Constantin Moldoveanu, unul dintre jucătorii emblematici ai echipei Petrolul Ploieşti, a încetat din viaţă, marţi, la Spitalul Judeţean Ploieşti, potrivit Mediafax.
În vârstă de 70 ani, Costică Moldoveanu, a câştigat cu Petrolul Cupa României în 1963 (autor a două goluri în finala cu Siderurgistul Galaţi, 6-1) şi campionatul în 1966.
Moldoveanu a fost cel care a deschis scorul în celebrul meci cu Liverpool de la Ploieşti (3-1), câteva luni mai târziu fiind dorit de campioana Americii de Sud de la acea vreme, Penarol Montevideo.
Constantin Moldoveanu şi-a încheiat cariera la Politehnica Iaşi, unde şi-a trecut în cont ultima performanţă notabilă, titlul de golgeter al Diviziei A în 1971, la egalitate de goluri, 15, cu Dumitrache şi Tătaru.
Maestru al sportului, Costantin Moldoveanu a fost arbitru şi antrenor, în ultimii ani activând ca şef al centrelor de copii şi juniori ale Petrolul şi CSM Ploieşti.