3.1 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialIlie Savu, fosta legendă a Stelei, a murit

Ilie Savu, fosta legendă a Stelei, a murit

Primul portar din istoria Stelei a decedat în noaptea de luni spre marţi, în Spitalul Militar Central, potrivit gsp.ro.

Fosta legendă a Stelei, Ilie Savu, a fost diagnosticat cu ciroza hepatică în ultima fază, boală care l-a doborât noaptea trecută.

Ilie Savu s-a născut la 9 ianuarie 1920, la Cornăţelu, judeţul Dâmboviţa. La început a jucat pe postul de atacant, apoi a apărat poarta echipelor Petrolul Ploieşti (1934-1936), Venus Bucureşti (1937-1942), Corvinul Deva (1943-1947) şi CCA/Steaua Bucureşti (1947-1950). A jucat şi pentru echipa naţională de juniori în două partide.

A început cariera de antrenor la Steaua, formaţie pe care a condus-o, cu întreruperi, în perioada 1953-1967, câştigând campionatul şi de patru ori Cupa României (trofeu cucerit de două ori şi ca jucător). Pe plan internaţional, a reuşit rezultate remarcabile precum 5-1 (acasă) şi 4-3 (în deplasare) cu Luton Town, 1-1 cu Arsenal Londra şi 3-3 cu Sheffield United (ambele în Anglia). A mai pregătit Corvinul Hunedoara (pe care a promovat-o de două ori) şi Gloria Bistriţa.

În 1956, sub conducerea lui Ilie Savu, Steaua a cucerit cel de-al patrulea titlu de campioană. În perioada 1965-1967, Ilie Savu a revenit ca tehnician al echipei din Ghencea, cînd a mai cucerit două Cupe ale României.

Ilie Savu s-a numărat printre întemeietorii clubului clubului militar, înfiinţat în 1947. A fost apoi, pe rînd, antrenor şi conducător, pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu – Dej şi a lui Nicolae Ceauşescu. În urmă cu 5 ani a primit gradul de general locotenent al Armatei Române, el luptînd efectiv în Cel de-al Doilea Război Mondial, cînd a şi fost rănit pe cîmpul de luptă.

 

Cele mai citite

Lavrov va conduce delegația rusă la summitul G20, în locul lui Putin

Curtea Penală Internațională a emis în martie 2023, un mandat de arestare pe numele lui Putin Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov va conduce delegația rusă...

România atinge cel mai mare preț al energiei din 2024, pe fondul producției scăzute de energie regenerabilă

Scăderea producției de energie solară, cauzată de lipsa luminii solare, a dus la un deficit de producție, ceea ce a crescut semnificativ prețul energiei România...

George Simion a întrerupt dezbaterea Antena 3 CNN de la Parlament. Ce spune despre legăturile cu Rusia și ofițerii GRU

Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a întrerupt, marți seara, dezbaterea Antena 3 CNN de la Parlament. Acesta a fost întrebat de jurnaliștii...
Ultima oră
Pe aceeași temă