Naţionala de fotbal a României întâlneşte Grecia la barajul de calificare la Cupa Mondială din Brazilia, care va avea loc anul viitor. Tricolorii au avut noroc la tragerea la sorţi de la Zürich, acolo unde s-a decis soarta ultimelor calificări, Grecia fiind cel mai accesibil adversar posibil. Echipele vor juca pe 15 noiembrie, la Atena şi pe 19 noiembrie, la Bucureşti.
CITEŞTE ŞI: VIDEO: Tragere sorţi BARAJ: România întâlneşte Grecia, adversarul cel mai accesibil!
Victor Piţurcă, prezent la evenimentul de la Zürich, a putut răsufla uşurat după aflarea adversarului pe care îl va avea de înfruntat la baraj. România, care a făcut parte din urna echipelor cu a doua şansă, a avut ca posibili adversari, în cadrul tragerilor la sorţi, echipele: Grecia, Franţa, Portugalia, Croaţia şi Ucraina.
Palmaresul este de partea noastră
România a mai jucat până acum de 30 de ori cu naţionala elenă, reuşind să nu piardă nici unul dintre meciurile oficiale. România s-a impus de 17 ori, în timp ce grecii doar de 5 ori, restul întâlnirilor fiind remize.
Ultimul meci al tricolorilor împotriva Greciei s-a disputat pe 15 noiembrie 2011, într-un amical, în Austria. Atunci România, tot cu Piţurcă pe bancă, reuşea să câştige cu 3-1, prin golurile lui Torje, Cristi Tănase şi Chipciu. Singurul gol al grecilor a fost dat de Karagounis, care acum are nu mai puţin de 36 ani, fiind aproape de o retragere.
Cu o echipă în care veteranii încă mai joacă un rol esenţial, Grecia are un singur punct forte, antrenorul ei. Portughezul Fernando Santos, 59 ani, are 39 de meciuri pe banca tehnică a elenilor, în timp ce procentajul său de victorii este de 59%. A înregistrat doar 4 înfrângeri până acum. Totuşi grecii au mai multe puncte slabe, cel mai vulnerabil fiind atacul, având în vedere că media elenilor este de cel mult 1 gol pe meci.
Pe de altă parte grecii s-au calificat la majoritatea turneelor finale din ultimul deceniu. Grecia rămâne, chiar şi după plecarea lui Rehhagel, alături de care câştiga primul campionat european, în 2004, o echipă cu o apărare închisă ermetic. În continuare principala strategie a echipei este înscrierea unui gol şi apoi păstrarea acestui scor, reuşind în faza grupelor nu mai puţin de 5 rezultate de 1-0.
La polul opus România este o echipă care de multe ori a arătat că poate încasa goluri din faze înjositoare pentru tricolori. De aceea este foarte probabil ca grecii să reuşească să le administreze tricolorilor acel gol de serviciu, pe care elenii îl înscriu de fiecare dată. În schimb România a reuşit victorii impresionante şi reveniri spectaculoase, 3-0 cu Ungaria, după ce în meciul din deplasarea obţinea doar un 2-2. Tricolorii au şi un atac mai puternic decât al grecilor, Marica fiind unul dintre cei mai periculoşi atacanţi ai lui Piţurcă, în acest moment.
Grecia se bazează în continuare pe veterani, dar şi pe tineri jucători, precum Sokratis, 25 ani, de la Borussia Dortmund. Din acest punct de vedere România stă mai bine, deoarece echipa, formată preponderent din jucători tineri, este în curs de formare. Nimic nu este bătut în cuie în 11-le lui Piţurcă, iar naţionala are parte atât de competitivitate între jucători, cât şi de un spirit de echipă foarte puternic. Palmaresul este de partea noastră, statisticile ne ajută, Grecia este, de altfel, adversarul pe care ni l-am dorit. Dumitru Dragomir declara săptămâna trecută că dacă tricolorii se califică la baraj există şanse să ne “înecăm din nou la mal ca bruneţeii”. Ce ne mai lipseşte ca să obţinem calificarea? Rămâne o întrebare la care răspunsul îl vom primi cel mai probabil la finalul dublei întâlniri cu Grecia.