2.5 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSpecialHagi: Mutu să mă invite la o masă după ce îmi depăşeşte...

Hagi: Mutu să mă invite la o masă după ce îmi depăşeşte recordul de goluri la naţională

Fostul căpitan al echipei naţionale, Gheorghe Hagi, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că atacantul Adrian Mutu trebuie să îl invite la o masă după ce îi depăşeşte recordul de 35 de goluri marcate pentru prima reprezentativă, citează Mediafax.

„Când Mutu marchează şi mă depăşeşte trebuie să mă invite, să îmi dea o masă. Dacă tot mă depăşeşte să dea şi el o masă, să comentăm golurile. E foarte bine pentru că cei tineri au un exemplu, o motivaţie. Iar cea mai mare motivaţie e să-l depăşeşti pe celălalt. Sperăm să depăşească recordul, cu cât mai repede cu atât mai bine. Exemplul crează apoi o nouă motivaţie şi tot aşa în continuare. O să vină apoi fi-miu, iar fi-miu o să îi depăşească el pe toţi. Glumesc, bineînţeles că glumesc”, a afirmat zâmbind Gheorghe Hagi.

Fostul fotbalist nu a dorit să spună dacă golurile sale marcate la mai multe ediţii ale turneelor finale contează mai mult decât cele înscrise de Adrian Mutu în preliminarii sau amicale. „Eu am fost un jucător foarte bun, Mutu e şi el un jucător foarte bun. Pentru mine lucrul ăsta este foarte clar. El este un lider, când a venit la echipa naţională a făcut-o cu plăcere, a dat totul. Lucrurile mai puţin bune pe care le-a făcut le ştie el, el ştie cum a greşit şi de ce a greşit. În rest, Mutu e un mare fotbalist al României şi trebuie respectat”, a explicat actualul tehnician.

Retras din activitate în 2001, Gheorghe Hagi deţine în momentul de faţă recordul celor mai multe goluri marcate pentru echipa naţională, 35 în 125 de partide. Actualul atacant al primei reprezentative, Adrian Mutu, mai are nevoie de doar trei goluri pentru a egala recordul lui Hagi, el marcând până acum de 30 de ori în cele 69 de meciuri disputate în tricoul echipei naţionale a României.

Adrian Mutu face parte din lotul echipei naţionale a României care, miercuri, de la ora 21.30, la Serravalle, întâlneşte selecţionata statului San Marino într-o partidă amicală.

Cele mai citite

Macron vrea să aducă trupe de menținerea păcii în Ucraina

Președintele Franței, Emmanuel Macron, va discuta cu prim-ministrul polonez, Donald Tusk, posibilitatea desfășurării unei forțe de menținere a păcii în Ucraina, relatează Politico. Întâlnirea...

UE dă noi sancțiuni ce vizează în special „flota fantomă” a Rusiei

Ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene au convenit miercuri asupra celui de-al 15-lea set de sancţiuni împotriva Rusiei în legătură cu războiul său de...

Austria: „Liber” pentru anchetarea liderului Partidului Libertăţii (FPO), Herbert Kickl

Parlamentul austriac a aprobat miercuri ridicarea imunităţii liderului Partidului Libertăţii (FPO), Herbert Kickl, la cererea Parchetului, care doreşte să-l ancheteze pentru o presupusă mărturie...
Ultima oră
Pe aceeași temă