UPDATE:Sportivul Răzvan Martin a câştigat, marţi, medalia de bronz, în finala categoriei 69 de kilograme, a cincea pentru delegaţia României, la Jocurile Olimpice de la Londra.
Echipa feminină de gimnastică a României a câştigat medalia de bronz în concursul pe echipe la Jocurile Olimpice de la Londra. Aceasta este cea de-a patra medalie pe care ţara noastră o obţine la ediţia din 2012 a Jocurilor Olimpice.
România nu a intrat prea bine în concurs, la paralele, cea mai mare notă abia trecând de 14.000. Cu un total de 41.465 puncte, tricolorele se clasau pe locul 6, după prima rotaţie, SUA fiind lider, la aproape 7 puncte diferenţă, China, Rusia, Canada şi Italia.
La bârnă, situaţia s-a schimbat radical, Iordache şi Ponor având note mult mai bune decât în calificări, dar şi încurajări puternice din partea suporterilor şi a altor componenţi din delegaţia olimpică. România a acumulat 44.699 puncte la bârnă şi, după rotaţia a doua, cu 86.714 puncte, a urcat pe locul 5, după SUA, la 6 puncte distanţă, Rusia, China şi Canada.
Solul a readus şi zâmbetul pe feţele gimnastelor noastre, care au reuşit o evoluţie excelenţă, în aplauzele asistenţei. Au mai recuperat două locuri, 131.414, pe 3, după SUA şi Rusia.
La ultimul aparat, sărituri, România a reuşit să se menţină, fără ratări, iar cu un total de 176.414 a cucerit medalia de bronz, la fel ca la ediţia din 2008.
Notele obţinute de gimnastele antrenate de Octavian Bellu şi Mariana Bitang, în finala olimpică sunt următoarele:
Paralele – Diana Bulimar 14.066, Diana Chelaru 13.633, Larisa Iordache 13.766
Bârnă – Diana Bulimar 14.533, Larisa Iordache 15.300, Cătălina Ponor 15.416
Sol – Diana Bulimar 14.700, Cătălina Ponor 14.800, Sandra Izbaşa 15.200
Sărituri – Larisa Iordache 14.800, Cătălina Ponor 15.100, Sandra Izbaşa 15.100.
Clasamentul finalei olimpice pe echipe este următorul: 1. SUA 183.596 puncte, 2. Rusia 178.530, 3. România 176.414, 4. China 174.430, 5. Canada 170.804, 6. Marea Britanie 170.495, 7. Italia 167.930, 8. Japonia 166.646.
În calificări, echipa României s-a clasat pe locul 4, cu un punctaj total de 176.264 puncte, după SUA, Rusia şi China.
Gimnastele românce mai sunt calificate în patru finale olimpice – sol, bârnă, sărituri şi individual-compus, după cum urmează: Individual-compus: Larisa Iordache – locul 9 în calificări (57.800 puncte), Sandra Izbaşa – locul 11 (57.532); Sol – Sandra Izbaşa – locul 2 (15.066), Cătălina Ponor – locul 7 (14.600); Bârnă – Cătălina Ponor – locul 7 (15.033), Diana Bulimar – locul 8 (14.866); Sărituri – Sandra Izbaşa – locul 2 (15.316).
Finalele olimpice feminine sunt programate astfel: individual-compus (2 august, 18.30), sărituri (5 august, 16.00), paralele (6 august, 16.00), bârnă şi sol (7 august, 16.00).