de premierul Dorin Recean a fost respinsă în Parlamentul Republicii Moldova. Doar 18...
Ultima oră
Pe aceeași temă