11.5 C
București
vineri, 8 noiembrie 2024

MR. K.O.

Lucian Bute, revenit la Montreal după o pauză de un an, a intrat ieri-noapte în ringul de la Centre Bell pe ritmurile melodiei „Where The Streets Have No Name”, a trupei U2, şi în uralele celor 13.682 de spectatori prezenţi în tribune.

„Mister K.O.” a acaparat centrul ringului încă din primele momente ale meciului şi l-a urmărit atent pe adversarul său. După primele două reprize, din cele 12 programate, Bute avea deja un mic avantaj la puncte în ciuda celor câteva bravade ale columbianului.
La mijlocul rundei a treia, Lucian Bute a expediat un upercut fulgerător de stânga care l-a trimis pe Miranda la podea, iar arbitrul de ring, Ernie Sharif, a decis să pună capăt luptei şi l-a declarat învingător pe român, în minutul 1 şi 22 de secunde.
Lucian Bute, în vârstă de 30 de ani, a rămas astfel neînvins în cariera de profesionist, cu 26 de victorii, dintre care 21 înainte de limită. În precedentul său meci, Bute îl învinsese pe mexicanul Librado Andrade, prin K.O. în repriza a patra (28 noiembrie 2009). Miranda este al treilea columbian învins de Lucian Bute, după Fulgencio Zuniga (13 martie 2009) şi Alejandro Berrio (19 octombrie 2007).

„Cu Miranda trebuia să atac”

Imediat după meci, Lucian Bute a declarat că nu l-a sub¬apreciat nici o clipă pe Miranda, dar că acesta nu a reprezentat o „sursă de îngrijorare” pentru el la meciul de la Centre Belle.
„Totul s-a desfăşurat aşa cum eu şi antrenorul Stéphan Larouche am prevăzut. Am lucrat la acest upercut în timpul pregă¬tirii din Florida. Când l-am lovit cu acest upercut, am simţit că s-a terminat. Cu Miranda trebuia să atac, nu doar să stau la contraatac, aşa că am luat controlul din prima repriză. În repriza a treia am văzut că voia să joace cu îndrăzneală şi am profitat de această deschidere a lui. Am spus că nu voi încerca să câştig prin K.O., dar nici nu-i voi lăsa ocazia să câştige înainte de limită”, a afirmat Lucian Bute.
Românul a ţinut să amintească faptul că părinţii săi au fost la meciul de la Montreal, ceea ce a contat foarte mult pentru el. „Tata a asistat la meci, dar mama nu. Ea nu a dorit niciodată să mă vadă boxând, ea a rămas în vestiar. Oricum prezenţa lor alături de mine a contat enorm”, a completat campionul mondial.
Antrenorul Stéphan Larouche a declarat că Bute a trăit „orgasmul de pugilist”. „I-am spus că a trăit orgasmul de pugilist făcând K.O. un adversar cu un upercut. Lăsând gluma la o parte, sunt foarte mulţumit, deoarece el a muncit foarte mult”, a declarat Larouche.

CU CENTURA PE MASĂ

Bute a câştigat ultimele patru din cinci meciuri înainte de final:

Alejandro Berrio
(în repriza a 12-a)
William Joppy (în repriza a 11-a)

Fulgencio Zuniga
(în repriza a 4-a)

Librado Andrade
(în repriza a 4-a).
Doar Andrade, la prima întâlnire cu Bute, reuşise să rămână în ring 12 reprize.

Cele mai citite

Radu Drăgușin, ținta criticilor după meciul cu Galatasaray! Englezii îl consideră vinovat pentru golul decisiv al lui Osimhen

Radu Drăgușin, fundașul român de 21 de ani al lui Tottenham Hotspur, a fost aspru criticat de presa engleză după meciul pierdut de echipa...

Bătaie mare pentru Andrei Rațiu! După Barcelona, și Bayer Leverkusen îl urmărește pe fundașul român

Andrei Rațiu, fundașul român de 26 de ani de la Rayo Vallecano, atrage tot mai multă atenție în Europa, iar prestațiile sale din La...

China aprobă un program masiv de refinanțare a datoriilor locale pentru a combate încetinirea economică

China a dat undă verde unui program de refinanțare a datoriilor autorităților locale în valoare de 836 miliarde de dolari, într-o mișcare menită să...
Ultima oră
Pe aceeași temă