4.1 C
București
miercuri, 11 decembrie 2024
AcasăSpecialFranţa - Anglia 1-1! REMIZĂ în meciul de la Doneţk

Franţa – Anglia 1-1! REMIZĂ în meciul de la Doneţk

Echipele de fotbal ale Franţei şi Angliei au terminat nedecis, 1-1 (1-1), luni, la Doneţk, într-un meci Grupa D la EURO 2012. Englezii au deschis scorul prin fundaşul Joleon Lescott (30), Franţa egalând prin Samir Nasri (39), potrivit Agerpres.

Franţa a dominat prima repriză a partidei cu Anglia şi a avut prima ocazie, prin Nasri, care a tras pe lângă poarta colegului său Joe Hart (11). Anglia putea deschide scorul în min. 15, când Young i-a dat o pasă strălucită lui Milner, acesta l-a driblat pe Lloris, dar a trimis din unghi pe lângă poarta goală. Cabaye (16) l-a testat şi el de la distanţă pe Harte, iar jocul a continuat să curgă spre poarta echipei antrenate de Roy Hodgson.

Pe acest fond, Anglia a reuşit să înscrie, în min. 30, prin fundaşul Lescott, care a marcat cu capul din careul mic, la centrarea lui Gerrard, din lovitură liberă. Franţa replicat prin Diarra, care a ratat de două ori la aceeaşi fază (35), mai întâi lovitura sa de cap a fost respinsă de Hart, după care mijlocaşul francez a reluat pe lângă poartă. În cele din urmă ”Les Bleus” au reuşit egalarea, prin Nasri, cu un şut de la marginea careului (39).

Partea secundă a fost modestă, cu un joc lipsit de spectaculozitate, în care niciuna din cele două formaţii nu a riscat şi nici nu a reuşit prea multe. O fază notabilă s-a petrecut în min. 65, când Benzema a tras de la circa 25 de metri, în braţele lui Hart. Goalkeeper-ul englez a fost la post şi în min. 75, la şutul din unghi al lui Ribery. Dominarea francezilor s-a accentuat şi elevii lui Blanc au ratat o nouă situaţie, prin Cabaye (81), al cărui şut a fost deviat de Welbeck. Ultimele ocazii ale meciului au fost cele ale lui Benzema, un şut la poartă respins de Gerrard (85) şi altul prins de Hart (90+3).
Un rezultat care a mulţumit ambele echipe, la capătul unui joc sub aşteptările spectatorilor şi specialiştilor.

Min 90+3 – Finalul meciului

Min 90+3 – Benzema trage de la 30 de metri, dar mingea este respinsă de Hart.

Min 90+1 – S-a intrat în prelungiri.

Min 90 Danny Welbeck îi lasă locul lui Theo Walcott.

Min 87 – Englezii se apără cu aproape toată echipa. Francezii par mai decişi să cîştige acest meci, fiind echipa mai proaspătă pe acest final de meci.

Min 86 – Milner centrează în faţa porţii, Mexes respinge în corner.

Min 85 – Benzema trimite spre vinclul porţii lui Hart, Gerrard respinge în corner.

Min 84 – Dublă schimbare la Franţa! Ies Malouda şi Cabaye, intră Ben Arfa şi Martin.

Min 82 – Centrarea lui Young se opreşte în braţele lui Lloris

Min 81 Franţa are trei cornere consecutive!!! Anglia scapă cu bine.

Min 80Cabaye şutează de la 25 de metri, mingea se ducea în poartă, dar Welbeck are o intervenţie foarte bună şi deviază mingea în corner.

Min 79 – Ribery acuză un cot în figură după un duel cu Johnson

Min 79Scott Parker îi lasă locul lui J. Henderson.

Min 77 Oxlade Chamberlain iese, în locul său intră J. Defoe.

Min 75 Ribery îi fură mingea lui Lescott, trimite la colţul scurt, dar Hart reţine în 2 timpi.

Min. 71 – Ashley Young vede galben după un fault la Benzema.

Min. 69 – Parker blochează din plonjon o minge puternică şutată de Malouda.

Min. 67:
Franţa forţează


Min. 66
– Glen Johnson trimite un şut puternic de la 25 de metri, mingea se duce în peluză.

Min. 65
– Un-doi Nasri-Benzema, la 20 de metri de poartă, ultimul trage puternic, dar mingea se duce pe centrul păorţii şi Hart reţine.

Min. 61 – Mexes respinge o centrare în corner.

Min. 61: meciul e din nou foarte echilibrat

Min. 58: Johnson pătrunde superb pe dreapta, dar Ribéry, retras în defensivă, îl blochează pe fundaşul englez

Min. 54 – Young este surprins în offside la o pasă în adânceime a lui Lescott.

Min. 51 – Glen Johnson este deposedat în careul Franţei de Evra.

Min. 49 – Milner pasează riscant spre Hart, dar portarul lui City reuşeşte să reţină.

Min. 46 – A început a doua repriză.

Min. 45+1 – Finalul primei reprize.

Min. 44 – Hart îl blohează pe Benzema, care intră în viteză în careul Angliei

Min. 40 – Gerrard îl deposedează pe Ribery acordă corner.

Min. 39 – GOL FRANŢA!
Ribery întoarce pentru şutul lui Nasri
de la 18 metri, iar jucătorul lui City trimite plasat şi îl învinge pe Hart.

Min. 35 – Diarra trimite cu capul spre poartă, Hart respinge spectaculos, mingea ajunge la Ribery, care recentrează cu capul, iar Diarra trimie pe lângă poartă din 6 metri.

