Este deja la mintea cocoşului că atribuirea organizării unor competiţii sportive internaţionale unei ţări reprezintă în primul rând cel mai simplu şi mai eficient mijloc pentru respectivul stat să-şi facă publicitate în toate domeniile, nu numai în sport. Este unul dintre principalele motive pentru care, cu cât o competiţie este de anvergură mai mare, cu atât bătălia pentru obţinerea organizării este mai aprigă. Am văzut uriaşul impact pe care l-a avut organizarea Cupei Mondiale la fotbal de către Africa de Sud. „Am apărut pe harta lumii” a fost sintagma cel mai des uzitată, în timpul şi după marele eveniment, de africani, indiferent că a fost vorba de oameni de rând sau de oficialităţi ale statului. Din păcate, la noi se poartă ochelarii de cal. Nimeni dintre mai-marii României, care au putere de decizie, nu pare a vedea avantajele pe care le aduce, treabă deja verificată şi răsverificată, organizarea în propria ogradă a unei competiţii internaţionale sportive. Dovada cea mai grăitoare este dezinteresul cu care a fost abordată şi ulterior abandonată organizarea Jocurilor Mării Negre la Constanţa, competiţie programată iniţial în această vară, la care ar fi trebuit să participe în jur de 3.000 de sportivi din 12 ţări, Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Rep. Moldova, Rusia, Serbia, Ucraina, Turcia şi, evident, România. După ce mai-marii sportului s-au chinuit să obţină dreptul de a aduce întrecerile la noi, boşii finanţelor n-au mai dat bani pentru organizare. Şi nu a fost vorba de sute de milioane de euro, ca pentru întrecerile de mare anvergură gen jocurile olimpice sau campionate mondiale, ci de 4,3 milioane de euro, pentru a făţui infrastructura deja existentă. Iată cum, nemaivorbind de câştigul sportului românesc, în loc să ieşim în faţă pe harta Europei, nu ca africanii, pe cea a lumii, să ne îmbunătăţim imaginea şi să aducem turiştii pe litoralul nostru, ne-am făcut de râs evidenţiindu-ne prin neputinţă şi neseriozitate.