2.6 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialFlacăra olimpică a ajuns la Bucureşti

Flacăra olimpică a ajuns la Bucureşti

Flacăra olimpică, ce va arde pe ­timpul Festivalului Olimpic al Tineretului European din Braşov (17-22 ­februarie), a sosit duminică pe Aeroportul Otopeni din Capitală, adusă de o delegaţie din care au făcut parte Octavian Morariu, preşedintele COSR, Nicolae Bănicioiu, ministrul Tineretului şi Sportului, George Scripcaru, primarul oraşului Braşov.

Flacăra olimpică, simbol al olimpiadelor moderne, a fost aprinsă sâmbătă de la razele soarelui pe stadionul de marmură Panathenaic din Atena, în prezenţa oficialilor greci şi români, şi a fost transportată apoi cu avionul, cu ajutorul unui lămpi speciale, la Bucureşti.

Preşedintele COSR, Ocavian Morariu, a intrat în Salonul oficial al aeroportului purtând lampa cu flacăra olimpică ce va arde în timpul FOTE 2013.

„Este o foarte mare bucurie, o foarte mare onoare şi o foarte mare mândrie să aducem flacăra olimpică în România. Pentru prima oară flacăra olimpică s-a aprins pentru România, pe vechiul stadion olimpic, ieri la Atena, cu ocazia unei ceremonii foarte emoţionante.

Suntem evident bucuroşi, dar în acelaşi timp ştim că avem o misiune foarte grea de îndeplinit. Peste două săptămâni încep jocurile şi va trebui să ne ridicăm la înălţimea aşteptărilor, nu numai a celor de aici, dar şi a prietenilor noştri din lumea olimpică. Mulţumim tuturor celor care s-au implicat în acest mare proiect. Am alcătuit cu toţii o echipă mare, care lucrează de ceva vreme la acest proiect şi suntem, pe de o parte, încrezători, pe de altă parte foarte motivaţi pentru ca el să reuşească“, a declarat preşedintele Octavian Morariu la aeroport.

După această declaraţie, oficialii au părăsit aeroportul şi s-au îndreptat către sediul COSR, unde va fi aprinsă torţa olimpică, cu prilejul unei ceremonii speciale.

Flacăra olimpică va fi expusă într-un loc special, pe esplanada din faţa sediului COSR de duminică până pe 9 februarie, după care va fi purtată de o ştafetă spre Braşov. Torţa olimpică va ajunge la Braşov pe 17 februarie, când va avea loc festivitatea de deschidere a Festivalului Olimpic al Tineretului European.

Flacăra olimpică va arde pentru prima oară la o competiţie din România, cu prilejul FOTE 2013, ce se desfăşoară sub auspiciile CIO.

Sabrerul Rareş Dumitrescu şi antrenorul lotului naţional masculin de sabie, Mihai Covaliu, medaliaţi cu argint la JO de vară de la Londra 2012, fac parte din ştafeta ce va purta torţa olimpică la Braşov, pe 17 februarie, înainte de ceremonia de deschidere a Festivalului Olimpic al Tineretului European, ediţia de iarnă 2013.

Competiţiile sportive au loc în intervalul 17-22 februarie la ­bazele sportive din localitatea Râşnov, ­unde vor avea loc săriturile cu schiurile, în staţiunea Predeal, unde se vor desfăşura întrecerile la schi fond şi snowboard, în staţiunea Poiana Braşov, care va găzdui con­cursurile de patinaj artistic, short-track şi schi alpin, ­Patinoarul Olimpic din Braşov va găzdui turneul de hochei, iar la Cheile Grădiştei se desfăşoară competiţiile de biatlon.

Cele mai citite

Florinel Coman ar putea deveni coleg cu Dani Carvajal la Al-Gharafa!

Florinel Coman, transferat recent la Al-Gharafa, ar putea să-l aibă ca viitor coleg pe Dani Carvajal, unul dintre cei mai apreciați fotbaliști ai anului...

Darius Olaru, aproape de un transfer la Genoa! Clauza de reziliere de 5 milioane de euro poate fi achitată

Darius Olaru, căpitanul FCSB, ar putea părăsi campioana României în această iarnă, după ce Genoa, clubul din Serie A preluat recent de Dan Șucu,...

Alegerile prezidențiale ar putea avea loc pe 25 martie 2025 primul tur, 6 aprilie 2025 al doilea tur

Noul Executiv va adopta calendarul pentru alegerile prezidentiale în prima ședință de guvern din ianuarie 2025, potrivit Pro TV. Conform surselor Știrilor PRO TV, liderii...
Ultima oră
Pe aceeași temă