Min. 34 – xx Oxlade Chamberlain primeşte cartonaşul galben

Min. 30 – GOL ANGLIA! Gerrard centrează din lovitură liberă, iar Lescott, scăpat dim marcaj, trimite în plasă de la 6 metri.

Min. 26 – Debuchy centrează de pe dreapta, Hart reţine fără probleme.

Min. 20 – Milner şi Johnson centrează pe rând din flancul drept, dar mingea se duce în aut.

Min. 16 – Hart prinde în doi timpi şutul lui Cabaye

Min. 15 – Parker îl lansează perfect pe Milner, dar mijlocaşul lui City trimite pe lângă poartă după ce îl driblează şi pe Lloris

Min. 12 – Nasri trage pe lângă poartă de la 16 metri

Min. 10 – Johnson îl blochează pe Ribery şi se dictează corner.

Min. 7 – A. Cole îl faultează pe Nasri în banda dreaptă.

Min. 5 – Francezii beneficiază de prima lovitură de colţ a partidei.

Min. 3 – Oxlade îl deposedează pe Rami în banda dreaptă, dar nu îi poate pasa lui Welbeck în centrul careului.

Min. 2 – Welbeck este surprins în offside.

Min. 1 – A început partida.

ECHIPELE DE START:

Franţa (4-5-1): Lloris – Debuchy, Rami, Mexes, Evra – Nasri, Cabaye, A. Diarra, Malouda, Ribery – Benzema

Rezerve: Mandanda, Carrasso, Reveillere, Koscielny, Clichy, Valbuena, Matuidi, Menez, M’Vila, Martin, Ben Arfa, Giroud

Anglia (4-4-1-1): Hart – G. Johnson, Terry, Lescott, A. Cole – Milner, Gerrard, Parker, Oxlade – Chamberlain – Young – Welbeck

Rezerve: Green, Butland, Baines, Jones, Jagielka, Walcott, Henderson, Downing, Carroll, Defoe

 

EURO 2012. Franta întâlneşte astăzi, de la ora 19:00, pe Donbas Arena din Doneţk, echipa Angliei, în  într-unul dintre cele mai interesante meciuri din faza grupelor la EURO 2012, competiţie găzduită de Polonia şi Ucraina în perioada 8 iunie – 1 iulie, potrivit Agerpres.

Franţa nu a pierdut până acum în faţa Angliei la Campionatul European. ”Les Bleus” au eliminat Anglia din preliminarii la ediţia din 1964, au terminat la egalitate, 0-0, în faza grupelor turneului finală în 1992 şi au câştigat cu cu 2-1 în 2004, în Portugalia.

Franţa este fără înfrângere în ultimele cinci meciuri directe cu Anglia, din care a câştigat ultimele trei. Ultimul eşec datează din 1997, la Montpellier, în ”Tournoi de France”.

De la dezastruosul parcurs de la Cupa Mondială din 2010, căruia i-au urmat alte două eşecuri, Franţa a reuşit o serie de 21 de meciuri fără înfrângere, dintre care 15 au fost victorii.

Dacă englezii stau rău în bilanţul meciurilor cu francezii la EURO, situaţia se schimbă la meciurile pentru Cupa Mondială, unde selecţionata Albionului a câştigat în faţa Franţei la turneele din 1966 şi 1982.

După eşecul suferit în faţa Franţei pe Wembley, într-un meci amical jucat în noiembrie 2010, Anglia a pierdut doar unul din cele 12 meciuri susţinute, cu 2-3 cu Olanda, un amical în februarie anul acesta.

La patru din ultimele şase ediţii ale EURO, Anglia a trecut de faza grupelor, dar au obţinut doar 6 victorii în 21 de meciuri.

Anglia nu poate conta încă pe Rooney (suspendat), după ce i-a pierdut pe Lampard, Cahill şi Barry. M’Vila este incert la francezi, iar Benzema, Diarra şi Evra au avut şi ei probleme medicale recent.

Meciul de luni dintre Franţa şi Anglia, din Grupa D a competiţiei, va fi arbitrat de italianul Nicola Rizzoli.

Echipele probabile:

Franţa: Lloris – Debuchy, Mexes, Rami, Evra – Cabaye, Alou Diarra, Malouda – Nasri, Benzema, Ribery. Selecţioner: Laurent Blanc.

Anglia: Hart – Glen Johnson, Terry, Lescott, Ashley Cole – Milner, Gerrard, Scott Parker, Stewart Downing, Ashley Young – Danny Welbeck. Selecţioner: Roy Hodgson.

Meciul dintre Franta şi Anglia se va disputa luni, 11 iunie, de la ora 19:00. Partida va fi transmisă pe TVR 1 şi LIVETEXT pe romanialibera.ro

 

Cele mai citite

România, în centrul deciziilor economice la Bruxelles

România primește o perioadă extinsă de ajustare fiscală de 7 ani România se numără printre cele cinci state membre cărora li s-a aprobat o perioadă...

Bursa de Valori București explorează înființarea unei burse la Chișinău, alături de statul moldovenesc

Acest demers ar putea marca un moment crucial pentru integrarea economică regională și pentru atragerea de investiții în Republica Moldova Bursa de Valori București (BVB)...

Banca Mondială: Sărăcia extremă la nivel global revine la nivelurile dinaintea pandemiei

Regiunile cele mai afectate de sărăcie în ultimii ani sunt Orientul Mijlociu și Africa de Nord Banca Mondială a publicat noile estimări privind sărăcia globală,...
Ultima oră
Pe aceeași temă