Gigi Becali nu vrea să-l vadă pe Victor Piţurcă aducând prea uşor puncte în tolba Universităţii Craiova. Când oltenii se obişnuiseră deja cu gândul că vor lua trei puncte la masa verde în faţa Pandurilor, Gigi Becali a intrat pe fir şi a pus umărul la stingerea litigiului dintre gruparea gorjeană şi Dinamo, potrivit Realitatea.net.
Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, miercuri, că el a fost cel care le-a cerut oficialilor dinamovişti să reeşaloneze datoria pe care cei de la Pandurii Târgu Jiu o aveau în urma transferului lui Ilie Iordache şi a subliniat că i-a împrumutat lui Marin Condescu 50.000 de euro pentru a-l ajuta să plătească prima rată. Scopul lui Becali a fost ca partida dintre Universitatea Craiova şi Pandurii să se dispute şi ca Ştiinţa să nu obţină trei puncte la masa verde, unde urma să câştige cu 3-0.
„Condescu a venit la mine la palat şi mi-a zis să-l ajut. Eu l-am sunat pe finul meu Borcea şi i-am zis să-i reeşaloneze datoria. I-am zis lui Borcea că-i dau eu banii dacă nu-i primeşte într-o săptămână de la Condescu. Acum, Pandurii trebuie să plătească 100.000 de euro pe lună. Era vorba ca Pandurii să cedeze jucători sau să dea banii. A rămas ca să dea banii. Din prima rată de 100.000 de euro, Condescu avea numai 50.000 de euro şi i-am dat eu diferenţa, numai ca Pandurii să joace cu Craiova. Nu-mi convine ca Universitatea să câştige cu 3-0, poate ajung în Europa League”, a spus Gigi Becali, la GSP TV.