Pare de-a dreptul incredibil dar, dupa zece ani de cand a fost inchis pentru ca era considerat pericol public, bazinul acoperit de sarituri in apa din cadrul Complexului National Sportiv "Lia Manoliu" din Bucuresti, singura incinta de acest gen din Capitala, se afla in plin proces de reparatie. Potrivit estimarilor lui Paul Diaconu, actualul director general coordonator al CNSB, al treilea de la reinfiintarea Ministerului Tineretului si Sportului, saritorii in apa se vor putea antrena din nou in bazin in preajma Craciunului.
Dupa ce ani de zile predecesorii sai nu au vorbit decat de demolarea bazinului de sarituri in apa si construirea altuia nou, Paul Diaconu a aruncat "bomba". Bazinul poate fi reparat si reintrodus in circuitul sportiv in preajma sarbatorilor de Craciun din acest an. Noul sef al CNSB afirma ca poate sa realizeze in aproximativ trei luni ceea ce n-au reusit predecesorii sai in atata amar de vreme.
Optimismul lui Paul Diaconu se bazeaza pe ultima expertizare a incintei. "Potrivit ultimei expertize tehnice, cladirea a fost incadrata la gradul al treilea de risc, adica la fel cu peste 70 la suta din blocurile din Bucuresti, ceea ce inseamna ca nu este nici un pericol sa se darame. Pentru o mai buna intelegere a situatiei vreau sa mentionez ca la gradul patru sunt incluse cladirile noi, cele cu risc crescut de demolare, cu bulina rosie, incadrandu-se la gradul unu de risc", a precizat seful CNSB. "Prin urmare, structura de rezistenta permite reparatii. si ne-am apucat de lucru.
Potrivit unei analize atente la fata locului, am constatat ca principala problema care a stat la baza ruinarii bazinului de sarituri in apa a fost gradul mare de deteriorare a acoperisului si implicit a tavanului. Astfel din cauza infiltratiilor tot mai mari de apa au fost distruse platformele, instalatiile de incalzire si sistemele de ventilatie. Din acest motiv am inceput cu repararea acoperisului si izolarea tavanului. Urmeaza schimbarea geamurilor (n.r. – doi pereti uriasi de geamuri cu tamplarie metalica ruginita), caloriferelor si asa mai departe", a mai spus Diaconu.
Apa in bazinul de sarituri
O verificare extrem de importanta a fost realizata zilele trecute la cuva bazinului pentru sarituri. Pentru prima data dupa zece ani de abandon aceasta a fost umpluta cu apa pentru a se constata daca curge pe undeva. Surpriza, cuva este buna si nu necesita decat o renovare superficiala. "Norocul nostru a fost ca vana pentru umplerea cuvei cu apa a ramas intepenita in pozitia deschis, pentru ca altminteri nimeni n-ar fi putut s-o deblocheze. Am mai facut probe la instalatiile de filtrare, incalzire si de recirculare a apei si, spre bucuria noastra, dupa atata amar de vreme, au functionat. Vom descoperi pe parcurs ce mai poate fi reparat", ne-a spus la randul sau Ion Cojocaru, director administrativ al bazinelor din cadrul CNSB. In ciuda premiselor favorabile in care este zugravita situatia actuala, marea intrebare care se ridica este de ce nimeni n-a facut nimic pana acum?
Renovare cu nici 500.000 de lei
Potrivit declaratiilor actualului sef al CNSB, bugetul total repartizat pentru renovarea nu numai a bazinului de sarituri in apa, dar si a bazinelor de inot, acoperit si descoperit, este de 2,8 milioane de lei, din care doar 900.000 de lei sunt pentru reparatii, iar restul pentru investitii. Potrivit afirmatiilor lui Paul Diaconu, fondurile alocate pentru repararea bazinului de sarituri in apa sunt sub jumatate de milion de lei. "Cel mai mult costa sa inlocuim geamurile, in jur de 75.000 de lei. Apoi ar fi tavanul, circa 70.000 de lei, iar alte cateva sute de mii, mult, jumatate de milion de lei, vor costa restul reparatiilor, pentru ca vom merge pe instalatiile vechi, la care am facut deja probe si functionaza.
Consider ca reparatiile pe care le-am gandit in prima faza vor fi suficiente pentru a repune in functiune bazinul de sarituri pentru antrenamente, in conditii de siguranta a sportivilor si tehnicienilor. Restul modernizarilor si renovarilor le vom face pe parcurs", a spus directorul CNSB.
Zona din cadrul CNSB in care se afla bazinele de inot, acoperit si descoperit, si cel de sarituri in apa arata ca un adevarat santier. Locul este populat cu utilaje de constructii si muncitori in salopete albastre care sapa, decoperteaza, scot tevi ruginite, sudeaza, se catara pe acoperisul bazinului de sarituri sau misuna prin subsoluri si fac tot felul de verificari.
Zece ani de vorbe si promisiuni desarte
Bogdan Gheorghe, sef al CNSB in perioada 1998-1999, propunea demolarea bazinului si reconstruirea acestuia pe o structura metalica foarte usoara. Nu a facut nimic la vremea respectiva pe motiv ca nu a avut bani. Acelasi Bogdan Gheorghe, din fotoliul de secretar general al Agentiei Nationale pentru Sport, promitea la inceputul anului trecut: "Acum s-a terminat cu incertitudinile. In primavara cred ca se va incheia cu demolarea si reparatiile bazinului de sarituri astfel incat la vara accesta va putea functiona descoperit. Apoi din toamna lui 2008 vom putea incepe copertarea incintei cu o structura usoara de sticla si aluminiu, iar in iarna sper sa ne putem lauda cu cel mai modern bazin de sarituri din tara", afirma Gheorghe, secretarul general al ANS, sustinand ca exista atat banii cat si proiectul pentru refacerea bazinului. Nu s-a facut nimic.
In 2006, alt director CNSB, Constantin Miclea, dadea impresia ca vrea sa faca ceva pentru resuscitarea bazinului. "Exista mai multe variante la bazinul de sarituri si, fara sa fiu specialist, cred ca am iesi mai ieftin daca l-am demola si construi altul. Nici posibilitatea consolidarii acestuia nu-i exclusa, dar decizia ar trebui luata dupa o analiza atenta in care sa fie implicati si reprezentantii federatiei de specialitate si cei ai ANS", spunea Miclea la vremea respectiva. Ca si predecesorii sai, nu a facut nimic.
» Fondurile pentru bazin au ajuns in alta parte
Nu o data, bugetul alocat institutiilor care au guvernat sportul (MTS, ANS) a prevazut bani pentru bazinul de la Bucuresti, numai ca ei au luat alta directie. Mai exact, banii repartizati bazinului de sarituri in apa fie au luat alte destinatii, cum ar fi repararea altor obiective din cadrul CNSB – de pilda pe vremea cand Nicolae Marasescu era secretar general al MTS, cu fondurile destinate initial bazinului de sarituri a fost dotata sala atletism cu instalatii de aer conditionat si iluminat la standarde internationale, iar vestiarele au fost renovate – fie au fost cheltuiti pentru efectuarea a nenumarate studii de fezabilitate, fiecare contrazicandu-l pe cel anterior.