20.4 C
București
miercuri, 18 septembrie 2024
AcasăSpecialFOTO Rapid a învins...în tribune

FOTO Rapid a învins…în tribune

Cei 27.000 de spectatori prezenţi, joi seara, pe Naţional Arena, la meciul de Europa League Rapid – PSV (1-3) au făcut ca înfrângerea să fie mai suportabilă pentru giuleşteni.

Fanii i-au aclamat prelung pe Pancu şi compania înainte de meci, i-au încurajat în momentele grele, au izbucnit frenetic la golul lui Alexa şi au avut forţa să-şi aplaude favoriţii şi după finalul meciului.

Galeria Rapidului a avut o coregrafie specială la acest meci. Peluza Sud, ”înarmată” cu fulare şi bannere vişinii, a ridicat în minutul 1 al jocului o mare de cartoane care, puse împreună, au redat iniţialele FCRB – Fotbal Club Rapid Bucureşti. De asemenea, suporterii au limitat numărul înjurăturilor la adresa rivalelor Steaua şi Dinamo, concentrându-se asupra scandărilor pentru propria echipă.  

Poate cel mai frumos moment al serii a fost prima intonare (din cele trei) a imnului Rapidului, când tot stadionul s-a ridicat în picioare şi a cântat. Ironia face ca Rapidul să nu aibă nevoie în Grupa C să fie ”peste tot acasă”, ci mai degrabă să reuşească mai des ce a făcut în deplasarea de la Hapoel, adică să câştige.

Claudiu Berbece
Claudiu Berbece
Claudiu Berbece, reporter Rl online
Cele mai citite

Legenda fotbalului italian, Salvatore Schillaci, a murit la 59 de ani

Salvatore „Toto” Schillaci, eroul Italiei de la Campionatul Mondial din 1990, a murit la vârsta de 59 de ani, după o lungă luptă cu...

Copil în vârstă de patru ani, snopit în bătaie de un vecin. Micuțul a ajuns în stare gravă la spital

Un copil de patru ani, din municipiul Adjud, a ajuns la spital în stare gravă, marţi, după ce a fost bătut de un bărbat...

VIDEO. Pescobar, sponsor pentru Miriam Bulgaru. Paul Nicolau îi va acorda 30.000 de euro pe an

Paul Nicolau, cunoscut sub numele de Pescobar, a decis să acorde o sponsorizare anuală de 30.000 de euro tenismenei Miriam Bulgaru, după ce aceasta...
Ultima oră
Pe aceeași temă